ACTUALIZARE 20:00 Manifestanții au încercat să ajungă și în fața sediul PNL, dar nu au fost lăsați de forțele de ordine.
ACTUALIZARE 19:16 George Simion a luat manifestanții și au plecat în fața sediului PSD, după ce Diana Șoșoacă i-a gonit din Piața Victoriei.
Senatoarea și-a instalat o scenă și a vorbit susținătorilor săi, dar și celor care au venit din Piața Universității, încălcând înțelegerea de dinainte de protest, atunci când s-a stabilit să nu existe discursuri și însemne politice.
Aceasta a fost dată jos de pe scenă şi a început să strige după jandarmi să o apere, potrivit unor imagini postate de Buletin de Bucureşti pe Facebook.
În fața PSD, George Simion a numit-o pe Diana Șoșoacă și susținătorii săi drept „PSD-iști vopsiți”.
ACTUALIZARE 17:50 Manifestanții au umplut Piața Victoriei. Aceștia solicită organizare de alegeri anticipate.
ACTUALIZARE 15:12 Peste 10.000 de oameni se îndreaptă spre Piața Victoriei. Se scandează „Nu vrem să fim conduși de hoți”, „Unitate Națională”, „Libertate”, „Hoții” și „Demisia”
ACTUALIZARE 14:45 Președintele AUR, George Simion, a declarat că mulți oameni sunt blocați la intrarea în București, autoritățile organizând filtre pe autostrăzi pentru a verifica autocarele care sosesc la protest.
„Să arătăm că românii nu mai suportă. Acesta e mesajul (protestului). Nu este protestul lui George Simion sau al AUR, ci al românilor simpli. De-asta nu vom avea scenă, nu vom avea discursuri.
Guvernanții știu ce măsuri trebuia să ia, dar nu le iau. Să treacă la reglementarea pieței de energie sau să plece. Sunt două opțiuni.
Sunt oameni blocați pe A1 și A2, se fac filtre pentru a verifica autorităților”, a spus George Simion într-un interviu.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Duminică, 2 octombrie, de la ora 14:00, în Piața Universității începe protestul anunțat de AUR, împotriva prețurilor ridicate la energie și a crizei economice.
Conform organizatorilor, manifestanții se vor strânge în Piața Universității, iar de la ora 15:00, va începe marșul spre Piața Victoriei, unde se va protesta în fața Guvernului.
Programul anunțat de AUR prevede ca protestul să dureze până la ora 24:00. Conform relatărilor trimisului R3media de la fața locului, s-au strâns deja câteva mii de persoane, la ora 14:00.
Protestul va începe cu intonarea imnului de stat.
Vă vom ține la curent cu desfășurarea evenimentelor.
E nevoie de exorcisme! Alertă de grad zero pentru creștini. Cod violet!!!
https://ortodoxiacatacombe.wordpress.com/2022/10/03/sa-porneasca-exorcismele/