Pe 18 februarie 2022, la ora 10 am fost vaccinați cu a treia doză de Moderna (primele două doze au fost tot Moderna).
A doua zi dimineața, logodnica mea a început să aibă palpitații, dureri în piept și dificultăți de respirație, așa că am adus-o la urgență. Din cauza regulilor COVID, nu am putut sta la spital, așa că am plecat acasă.
În timp ce ea era investigată medical la spital, eu am stat întins în pat cea mai mare parte a zilei pentru că mă simțeam puțin dezorientat, dar nu am dat importanță, gândindu-mă că poate nu am dormit bine cu o noapte înainte.
Logodnicei mele i-au făcut ECG și au văzut că are tahicardie, așa că i-au dat niște pastile. Apoi i-au făcut o ecografie și i-au spus că îi vor da pastile pentru o inflamație ușoară a inimii. A fost externată de la spital după-amiaza, am luat-o în jurul orei 17.
În unele zile este în regulă, în altele este mai grav. Problema cu sistemul medical aici: dacă nu mori, nu le pasă. Nu i-au dat niciun medicament pentru a-i controla ritmul inimii/presiunea anormală.
Toți medicii au spus că este puțin ciudat. Îi tot spuneau că e normal după vaccin. După a treia doză de vaccin, pe care l-a primit odată cu mine, a avut nereguli ciudate ale inimii. Dar ei vor continua să numească asta o coincidență.
În jurul orei 19 am început să gătim cina și am început să simt dureri în piept destul de severe. Mi-am luat tensiunea arterială și am primit o valoare de 156/95 (ulterior a fost si mai ridicată). Cu mult mai mare decât în mod normal.
În acel moment am început să amețesc. M-am întins pe canapea și i-am spus logodnicei mele să cheme o ambulanță. În timp ce erau pe drum, am putut să mă ridic, să eliberez spațiu pe hol pentru targă și să pun câinii deoparte.
Paramedicii au sosit la parter (locuim intr-un apartament din centrul orasului Montreal), logodnica mea le-a spus paramedicilor: „Am luat rapelul Moderna ieri”. Paramedicii au sosit la etaj, mi-au făcut un ECG și mi-au spus imediat „Domnule, nu intrați în panică, tocmai ați avut un atac de cord ușor”. Mi-au dat niște pastile și m-au ridicat pe targă. Cred că drumul până la spital nu a durat mai mult de 3 minute.
Lucrurile au început să devină neclare din acel moment. Ușile s-au deschis și văd că sunt așteptat de o echipă de o duzină de cadre medicale. M-au dus imediat la urgență. După aceea îmi amintesc 2 lucruri: am văzut-o pe logodnica mea venind să mă vadă și apoi că sunt într-o altă cameră cu IV-uri.
Nu-mi amintesc că mi-au schimbat hainele. M-au izolat în timp ce așteptau să iasă rezultatele testului COVID. În acea perioadă se pare că trimiteam mesaje și trimiteam selfie-uri familiei mele. Nu-mi amintesc să fi făcut nimic din toate astea. Deși rapoartele medicale spun că eram conștient.
Nu eram conștient de lucrurile pe care le spuneam. Următorul lucru pe care mi-l amintesc au fost o serie de vise (amestecate cu ceea ce cred că a fost raiul).
Îmi amintesc, de asemenea, că am deschis ochii și am simțit că jumătate din față începe să se lase încet (paralizie temporară). Medicii strigau la mine „Domnule, vă simțiți brațul?” etc.
Am crezut că este un vis, dar câteva săptămâni mai târziu, când m-am trezit, neurologii mi-au spus că chiar s-a întâmplat. A doua zi starea mea a început să se deterioreze. Eram în comă și bătăile inimii au început să scadă, nu au avut de ales decât să mă pună pe un ECMO. Este practic o mașină care menține circulația sângelui în corpul meu, îl oxigenează și respiră pentru mine. Este cea mai agresivă formă de susținere a vieții. Aparatul m-a ținut în viață, deși nu este conceput ca un suport permanent al vieții.
Spitalul a decis să mă transfere la un spital mai mare din apropiere, deoarece aveau o secție cardiaclogică mai dotată. Medicii au crezut că s-ar putea să am nevoie de un transplant de inimă. Lucrurile arătau rău.
La un moment dat, ECMO a avut o defecțiune și am început să sângerez dintr-una dintre zonele unde mi-au atașat tuburile (acestea îți deschid zona pelviană pe ambele părți și atașează tuburi groase la unele artere pentru a devia fluxul de sânge în și în afara corpului către ECMO pentru a-l oxigena. Am început să pierd sânge destul de repede, cred că s-au pierdut 2 unități de sânge, iar echipa medicală „alerga ca găinile fără cap” (conform unei asistente) făcându-mi transfuzii în timp ce tensiunea arterială a scăzut drastic. Chiar În acel moment mama era acolo si a asistat la tot ce se întâmpla, in timp ce personalul medical astepta sa vina transportul sa ma aduca la operatie.
Mama a vrut să plece și o asistentă a reținut-o și i-a spus „nu, rămâi”. Probabil că asistenta credea că voi muri și dorea ca mama mea să fie acolo.
