X

Poliția ucraineană a oprit Drumul Crucii credincioșilor români și l-a amendat pe Mitropolitul Longhin

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Mitropolitul Longhin Jar, starețul și întemeietorul Mănăstirii Bănceni din regiunea Cernăuți, a fost amendat de poliție.  Ierarhul este acuzat de autorități că a ignorant ordinul Consiliului de Apărare al regiunii Cernăuți privind organizarea procesiunii religioase „Drumul Crucii”, transmite BucPress din Cernăuți.

De remarcat că sâmbătă dimineață, în jurul orelor 6.00, cu participarea și binecuvântarea mitropolitului, un grup de credincioși au pornit în „Drumul Crucii” pe jos, de la Mahala până la Mânăstirea din Boian.

Pe drum credincioșii au fost opriți de polițiști, iar pe numele organizatorului a fost deschisă o anchetă în temeiul art.185-1 din Codul Ucrainei privind contravențiile administrative (încălcarea normelor de organizare și desfășurare a adunărilor publice, mitingurilor, demonstrațiilor și procesiunilor stradale).

Potrivit unui comunicat al poliției, la procesiune au participat aproximativ 1.000 de persoane, iar Mitropolitul Longhin Jar va fi nevoit să achite o amendă.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

  1. România se pregătește de marea pandemie.
    Polițiștii, instruiți pentru paza localităților carantinate

    Cine va ghida intervențiile autorităților în cazul viitoarelor epidemii
    https://jurnalul.ro/special-jurnalul/cine-va-ghida-interventiile-autoritatilor-in-cazul-viitoarelor-epidemii-908855.html

    România se pregătește de marea pandemie. Polițiștii, instruiți pentru paza localităților carantinate – Stiri din surse
    https://www.stiridinsurse.ro/stiri/romania-se-pregateste-de-marea-pandemie-politistii-instruiti-pentru-paza-localitatilor-carantinate/

    https://www.national.ro/social/romania-se-pregateste-de-marea-pandemie-politistii-instruiti-pentru-paza-localitatilor-carantinate-775439.html

    Ministerul Sănătății a refăcut planul de pregătire și răspuns la epidemii, care va fi aprobat prin hotărâre de guvern – 360medical.ro
    https://360medical.ro/stiri/ministerul-sanatatii-a-refacut-planul-de-pregatire-si-raspuns-la-epidemii-care-va-fi-aprobat-prin-hotarare-de-guvern/2022/09/07/amp/

    https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2022/07/26/plan-general-de-masuri-pandemii-ms-mai-12-1.pdf

    DOCUMENT: Ministerul Sănătății a elaborat un Plan Național Generic de Pregătire și Răspuns la Evenimente Epidemiologice de Boală Transmisibilă de Importanță Națională
    https://m.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/document-ministerul-sanatatii-a-elaborat-un-plan-national-generic-de-pregatire-si-raspuns-la-evenimente-epidemiologice-de-boala-transmisibila-de-importanta-791156.html

  2. Bine că domnii(?) polițiști nu i-au împușcat cum au făcut nkvd-iștii din 1941de la Fântâna Albă,care erau sovietici în acte,dar ucrainieni în fapt…

  3. Despre embrionii umani recoltati din celule stem neembrionare cu scopul de a putea deveni piese umane de schimb

    Știința se află în avangarda
    de-sacralizării persoanei umane.

    După m-ARN-ul „antidarurilor lui Dumnezeu” ale liniilor celulare umane din „avorturile terapeutice”!, urmeaza acum „oamenii clonati” care vor fi in uz ca niste piese umane de schimb pentru organe, totul pentru sanatatea noastra!

    Nu se mai pune capăt acestei paranoia și acestei huliri a chipului lui Dumnezeu din om si un haos imens se deschide în fața noastră.

