Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea;că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru…
(Troparul praznicului)
Cuvântul Sf. Augustin de Florina
Astăzi, iubiţii mei, este o sărbătoare de bucurie a Maicii lui Dumnezeu. Sărbătorim Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Care este conţinutul sărbătorii şi ce simţăminte ne trezeşte?
Ca toţi oamenii, aşa şi Preasfânta a venit în lume prin cineva. Cine s-a născut din stâncă? Nimeni. Dintr-o mamă şi dintr-un tată ne-am născut cu toţii. Şi Preasfânta a avut părinţi: mama sa se numea Ana, iar tatăl ei Ioachim.
Erau oameni foarte evlavioşi, dar fără copii. Şi atunci lipsa copiilor era considerată o ruşine. Cine avea copii era considerat fericit. Cel care avea mulţi copii (cinci, şase, şapte, opt…) era fericit de ceilalţi. Acelea erau familii patriarhale. Acum, copiii sunt consideraţi nenorociri. Nasc unul, cu greu doi, mai mult nu, stop! Asta este un blestem. Aşadar, acel cuplu fără copii Îl ruga pe Dumnezeu zi şi noapte să le dea un copil, ca să i-L închine Lui.
Unde sunt astăzi astfel de mame?! Nu mai există dispoziţia de a oferi. Peste puţină vreme trei meserii vor dispare: poliţistul, sora medicală şi clericul. De ce poliţistul să păzească ordinea şi să fie în pericol? De ce sora medicală să înnopteze lângă bolnav şi să nu se ducă să cânte la un club şi să adune bani? Şi e fraier altul care se face preot, pentru că-i fac pe drum gesturi ruşinoase? Nu. Vor dispare câteva astfel de meserii necesare şi asta va fi un semn de decădere.
Aşadar, Ioachim şi Ana erau înaintaţi în vârstă. Se poate însă ca dintr-un butuc să iasă o floare şi dintr-o stâncă uscată să răsară un crin? În măsura în care dintr-o femeie stearpă poate răsări o floare, care se numeşte copil. Ceea ce este floarea pentru natură, ceea ce este steaua pentru cer, aceasta este copilul pentru familie. Dă mângâiere, bucurie şi veselie.
Îl rugau pe Dumnezeu să le dea un copil, ca să I-l închine. Care mamă, când naşte un băieţel, zice: „Dumnezeul meu, învredniceşte-mă să-l închin, să fie un preot, să fie un călugăr”? Să fie mecanic, medic, avocat. Acestea sunt considerate lucruri mari. Preot?… M-am dus odată în nişte sate, dincolo de Aliakmona, în Hasia, acolo unde erau hoţi în munţi. Acolo, când se năştea un băieţel, vecinele îi urau: ”Chira Maria, să-ţi trăiască, să devină căpitan!…”. Dacă însă copilaşul se îmbolnăvea şi era în primejdie să moară, atunci ziceau: „Să trăiască şi să se facă chiar şi preot”. Aţi înţeles? Primul lucru este să devină căpitan, al doilea, cel din urmă era să devină preot. Şi astăzi, care tată sau mamă consideră o cinste să-şi închine copilul lui Dumnezeu?
Ioachim şi Ana însă erau evlavioşi şi de viţă nobilă. De aceea, când Dumnezeu le-a dăruit o fetiţă gingaşă, au numit-o Maria şi au închinat-o lui Dumnezeu. Ce înseamnă numele Maria? Multe femei au acest nume, dar nu ştiu ce înseamnă. Maria este un cuvânt evreiesc şi înseamnă „stăpână”, „doamnă”. Nu doamnă de primar, nu doamnă de procuror, nu doamnă de preşedinte, nu doamnă de comandant de piaţă. Nimic din acestea. Ci Stăpână a lumii, Stăpână a îngerilor, cu adevărat Doamnă. Aceasta este Fecioara Maria.