Transportul a durat prea mult să ajungă, așa că medicii și asistentele au decis să mă împingă ei înșiși în sala de operație, nu mai era timp de așteptat.
În timpul acelei operații am pierdut mai multe unități de sânge și atunci cred că am murit. Luni mai târziu am cumpărat toate arhivele medicale doar pentru a afla dacă am avut vreun deces clinic raportat. Și am aflat că am avut, după acea operație am fost resuscitat.
Vreau să menționez că nu eram o persoană foarte religioasă (eram cel mult spirituală). nu mi-am imaginat niciodată cum va fi viața de apoi.
Când eram dus de urgență la spital am început să-mi pierd cunoștința, nu aveam nicio idee că voi muri la un moment dat. Nu m-am gândit atunci că acestea pot fi ultimele mele minute conștiente pe pământ.
Câteva zile mai târziu, inima mea a început să-mi bată din nou singură. După alte câteva zile am început să respir încet pe cont propriu, așa că au eliminat ECMO și au decis să reducă medicamentele pentru a vedea dacă mă trezesc.
Neurologii mi-au evaluat creierul și i-au spus mamei că există puțină spre zero activitate cerebrală. Câteva zile mai târziu am început să dau semne de trezire și de a încerca să comunic cu cei din jur, deși nu eram încă pe deplin conștient.
Apoi îmi amintesc că m-am trezit și am știut că supraviețuisem.
M-au extubat, iar primul lucru pe care i-am spus mamei mele a fost „Am murit și am văzut viața de apoi”.
În timpul acelei proceduri am avut o reacție alergică la lidocaină, nu puteam sa respir bine.
A rămas o rană deschisă și am avut nevoie de asistente care să-mi curețe și să-mi împacheteze rana deschisă luni de zile, chiar și după ce am plecat de la spital. Asistentele mă vizitau zilnic acasă pentru a mă trata.
Au trecut peste 6 luni de la spitalizarea mea și inima mea este considerată „normală”, deși am niște mici cicatrici și cardiologii mi-au spus că nu cunosc efectele pe termen lung ale unor astfel de cicatrici.
După un tratament atât de intens, este un miracol că îmi revin. Acum particip la un program de cercetare cardiovasculară pe o perioadă de 10 ani, în care cu sângele meu îmi pot reface țesutul inimii pentru testare. Sperăm că va duce la noi descoperiri în sănătatea/tratamentele cardiovasculare.
Câțiva medici din spital au recunoscut că toate problemele mele au fost cauzate de cea de-a treia doză de vaccin Moderna, în timp ce alții au refuzat chiar să vorbească despre el (ar schimba subiectul sau ar evita întrebarea), deși spitalul mi-a dat o scrisoare în care se spune că nu mai aveam voie să iau niciun vaccin Moderna.
Au mai spus că nu au găsit niciun motiv pentru tot ceea ce mi s-a întâmplat. În prezent, ei caută boli mitocondriale.
Am fost un fel de caz de celebritate în spital, deoarece echipele medicale erau nedumerite de ce mi s-au întâmplat toate astea.
Pentru că nu au găsit niciun alt motiv, au venit să mă vadă și mi-au spus că nu au de ales decât să raporteze cazul meu guvernulu.
Oficialii guvernamentali m-au sunat și mi-au spus că așteaptă să primească tot dosarul meu medical ca să înceapă o investigație.
Doamna cu care am vorbit a spus: „Am auzit de cazuri de miocardită după vaccin, dar NIMIC atât de grav ca cazul tău. Dacă acest lucru se datorează vaccinului, chiar trebuie să aflăm de ce.” Nu am mai auzit de ei de atunci.
De asemenea, s-au oferit să oficializeze (să pună o ștampilă guvernamentală) scutirea de vaccin pentru mine, deși au spus că spitalul ar trebui să-i contacteze pentru o astfel de solicitare. Inca astept sa imi raspunda medicii.
Câteva puncte în plus:
- Am avut convulsii ciudate, deși ei nu sunt siguri dacă au fost chiar convulsii.
- Am vomitat mult în prima zi de spitalizare.
- Deliram și țipam la familia mea, au trebuit să mă imobilizeze în pat. Nu-mi amintesc nimic din toate astea.
- Am avut miocardită cu celule gigantice.
- În visele mele simțeam dureri în piept și tot le spuneam doctorilor „să-mi scoată tija de metal din mine”.
- Am neuropatie și nu pot simți multe părți ale picioarelor și ale coapselor. Poți să mă înțepi, să pui gheață… nu simt nimic.
- Testele genetice au fost negative pentru orice boală imunitară.
- Nu am pierderi de memorie.
- Am pietre la amigdale în gât, probabil de la intubare.
- Probabil că ar fi trebuit să mor și sper că cazul meu să le permită oficialilor să descopere noi pericole legate de vaccinurile ARNm COVID.
Sursa: The Gateway Pundit
Oare alde Arafat, Rafila, Johannis, Ciucă și cei de-o samă cu ei văd asta, sau ei o știau încă dinainte și de aceea „nimic nu-i mai miră”?
„Români treziți-vă, că am dormit destul!”, a exclamat Mihai Viteazul în film.