X

Sistemul a organizat o contramanifestație la protestul AUR în Piața Victoriei

 

Deputatul AUR, Dan Tănasă, vine cu câteva precizări în urma protestului AUR din weekend pe care îl consideră un succes. Liderul AUR afirmă că sistemul a organizat o contramanifestație la protestul AUR în Piața Victoriei.

„S-a văzut că AUR este o forţă, protestul de duminică este un real succes, AUR a mobilizat, la Bucureşti, cu mult peste aşteptările autorităţilor. Din păcate, am văzut o reacţie complet disproporţionată a autorităţilor, a Jandarmeriei, au fost aduşi, în mod nejustificat, inexplicabil, zeci, sute de forţe de ordine, de mascaţi, scutieri. Au fost scoşi jandarmi cu gaze lacrimogene la vedere, în mod inexplicabil, pentru că până acum AUR a demonstrat în mod paşnic de fiecare dată. Având în vedere că reacţia autorităţilor a fost una complet disproporţionată, liderii AUR au ales să sacrifice acest protest, cu atât mai mult cu cât în Piaţa Victoriei sistemul a organizat o contramanifestaţie pe care se pare că, din ce am observat la faţa locului, Jandarmeria părea să protejeze această contramanifestaţie, motiv pentru care liderii AUR au ales să sacrifice acest protest”, a declarat Tanasă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului.

Senatorul AUR Rodica Boancă a susţinut că PSD a încercat „să-i dezbine” pe românii aflaţi la protest, însă „războiul” împotriva actualului Guvern nu s-a încheiat, iar „lupta facturilor” va continua şi duminica viitoare în toate municipiile reşedinţă de judeţ.

„PSD, pionul principal aflat la guvernare şi cel care face toate cărţile şi toate scenariile, a încercat să dezbine oamenii, a încercat să dezbine românii aflaţi în acel protest aruncând în joc o săgeată, o săgeată însă foarte goală de conţinut. Forţele de ordine au apărat săgeata, aşa cum era firesc. (…) Războiul împotriva actualului Guvern nu s-a încheiat, lupta împotriva facturilor va continua şi duminica viitoare, pe 9 octombrie, în toate municipiile reşedinţă de judeţ, unde românii se vor aduna pentru a spune în faţa Prefecturilor ce părere au despre aceste măsuri care fac parte din trădarea naţională. Până când nu vom avea reglementarea preţului la energie şi preţuri apropiate de cele de producţie pentru români nu ne vom opri, iar seria protestelor abia s-a deschis, guvernanţii trebuie să se aştepte ca românii să respecte principiile democratice şi să iasă în stradă ori de câte ori se vor simţi trădaţi de acest Guvern şi cred că în fiecare zi avem câte un element al trădării”, a afirmat Boancă.

Ea a adăugat că trebuie înlocuită clasa politică „în care un sistem securistic face toate jocurile” şi „prin globalismul pe care îl adoptă ia numai măsuri împotriva românilor”. Potrivit senatoarei AUR, este necesar „un nou sistem politic, cu o nouă formă de conducere patriotică şi conservatoare”.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.


Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

7 comentarii

  1. Studiu realizat de
    Universitatea din Oxford:

    „Vaccinarea” crește riscul de infecție cu 44%.

    https://www.eyewideopen.org/wp-content/uploads/2022/10/PIIS2213858722001589.pdf

    Acest lucru este confirmat acum și de un studiu al Universității din Oxford, care confirmă, de asemenea, că în cele două săptămâni de după vaccinare, incidența infecției este mai mare de 3 până la 4 ori în comparație cu cele nevaccinate.

    Studiul lui Carmen Piernas et al. intitulat
    „Asociațiile IMC cu absorbția vaccinului COVID-19, eficacitatea vaccinului și riscul de rezultate severe ale COVID-19 după vaccinare în Anglia:
    un studiu de masa bazat pe populație”

    https://www.thelancet.com/journals/landia/article/PIIS2213-8587(22)00158-9/fulltext

    Rezultatele reduc campania globală de vaccinare la absurd și sunt vești proaste pentru toate persoanele vaccinate.

    După două doze de vaccin anti-COVID-19, probabilitatea de infectare crește cu 44%, potrivit studiului.