***
Aşadar, astăzi este o bucurie universala întru Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cine se bucură de sărbătoarea Preasfintei noastre? Se bucură Sfânta Treime, Tatăl Fiul şi Sfântul Duh, pentru că s-a aflat singura femeie vrednică ca să poarte în cele dinlăuntru ei pe Cuvântul lui Dumnezeu, s-a găsit Vasul cel curat, Preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu. Se bucură şi se minunează îngerii, pentru că văd o făptură de pe pământ, înălţându-se mai presus de nori şi de stelele cerului şi se face „mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”; se bucură în mod deosebit Arhanghelul Gavriil, care a binevestit acesteia: „Bucură-te!” (Luca 1, 28). Se bucură proorocii, de la Isaia care a anunţat-o cu 800 de ani înainte până la cinstitul Înaintemergător care a salutat-o prin săltările din pântecele mamei lui. Se bucură drepţii Vechiului Testament, care au aşteptat-o de veacuri. Se bucură lumea întreagă, păcătoşii se îmbărbătează pentru că văd că le-a venit izbăvirea.
Toţi se bucură. Dar ea, Preasfânta? Ea, Preasfânta nu se bucură. Este tristă. Dacă am putea s-o vedem, am vedea-o îmbrăcată în negru şi plângând, iar lacrimile ei căzând din cer jos, pe pământul păcătos. De ce nu se bucură Preasfânta?
Cum să se bucure? Se întristează mai întâi de toate pentru că există guri necurate şi sinistre, pui de vipere, care-i înjură numele zi şi noapte. Nicio femeie, oricât de păcătoasă ar fi, nu este înjurată atât cât e înjurată Preasfânta noastră de gurile elinilor! Să vă spun un lucru groaznic? Dumnezeu să ne miluiască! Dincolo de Evros mii de turculeţi sunt gata să ne taie cu săbiile, mii de soldaţi turci turbează să ne ucidă cu armele. Dar din toţi aceştia nici unul, nici unul nu înjură de Alah! Să merg mai departe? Vin la biroul meu soldaţi din Alexandrupoli, din Kozani şi din altă parte, copii buni, care cred în Dumnezeu. Şi se îngrozesc şi plâng şi-mi zic: „Ne va pedepsi Dumnezeu. De dimineaţa până seara şi cei mici şi cei mari înjură”. Cum să se milostivească Dumnezeu de noi? Turcul nu-l înjură pe Alah, dar soldatul elin să înjure cele dumnezeieşti şi nimeni să nu protesteze?! Îndrăzneşte cineva să jignească pe vreunul din comandanţii respectivi? Cine? A, toţi aceştia sunt mari, iar Hristos este mic! De aceea este îmbrăcată în negru Preasfânta. Se tânguieşte pentru înjurături. Şi nu doar pentru ale bărbaţilor, ci mai nou şi pentru ale femeilor. Până acum ştiam, că femeile cel puţin nu înjură. Acum aflu şi mă cutremur, că şi femeile vorbesc vulgar şi înjură. La asta nu mă aşteptam. În felul acesta am ajuns poporul care înjură cel mai mult în Balcani şi-n toată lumea.
Preafânta mai plânge şi pentru pervertirea genului feminin. Predomină un alt tip de femeie, străin de caracterul elinidei ortodoxe. Este femeia cu pantaloni, goală, cu ţigară, cu unghiile vopsite şi cu părul tăiat, care şi-a lăsat casa şi copiii şi frecventează fără ruşine cluburile. Preasfânta noastră se tânguieşte pentru părăsirea şi destrămarea familiilor, pentru curvii, adultere, divorţuri, pentru toate relele care s-au întins în jurul nostru.
Aşadar, Preasfânta e îmbrăcată în negru, pentru blasfemiile bărbaţilor, pentru depravarea femeilor şi încă pentru marea crimă a avorturilor. Dacă aş fi fost procuror şi poliţie, aş fi făcut anchetă în clinicile ginecologice şi aş fi găsit – ce-aş fi găsit? – embrionii făcuţi bucăţi, care sunt aruncaţi în canale. Câţi copilaşi? Patru sute de mii pe an! Auziţi? Patru sute de mii! De aceea ne stingem ca popor. În Turcia, iată copii, în Albania, iată copii… Noi, din cauza avorturilor, avem cei mai puţini copii. S-au îmbogăţit ginecologii atei şi fără frică de Dumnezeu; copilul şi lira, avortul şi lira. A spurcat pământul nostru cu sânge nevinovat! Plânge Preasfânta pentru ticăloşia noastră.