    LiveAction De Nancy Flandra Septembrie 9, 2022

    Un laborator de biotehnologie din Israel aspiră să facă mini-fiinte umane pentru a oferi sănătate și tinerete fara batranete si viata fara de moarte…

    O companie de biotehnologie a creat recent embrioni de șoarece folosind celule stem de șoarece și
    i-a ținut în viață de ceva timp (folosind un uter artificial) pentru a dezvolta inimi care au bat, cu flux sanguin și canelurile creierului. Următorul obiectiv al companiei este de a începe să producă embrioni umani – creând în esență clone umane din celule stem – din care să fie colectate organele corpului.
    Cu alte cuvinte, acești oameni vor fi creați pentru a acționa ca o „sursă macabră de tinerețe fara batranete și viata fara de moarte” pentru adulții elitelor care îmbătrânesc.

    Jacob Hanna, cercetător la Institutul de Știință Weizmann din Rehovot, Israel, este fondatorul Renewal Bio, a cărui misiune este de a inversa „scăderea natalității și îmbătrânirea rapidă a populației” și susține că prin metodele sale „reînnoiește umanitatea – făcându-ne pe toți tineri și sănătoși”.
    Acest lucru, potrivit site-ului Renewal Bio, se va face „prin valorificarea puterii noii tehnologii de celule stem”.
    Ideea este că oamenii ar putea fi clonati, creând embrioni-replici din propriile celule stem pentru a lupta împotriva îmbătrânirii, bolilor sau chiar infertilității.

    Embrioni „sintetici” cu „inima care bate”

    Prin plasarea celulelor stem în recipiente speciale, cercetătorii au descoperit că acestea se reunesc spontan încercând să se asambleze într-un singur embrion.
    Au fost create embrionare, blastoide și modele de embrioni de șoarece.
    Hanna și alți cercetători insistă că acești embrioni sunt „sintetici” și nu sunt embrioni „reali” pentru că nu pot continua să crească – dar acest lucru se datorează doar faptului că sistemul care îi va ajuta să crească în continuare nu există (în acest moment).
    Hanna recunoaște, totuși, că sunt „95% similari cu embrionii normali de șoarece”.

    Dr. David Prentice, Ph.D. de la Institutul Charlotte Lozier a declarat pentru Live Action News că Institutul monitorizează îndeaproape această cercetare.
    El a explicat: „Le place să folosească termenul „sintetic”, dar aceasta este o disimulare.
    Vor să se joace și să experimenteze cu embrionii si așa că te păcălesc cu această terminologie.
    Tehnica de formare a embrionilor poate fi de laborator sau experimentală, dar ceea ce se face – și are o inimă care bate, sistem nervos, membre, organe – este o ființa umana reală.”

    Crearea de persoane

    Scopul cercetării este acum de a crea baze de date ale oamenilor pentru a colecta țesuturi care vor fi utilizate în tratamentele de transplant menite să prelungească viața și sănătatea unei persoane.
    Hanna a declarat pentru MIT Technology Review că a început deja să folosească celule umane în speranța de a crea embrioni vechi de 50 de zile (peste 7 săptămâni, aproape două luni).

    Conform proiectului Endowment for Human Development, la aproximativ 49-52 de zile, fătul uman are degete, poate dezvolta sughițuri, poate întoarce capul, poate avea o inimă cu patru cavități și o frecvență cardiacă de până la 170 de bătăi pe minut.
    Poate mișca mâinile, în timp ce undele cerebrale sunt prezente pe encefalogramă.
    Aceasta este etapa în care Hanna aspiră să dezvolte embrioni umani pentru că…
    „Este cea mai bună vârstă pentru a face organe și țesut adecvat.” Aceste organe și țesuturi vor fi apoi colectate și transplantate la o persoană în vârstă ca un fel de „reintinerire” în sistemul lor imunitar sau utilizate pentru a trata femeile cu infertilitate din cauza vârstei, a explicat MIT Technology Review.

    Copiile celulelor fetale ale unei femei ar putea fi dezvoltate astfel încât ovarele ei să poată fi colectate și transplantate pentru a o ajuta să producă ovule.