    Presupusa reducere a îmbolnăvirilor grave – ceea ce oricum nu este cazul în măsura în care încearcă de luni de zile să ne convingă – este pusă în perspectivă de faptul că riscul de infectare crește.
    Și faptul demonstrează, de asemenea, că injecțiile cu ARNm dăunează sistemului imunitar

    Studiul, publicat în Lancet, a analizat toate infecțiile raportate în Anglia la adulții înscriși în medicii generaliști între 8 decembrie 2020 și
    17 noiembrie 2021, adică a acoperit perioadele de mutații alfa și delta până la debutul Omicronului.

    Datele critice ale studiului sunt prezentate cu roșu.

    Primele două arată că, în cele două săptămâni de la prima vaccinare, probabilitatea testării pozitive pentru virusul SARS-CoV-2 a fost de trei până la patru ori mai mare decât la persoanele nevaccinate.

    https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2021.03.08.21252200v1

    Μελέτη του Πανεπιστημίου της Οξφόρδης: Ο «εμβολιασμός» αυξάνει τον κίνδυνο μόλυνσης κατά 44%. | ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ
    https://tasthyras.wordpress.com/2022/10/04/%ce%bc%ce%b5%ce%bb%ce%ad%cf%84%ce%b7-%cf%84%ce%bf%cf%85-%cf%80%ce%b1%ce%bd%ce%b5%cf%80%ce%b9%cf%83%cf%84%ce%b7%ce%bc%ce%af%ce%bf%cf%85-%cf%84%ce%b7%cf%82-%ce%bf%ce%be%cf%86%cf%8c%cf%81%ce%b4%ce%b7/

  2. Eu am spus de multi ani ca d-na Sho’shoa’kā a dubioasā si e omul sistemului, opozitia controlata, da, da da, desi are interventii patriotice in parlament si nu a purtat masca anticovid si mai pune si punctul pe i, de multe ori. Nu e chestia ca e femeie, ci cui slujeste ea cu adevarat, asa cum unii disting duhurile bune de cele rele, cu vederea duhovniceasca data prin suferinta , de DUMNEZEU. Oricum, tara e plina de scursuri si slugi antihristice in pozitii cheie. Tradatori de tarā. Nu Diana Sosoakā e problema.
    Poate doar ca ea sa se uneasca cu AUR, daca AUR o vrea, sau AUR are altceva oe agenda dupa ce va lua puterea. Un razboi cu Rusia e problema tarii acum, plus saracirea populatiei si valul de morti covid si foametea indusa de globalisti prin cresterea preturilor la mancare, energie, gaze, etc.
    Nu Diana Sosoacā e problema, ci ea este ca un cal troian. Gânditi-va si uniti-vā românilor!!! Italienii au o Giorgia Meloni.
    Românii fac clovnereala si îmbrânceala patriotica pe la mitingurile din 2 octombrie.
    Hai sa fim seriosi! Cum poate reclama ca succes AUR asa ceva. Mentionez ca nu fac parte din nici un partid politic.
    Românii vor iesi cu adevarat in strada la proteste odata cu iarna grea, cu matzul gol si cu valurile de morti ce vor apare in urma intepārilor covid. In cazul in care se mentin salarii si pensii uriase la clasele de elitā, politisti, jandarmi, judecatori, medici, 5000 euro , sekuristi, 10 000 euro, evrei khazari cu mume romånesti, profesori si PREOTI , cel putin 1000 sau 2000 euro, etc – si marea majoritate a românilor mor de foame , la subzistentā, E CLAR CA VA EXPLODA MĀMĀLIGA. Asta se vrea de catre globalisti. Sa foloseasca tehnologia 5G împotriva populatiei.

    Dar nici bogatii nu vor scāpa, ca vine RUSUL CU NUCLEARA si NATO NU VA APĀRA ROMÂNIA!

    Tradatori de neam si tarā, sekuristilor cu agenda antihristica în mâini – veti pieri cu totii !