În sfârşit, Preasfânta este îmbrăcată în negru. – De ce? Pentru că multe din bisericile ei, dincolo, în teritoriile ocupate, ca de pildă Cipru, astăzi nu sunt în funcţiune. Mulţime de biserici de peste tot, din sate, de pe înălţimi, de pe lângă ţărm, minunate biserici, monumente ale artei de secole, ridicate în numele Preasfintei (una la Naştere, alta la Adormire, alta la Buna Vestire etc.) sunt astăzi închise sau sunt dărâmate şi profanate; cu crucile rupte, cu sfintele vase – discul şi potirul – furate sau aruncate, cu cristelniţele răsturnate, cu icoanele sparte sau desfigurate, cu mormintele necinstite… Îmbrăcată în negru, Preasfânta plânge. Plânge pentru noi, plânge pentru Cipru, plânge dulcea noastră Mamă pentru întreaga lume.
***
Să ne rugăm, iubiţii mei, astăzi. Să ne păstrăm credinţa. Să ne închidem în casele noastre şi să plângem şi noi împreună cu Preasfânta. Noi, ca nişte păcătoşi, să ne tânguim pentru păcatele noastre. Şi să luăm o hotărâre: Să trăim potrivit voii Fiului ei Cel iubit, ca să avem binecuvântarea şi ca persoane şi ca familie şi ca neam. Amin.
†Episcopul Augustin
(Omilia Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis,în Sfânta Biserică a Sfântului Pantelimon Florina, 7.09.1974, sâmbătă seara)
La mulți ani!
De Sfanta Maria, zi sfanta, sa se rasfranga asupra voastra bunatatea si dragostea ce izvorasc dintr-o inima mare si iubitoare.
Fie ca Sfanta Maria sa va ocrotesca, sa va calauzeasca pasii si sa va lumineze calea!
RUGĂCIUNE LA NAŞTEREA MAICII DOMNULUI
Naşterea Ta a strălucit bucurie celor ţinuţi în legătura întristării, Şi până la marginile lumii s-au vestit minunile ca prinos al mângâierii, Cea Care a răsărit din pântece neroditor naşte rămânând Fecioară curată, Şi pe Cel Neapropiat serafimilor Îl arată lumii cu Trup ca O Rază prea luminată. Vestirea Arhanghelului Gavriil s-a plinit şi Rodul rugăciunii stăruitoare S-a arătat pe pământ. Cea închipuită în oglinda proorocească Se arată cu trupul pe pământ, gătindu-Se să primească întru Sine pe Cel Nearătat. Pentru aceasta, Maică Prealăudată, la judecată nu vădi înaintea Stăpânului păcatele noastre şi şterge cu roua milostivirii Tale toate nedesăvârşirile noastre şi aşterne vălul uitării peste nedreptăţile noastre. Corabie a milostivirii Te ştim, Care porţi pe Cei încărcaţi de povara păcatelor la limanul mântuirii. Nu ne uita pe noi, cei rătăciţi, care ne primejduim a cădea în adâncul deznădăjduirii. Cetate a Împăratului veacurilor eşti, înconjurată de trâmbiţele biruinţei, adică de Sfinţii Îngeri, cei slujitori ai tainelor dumnezeieşti. Întăreşte şi cetatea inimii noastre, apărându-o de săgeţile gândurilor viclene, ca neîncetat să fie înconjurată de curgerile rugăciunii curate. Pe noi, cei căzuţi pe cale din pricina împiedicării de pietrele patimilor ne ridică, Preabinecuvântată, uşurând drumul nostru prin adăparea din dulceaţa cuvintelor dumnezeieşti. Potopul patimilor tulbură neîncetat mintea noastră, nelăsându-ne a vedea întru limpezime voia cea dumnezeiască. Pentru aceasta, Te rugăm să opreşti valurile ispitelor şi să ne îndreptezi pe noi spre limanul cunoştinţei de Dumnezeu. Eva prin gustarea din pomul neascultării, s-a făcut fiică a morţii, trăgând în groapa iadului tot neamul omenesc. Dar Tu, Te-ai făcut prin curăţia Ta Maică Celui Ce a ridicat blestemul nostru, deci scoate-ne şi pe noi din osânda în care am căzut prin neîmplinirea poruncilor dumnezeieşti. Icoană a Bisericii eşti, arătând gândului nostru măsura desăvârşirii, deci clinteşte şi inima noastră împietrită spre lucrarea la zidirea sufletului nostru cu pietrele virtuţilor dumnezeieşti. Pe noi, cei ce zăcem în pământul patimilor, pustiiţi de viforul multor ispite, ne pomeneşte la tronul Celui Preaînalt, ca să ne răsară nouă lumina mântuirii. Şi Însăţi ne învaţă a lăuda pe Tatăl Atotţiitorul, pe Fiul Său Cel Binecuvântat şi pe Duhul Cel iubitor de oameni, Treimea Cea De o Fiinţă şi Nedespărţită, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Excelent articol! Excelent!
