X

Rezoluția ce poate garanta independenţa energetică a României

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

„1.  Tragerea la răspundere a celor care au provocat majorarea artificială a preţurilor la energie şi gaze naturale.

2. Revenirea imediată, pe o perioadă determinată – până vor apărea condiţii de concurenţă reală – la piaţa reglementată, atât în sectorul energiei electrice, cât şi în cel al gazelor naturale, prin limitarea profitului într-o marjă definită prin lege şi taxarea suplimentară substanţială a acestuia peste respectiva marjă (sumele provenite din taxarea suplimentară a profitului pot reprezenta o sursă importantă atât pentru finanţarea investiţiilor destinate creşterii capacităţilor de producţie a energiei electrice regenerabile, dar şi în sprijinul consumatorilor vulnerabili).

3. Înfiinţarea ,,coşului naţional de energie” din energia produsă de companiile la care statul român este acţionar (indiferent de procentul părţilor sociale deţinute de acesta). Stabilirea „preţului de referinţă” al energiei pe baza „coşului naţional de energie”, nivel de la care se stabileşte prin lege marja de profit pe care companiile private o pot adăuga şi, implicit, nivelul de taxare suplimentară pe care statul o aplică peste marja de profit stabilită de lege.4. Repunerea în funcţiune, fără întârziere, a tuturor capacităţilor de producţie a energiei electrice, inclusiv a celor pe cărbune, şi demararea de urgenţă a unor investiţii în tehnologii moderne care reduc semnificativ gradul de poluare.

5. Finalizarea în regim de urgenţă a tuturor investiţiilor începute în capacităţi de producere a energiei electrice.

6. Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi de noi centrale nucleare pe râurile Siret, Mureş (în zona Lipova) şi Someş (în zona Dej).

7. Deschiderea, în cel mai scurt timp, a exploatărilor de gaze naturale în perimetre noi pentru a putea compensa imediat volumele importate din Federaţia Rusă.8. Crearea, în regim prioritar, a cadrului necesar pentru exploatarea eficientă a gazelor naturale din Marea Neagră, în interesul poporului român.

9. Utilizarea gazelor naturale din Marea Neagră ca sursă alternativă de energie la gazele ruseşti şi susţinerea prioritară a unor programe de sprijin pentru crearea condiţiilor ca aceste resurse să fie absorbite de piaţa internă, cum ar fi extinderea reţelelor de distribuţie sau industria chimică.

10. Demararea imediată a unor proiecte de investiţii în capacităţi noi de producere a energiei electrice şi sprijinirea activă a unor astfel de proiecte. Alocarea şi asigurarea, la prima rectificare bugetară, a bugetelor necesare începerii în acest an a construcţiei tuturor acestor obiective strategice.

11. Modificări în legislaţia de protecţie a mediului pentru a nu mai permite unor organizaţii şi persoane aflate în slujba unor interese străine să blocheze în instante construcţia unor hidrocentrale finalizate în proporţie de peste 90% sau a unor segmente de autostrăzi.Totodată, la nivel european, România trebuie să renegocieze de urgenţă Planul de rezilienţă şi redresare, iar instituţiile europene trebuie să regândească piaţa de energie pentru ca statele membre ale UE să nu mai poată fi şantajate de grupuri de interese externe, dar şi interne. Planurile păguboase Green Deal sau Fit for 55 trebuie oprite de urgenţă şi înlocuite cu programe serioase de protejare a mediului, care includ activitatea umană ca o normalitate”, menţionează sursa citată.

Rezoluția a fost elaborată de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

  1. N-ar fi rea propunerea, dar nu o va lua nimeni în seamă pentru că nu vine de la majoritatea parlamentară, adică coaliția PNL-PSD-UDMR. Ce ne facem cu inițiativele bune, dar, care nu vor fi luate în seamă?

  2. Când eram copil auzeam printre noi zicala: “Încercarea moarte n-are!”. Dacă nu o să avem o altă alternativă mai bună, adică o altă ofertă sau inițiativă mai reală sau poate mai atrăgătoare decât aceasta arătată aici, decât să-i mai girăm pe aceștia de azi și de ieri care au îngropat România la propriu, credem că putem încerca și cu noii veniți pe rampa de lansare a politicii românești. Desigur că ne-am dori să se facă dreptate din prima secundă de când vor lua puterea, dar mai știm că graba strică de multe ori treaba. Să dăm girul nostru celor drepți și credincioși, adică celor care se tem de Dumnezeu. Și de unde știm care-s aceștia? Dacă vor fi propuși de către preoții duhovnici, după planul Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, anume fiecare duhovnic să-și propună enoriașul cel mai vrednic, iar dintre aceștia, după testări, se vor alege atâția câți ne trebuiesc, atunci vom ști sigur pe cine să votăm. Altfel o facem prin încercare sau tatonare îmcercând să-i debarcăm
    pe cei care acum sunt în fruntea țării, dovedindu-se nevrednici, și să-i promovăm pe cei care n-au mai fost la șefia țării și care ne promit că vor redresa România. Îndemnul nostru este totuși să-l iubim pe Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, adică (traducem această iubire) să ne silim să se aplice la votare planul dânsului. Cine Îl iubește pe Dumnezeu îl iubește și pe Părintele Calciu, adică iubește dreptatea lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button