    Sa va gânditi, stimati co ducayori de tarā, parlamentari, ministri, primari , politicieni di sekuristi, ca în ROMÂNIA cea sāracā, in anul 2022, sunt peste 420 000 de copii, elevi care se duc FLĀMÂNZI LA CULCARE SI DOUA ZI LA SCOALĀ , cu burse sociale scolare de MIZERIE, de 40 de euro pe lunā, în timp ce TIRANII SI CRIMINALII CE CONDUC ACEASTA TARĀ AU MII SI ZECI DE MII DE EURO PE LUNA SALARII SI BONUSURI URIASE! Rusine ! Sā va batā DUMNEZEU ! Dā-i fie rusine lui CIUCĀ, JOHANNIS, CÂTZU VACCINISTUL si tuturor tortionarilor poporului român sa arda in iadul cel vesnic!

    Preotii si cālugārii din mānāstiri si maicile de ce nu se implica mai mult?!!! E caldutz Mercedesul, vila si salariul!

    E „caldut” si ecumenismul, dar vā duce la iad.

    „”Pe cel cāldicel , îl voi zvârli din gura mea”..

    O anomalie imensā: cel.mai scump magazin de obiecte bisericesti, cu preturi triple, la Manastirea Sf.Ioan cel Nou de la Suceava. A cui afacere este ?!!!!
    Pâna si la închinare la racla Sfântului , vin maici vesele cu sacose mari de materiale de cult si måncare si deranjeaza lumea venita la inchinare la Sfânt, seara se intâmplā !
    Nu se respecta sfintenia. Totul e o afacere!

    Nu uitām masina VOLVO CEA LUXOASA A LUI ips Calinic! Vai lui….

    Iertare si
    DOAMNE AJUTĀ!

    1. Scrii mult si de contrazici de 3 ori la 3 randuri…
      Diana Sosoaca…
      – ori este a sistemului – adica nu ar merge (dupa logica ta) sa se uneasca de (mult iubitul tau AUR)
      – ori nu este a sistemului si neaparat AUR-ul tau ttebuie „sa-i ceara mana”….
      Da’ de fapt, din ce se spune si ce se face, AUR joaca ij ndua parti, iar Sosoaca e singur „impotriva”…
      ––––––
      „Mergi” cu italianca la razboi de partea lui Zelenski?
      … asta asa, sa nu zici ca nu m-am uitat la ce spui.

  3. aur-tinichea in toata regula este OPOZITIA CONTROLATA DE SECURITARE! au fost prezenti DOAR PENTRU A CREEA SEGREGARE SI A ADUCE IN DERIZORIU O ADUNARE A ROMANILOR NEMULTUMITI! Am fost acolo! Oameni spalati, civilizati, chiar au venit acolo. Pentru ce, ca in 3 ore sa se ia la bataie sub ochii amuzati ai jandarmilor? doaman senator tipa de-i pocneau plamanii, aproape isterica, iar auras-tinichea numai „colorati” vanjosi cu chef de scandal si violenta. eu, personal, VAD O REUSITA A SECURIMII, DE DETURNARE A UNUI MITIG AL ROMANILOR NEMULTUMITI DE SISTEMUL CARE DISTRUGE TARA DE 32 DE ANI! SI O FACE NESTINGHERIT IN CONTINUARE! SOLUTIA: ROMANII SA IASA IN STRADA NU PENTRU OAMENI POLITICI SAU PARTIDE SAU DIVERSE COALITII SI FUNDATII! IESITI FRATILOR PENTRU CA NU MAI SUPORTATI! IESITI PENTRU FURTUL SI CRIMA ORGANIZATA A NOASTRA SI A TARII ! PENTRU ABUZURILE ANAF, CARE ESTE OARBA LA BOGATII DE CARTON DAR CU OCHII PE AMARATII CARE SE CHINUIESC SA SUPRAVIETUIASCA. EXCESUL DE ZEL AL MILITIEI CA IN ANII ’50! ISTORIA SE REPETA PENTRU CA REFUZATI SA O STITI! TREZITI-VA SI IESITI IN STRADA PENTRU VIITORUL COPIILOR ROMANIEI! pe ceausescu lasati-l unde este! sa dea DUMNEZEU CA IN VECII VECILOR SA NU MAI AVEM DICTATORI SI IDEOLOGI DEMENTI ASA CUM A CUNOSCUT ROMANIA DUPA AL DOILEA RAZBOI MOINDIAL! INCA AVEM TIMP SA NE TREZIM SI SA SPUNEM: NU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Cookies settings
Accept
Politica de confidențialitate
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Save settings
Cookies settings