DOAMNE ,MAICUTA DOMNULUI ,MILUIESTE-NE PE NOI PACATOSII !
AMIN !
Omilia 42,
a Sfantului Grigorie Palama,
La mantuitoarea nastere a Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioarei Maria
„Cei ascultatori trebuie să se supuna celor ce conduc numai în masura in care aceasta nu-i desparte pe ei de nădejdea Împărăţiei cerurilor făgăduită nouă.”
„Orice vreme e potrivită pentru a pune început unei lucrari mântuitoare. Arătând acest lucru, marele Pavel (2 Cor. 6, 2) spunea: „Iată acum vreme potrivita! Iată acum ziua mântuirii! Să lepădăm faptele intunericului şi să ne imbracam cu armele luminii! Să umblăm cu bună-cuviinţă ca în lumina zilei!” [Rom. 13, 12-13] numind vreme bine-primită pentru mântuire nu vreun ceas sau vreo zi, ci tot timpul de după intruparea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Căci aşa cum atunci când soarele simţit răsare pe pământ vine pentru oameni momentul muncii trupesti, precum spunea şi David: „Răsărit-a soarele, iar omul va ieşi la lucrul său şi la munca sa până seara” [Ps 103, 23, 24], tot aşa şi atunci când ni s-a arătat noua in trup Soarele dreptăţii [Maleahi 3, 20], tot timpul de după intruparea Lui e potrivit pentru lucrarea duhovnicească; lucru pe care arătându-l în altă parte acelaşi profet, după ce a spus despre venirea Domnului: „Piatra pe care au respins-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului”, a adăugat: „Aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul! Să ne veselim şi să ne bucurăm în ea!” [Ps 117, 22, 24]. Dar dacă în cazul soarelui simţit, dat fiind că acesta este întrerupt de noapte, spune: „ieşi-va omul la munca sa până seara” [Ps 103, 23], în schimb Soarele dreptăţii, întrucât e neînserat şi nu are potrivit Apostolului „schimbare sau umbră de mutare” [lacov l, 17], oferă un bun prilej neîntrerupt pentru lucrare duhovnicească.
Dacă însă trebuie să spunem că o vreme e mai potrivită decât celelalte şi, aşa cum e o vreme pentru a semăna şi o vreme pentru a secera, o vreme pentru a sădi şi o vreme pentru a strânge roadele, şi e o vreme pentru orice alt lucru, tot aşa, de cauţi un ceas deosebit de potrivit pentru facerea de bine, acesta este vremea toamnei şi mai cu seamă luna aceasta [septembrie]. Aceasta e şi prima lună şi începutul anului, cea în care au primit început şi cele ale noastre, lucru pe care-l prăznuim astăzi. Fiindcă sărbătoarea şi prăznuirea pe care o aducem astăzi e prima a restaurarii şi a chemarii noastre celei dupa har, cea în care au început să se facă noi toate [cf. Apocalipsa 21, 5] şi să se introducă cele dainuitoare în locul celor trecătoare ale Legii, în locul literei Duhul şi în locul umbrelor adevărul.
Căci astăzi s-a arătat o „lume nouă” şi „un rai strain”, în care şi din care s-a făcut un Adam nou Care replămădeşte vechiul Adam şi înnoieşte toată lumea, Unul Care nu se lasă amăgit, ci-l amăgeşte pe amăgitorul, iar celor ajunşi prin amăgire robii păcatului le dăruieşte libertate.