    „În Israel și în multe alte țări, cum ar fi SUA și Marea Britanie, este legal și avem aprobarea bioetică de a face acest lucru, cu celule stem pluripotente luate de la oameni înșiși”, a spus Hanna.
    Ea consideră chiar că această practică, creând o copie umană a pentru a lua țesuturi de la ea și apoi sa fie lăsata să moară, este „o alternativă morală la utilizarea de embrioni extrudati”… !!!
    Se pare că pentru cercetători omul nou format este considerat „a trait suficient” pentru a-i fi luate organele.

    Omri Amirav-Drory, asociat al companiei de inovare NFX și CEO al Renewal Bio, a declarat despre noua tehnologie:
    „Credem că poate fi o platformă uriașă de tehnologie transformatoare, care poate fi aplicată atât fertilității, cât și longevității.”
    Pentru ca Hanna să continue crearea embrionilor umani, ea și-ar folosi propriul sânge sau propriile celule ale pielii, ceea ce, potrivit MIT Technology, ar însemna că laboratorul ar putea fi umplut cu „sute sau mii de mini-euri minuscule, toate clonele genetice ale sale”.

    Renewal Bio nu este singurul laborator

    Hanna nu este singură în eforturile și dorințele sale de a crea embrioni umani folosind celule stem ale corpului, mai degrabă decât sperma și ovulul.
    La Universitatea din Cambridge, o echipă de cercetători condusă de Magdalena Zernicka-Goetz a folosit trei tipuri de celule stem de mamifere care se aflau în faza de dezvoltare timpurie.
    După cum relatează SciTechDaily, „cercetătorii au imitat procesele naturale din laborator prin exprimarea genelor specifice și crearea unui mediu special.
    Așa că au ghidat cele trei tipuri de celule stem timpurii până în punctul în care au început să interacționeze, să «vorbească» între ele.”

    Ca și în cazul experimentelor Hannei, celulele stem au fost organizate în structuri care s-au dezvoltat până când au ajuns la punctul de a avea creiere întregi și de a le simti bataile inimii.
    Scopul cercetării lui Zernicka-Goetz este de a afla de ce unele copii sunt compatibile, iar altele nu.
    Cercetătorii de la Cambridge au, de asemenea, același scop final și imoral ca Hanna.
    Pentru a crea embrioni umani din care vor colecta organe ale corpului.

    Consecințele

    Hanna a declarat pentru The Guardian:
    „Suntem foarte încântați de această activitate și de aplicațiile sale. Celulele stem embrionare creează embrioni sintetici completi, adică inclusiv placenta cu sacul lecithal care înconjoară embrionul.”

    Nu împărtășim entuziasmul și optimismul acestor laboratoare. Această cercetare creează oameni într-un mod diferit.
    Ei au ghinionul de a fi creati în scopul de fi distrusi după colectarea și utilizarea organelor lor.
    Dar ei sunt încă oameni cu un suflet nemuritor și drepturile omului.
    Este de neconceput să creezi și să petreci o viață umană pentru a salva pe alta.
    Cu aceste investigații, viața umană este subestimată din momentul creării sale până la moartea sa. Dacă tolerăm ca unii oameni să fie considerați cheltuibili/transati ca la macelarie și să fie sfâșiați în bucăți ca piese umane de schimb, atunci cu toții vom ajunge într-o zi să fim disecati.

    Ανθρώπινα έμβρυα από μη εμβρυικά βλαστοκύτταρα για να γίνουν ανταλλακτικά; | ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ
    https://tasthyras.wordpress.com/2022/09/25/%ce%b1%ce%bd%ce%b8%cf%81%cf%8e%cf%80%ce%b9%ce%bd%ce%b1-%ce%ad%ce%bc%ce%b2%cf%81%cf%85%ce%b1-%ce%b1%cf%80%cf%8c-%ce%bc%ce%b7-%ce%b5%ce%bc%ce%b2%cf%81%cf%85%ce%b9%ce%ba%ce%ac-%ce%b2%ce%bb%ce%b1%cf%83/#more-57915

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button