Astăzi s-a pregătit pe pământ o „carte neinteleasa” [cf. Iezechil 44, 2], care poate purta nu doar întipărirea unor cuvinte, ci în chip negrăit pe Însuşi Cuvântul viu, nu un cuvânt purtat prin aer, ci Cuvantul ceresc, nu unul care se alcătuieşte, ci Unul care-i scoate din stricăciune pe cei ce se apropie de El, nu unul produs de o limbă omenească pusă în mişcare, ci Născut mai înainte de veci din Dumnezeu Tatăl.
Astăzi s-a arătat „cortul însufleţit” şi nefăcut de mână al lui Dumnezeu, si „chivotul duhovnicesc” al Celui Care este cu adevarat pentru noi „pâinea lui Dumnezeu care se coboara din ceruri si care da viata lumii” [Ioan 6, 32].
Astăzi, potrivit cuvântului Psalmistului, „adevărul din pământ a răsărit”, chipul nemincinos al alesei nasteri de sus ca om, „şi dreptatea din cer a privit” [Ps 84, 12], care l-a scos afară pe însuşi stăpânul nedreptăţii şi a smuls radacina nedreptatii; dreptatea întrucât a fost osândită în chip nedrept, l-a legat pe diavol în răutate, si face de nimic uneltirile lui, şi care s-a arătat în stare să primească dreptatea dumnezeiască. Si astfel pe cei care sunt robii păcatului invrednicindu-i a fi inveşniciti prin credinta in Hristos, i-a primit la ea, insa pe stăpânitorul păcatului care a incins-o cu legaturile pacatului, îl va preda focului veşnic şi intunericului.
Astăzi a odrăslit „mladita profeţita din rădăcina lui Iesei, din care a răsărit floarea” [Isaia 11, 1] care nu primeşte veştejire, ci recheamă firea noastră care se ofilise, şi din aceasta pricina căzuse din locul neveştejit al desfătării, şi o readuce la bună-înflorire ne dăruieste prin ea înflorirea veşnică, ridicandu-ne la ceruri şi ne deschide raiul. Toiagul prin care Marele Păstor a condus turma cuvântătoare la păşunile cele veşnice; toiagul in care s-a sprijinit firea noastră, leapădand vechimea şi bătrâneţea neputincioasă, s-a inaltat la cer, lăsând jos pământul celor ce, sunt purtaţi spre cele de jos ca unii care n-au sprijin.
Dar cine este „lumea cea nouă”, „raiul cel străin”, „cartea cea neinteleasa”, „cortul şi chivotul insufletit al lui Dumnezeu”, „adevărul răsărit din pământ”, „mladita mult lăudata a lui Iesei”? Este pururea Fecioara Maria care a fost fecioara înainte de nastere şi a ramas fecioara după naştere, Maica Domnului a cărei naştere dintr-o femeie stearpă o prăznuim astăzi.
Căci deşi trăiau împreună şi erau fara de prihana înaintea lui Dumnezeu, Ioachim şi Ana păreau iudeilor a fi vrednici de dispret potrivit Legii, întrucât trăiau împreunã fără a avea copii. Dat fiind că nu era încă nădejdea nemuririi, de aceea propasirea neamului omenesc prin urmasi apărea extrem de necesară; acum însă, întrucât astăzi ni s-a născut Fecioara Maria, care prin naşterea ei întru feciorie ne-a dăruit viata veşnica, nu ne mai este absolut necesară nasterea de prunci.
Insa israeliţilor de pe atunci faptul de a avea copii mulţi le părea superior chiar şi practicarii virtuţii, iar lipsa de copii li se părea un rău atât de mare, încât chiar şi drepţii aceştia nu erau lăudaţi din pricina virtuţii lor, cât erau defaimati din pricina nenasterii de prunci.
Peste masura intristaţi deci de aceste ocări şi aducându-şi aminte de Avraam şi de Sarra şi de ceilalţi câţi făcuseră experienţa unei astfel de întristări pentru lipsa nasterii de prunci, gândindu-se apoi şi la leacul găsit de unii ca acestia pentru vindecarea unei asemenea întristări, drepţii [Ioachim şi Ana] au hotărât şi ei să-şi găsească liman în rugaciunea catre Dumnezeu. Şi dreptul Ioachim pleacă în pustiu şi locuieşte aici postind şi înălţând spre Dumnezeu rugăciunea de a se face părinte; şi n-‘a lăsat rugăciunea, nici nu s-a întors de acolo înainte de a primi incredintarea că i-a fost ascultată cererea. Iar Ana într-un gând cu el şi cu inimă îndurerată strigă la Domnul: „Auzi-mă, Dumnezeul părinţilor nostri, şi mă binecuvântează, precum ai binecuvântat-o pe Sarra spre a fi maica!”.
Şi Dumnezeu i-a ascultat şi i-a binecuvântat şi le-a făgăduit să le dea ceea ce au cerut, iar făgăduinţa a dus-o la bun sfârşit acum. Şi le-a dat o prunca mai minunată decât toate bunurile minunate de până atunci, pe însăşi Născătoarea de Dumnezeu, Ziditorul intregului univers, cea care a îndumnezeit firea omeneasca şi care a făcut pământul cer, cea care si pe fiul omului l-a facut Dumnezeu, si pe oameni i-a făcut fii ai lui Dumnezeu, fiindca dintru aceasta a luat, fara samanta, facandu-se in chip de negrait purtator de trup, aducandu-L pe lume pe Cel Care le-a adus la fiinta din nefiinta pe toate cele ce sunt.
Din ce pricină a trebuit sa purceada din pantece sterp?
Ca să dezlege întristarea, să preschimbe ocara celor ce au născut-o şi să prefigureze dezlegarea întristării şi blestemului protopărinţilor neamului omenesc ce se va face prin Maica Domnului.
Cum ar fi îndrăznit de altfel firea să zamisleasca in pântecul [Anei] în care a petrecut şi din care a ieşit singura care a locuit în Sfânta Sfintelor şi care s-a făcut lacas a Dumnezeului-Om Ce ce a zidit firea? Căci aşa cum înainte de Maica Domnului şi după ea nu s-a mai aratat pe lume o maica fecioară şi Maica lui Dumnezeu, şi aşa cum înainte de Maria şi precum inainte de ea nimeni n-a mai vietuit în Sfânta Sfintelor, tot aşa pe drept cuvânt nici în pantecele matern n-a fost văzut alt făt conceput înainte sau după nastere.
Dar pentru ca Maica lui Dumnezeu trebuia sa fie Fecioară, şi aceasta să fie din neamul lui David şi la vremea randuita pentru mântuirea noastră, caci vremea se apropiase şi Fecioara trebuia sa fie mai dinainte pregătită; iar atunci nu se aflau dintre cei din neamul lui David alţii superiori în virtute, caracter şi nobleţea neamului decât sotii aceia lipsiţi de copii; de aceea ei, cei fără copii, au fost mai cinstiţi decât cei cu mulţi copii, ca astfel sa se nasca copila atotsfanta si sa primeasca rod cea inteleapta care a ajuns prin rugaciune si nevointa sa devina maica insasi a fecioriei si inca a unei feciorii care va naste cu trupul in nestricaciune pe Cel Care mai înainte de veci s-a nascut cu dumnezeierea din Tatăl feciorelnic.
O, aripi ale acelei rugăciuni! O, îndrăznire pe care a aflat-o la Dumnezeu! O, cât de neprihănite au fost acele inimi, ca să înalţe o asemenea rugăciune care a ajuns la o astfel de plinire! Acea mare minune a trebuit să fie precedata de această minune şi firea să asimileze harul puţin câte puţin.
Voi, credinciosii ortodocsi, ascultătorii cuvintelor mele, turma şi ogorul meu cuvântător în Hristos, oferiţi-i Maicii lui Dumnezeu ca dar de naştere lucrarea virtuţilor şi binefacerile lor. Bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, săraci şi bogaţi, stăpânitori şi stăpâniţi, şi, simplu spus, tot neamul şi toată vârsta, demnitatea, meseria şi ştiinţa! Nimeni dintre voi să nu fie sterp şi neroditor la suflet, nimeni să nu fie lipsit de iubirea şi de primirea seminţei duhovniceşti, ci să primească înflăcărat sămânţa cerească, cuvântul mântuitor, iar prin Hristos să-l transpună în faptă, într-un rod ceresc şi plăcut lui Dumnezeu. Nimeni să nu pună un început al faptei bune nedus la bun sfârşit, nimeni să nu-şi arate credinţa în Hristos doar cu vorba. „Căci nu oricine Îmi spune: Doamne! Doamne! va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Care este în ceruri” [Matei 7, 21] şi „cine-şi pune mâna pe jug şi se întoarce înapoi nu e potrivit pentru Împărăţia cerurilor” [Luca 9, 62].
Fecioarelor care aţi ales viaţa singuratica şi câte v-aţi întors, bine făcând, de la căsătorie la vieţuire feciorelnică de obste şi, simplu spus, câte aţi ales să jinduiti dupa aceasta sete si dorinţa de pocăinţă, vieţuiţi în toate potrivit lui Hristos Dumnezeului-Om si de dragul Fecioarei care s-a născut astazi pentru noi şi care a născut cu trupul in feciorie, sub veac, pe Cel Născut înainte de veci din Tată Feciorelnic.
Vieţuiţi de dragul Maicii Domnului şi pentru Hristos Dumnezeu Cel ce S-a întrupat din Fecioara Maria, si numai din Hristos făcându-vă hrana potrivita, bucurându-vă în nădejde, răbdând în necaz, supunându-vă întâi-stătătoarei voastre, slujind unele altora, căutând pacea întreolaltă, alipindu-vă necontenit de trezvie şi rugăciune, de străpungerea inimii, de psalmi, imne şi cântări duhovniceşti [Rom 12, 12; Evrei 13, 17; Efeseni 5, 19], fiind sfinti şi feciorelnici şi cu trupul şi cu sufletul, în toate simţirile şi gândirea, şi arătând prin toate o gândire şi o purtare duhovnicească şi feciorelnică. Căci urmând astfel Maicii lui Dumnezeu potrivit psalmului [Ps 45, 16], veţi ajunge aproape de Maica Domnului şi veţi fi purtati in apropierea ei si veti intra în templul nefăcut de mână omeneasca al Împăratiei cerurilor, în cămara de nuntă cereasca şi veşnică.
Câţi trăiţi în viata de căsătorie nu vă dedicaţi/daruiti cu totul lumii acesteia!
Căci pentru voi această lume nou împlântată şi cu adevărat cerească, adică Maica lui Dumnezeu, s-a zidit: aratati-i astazi roada căsătoriei voastre.
Cei bătrâni arătaţi o gândire bătrânească şi nu vă faceţi copiii prin gândurile, cuvintele şi faptele voastre, gândind trupeşte şi purtându-vă potrivit trupului.
Tinerii imitaţi acest fel de bătrâni, cinstiţi-i şi ascultaţi-i, şi nu vă arătaţi neştiutori de ce bătrâneţea e cinstită şi nu uitati ca tinereţea nu intrece o bătrâneţe cuvioasa.
Iar dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe Solomon, căci îl veţi auzi spunând: „cărunteţea pentru oameni este înţelepciunea, iar bătrâneţea e o viaţă neintinata” [Int. Sol. 4, 9].
Câţi aveţi ceva de prisos din aceste lucruri pământeşti, curgătoare, nestatomice şi care se scurg repede de la unii la alţii, neguţătoriţi-vă prin împărţirea lor pentru viaţa veşnică, căci „pentru nimeni viaţa nu este din prisosul avutiilor lui” [Luca 12, 15]. Câţi sunteţi lipsiţi de cele necesare, îmbogăţiţi-vă în răbdare şi în mulţumirea către Dumnezeu, ca să vă număraţi între săracii fericiţi de Hristos şi să moşteniţi Impărăţia cerurilor [Matei 5, 3]. Conducatori „judecaţi judecată dreaptă” [Zaharia 7, 9] şi nu vă folosiţi de abuz de putere împotriva celor aflaţi sub mâna voastră, căci nu e drept, ci arătaţi faţă de ei o dispoziţie de autoritate părintească, având în minte faptul că sunteţi de un neam şi de o slujire împreună cu ei.
Şi nu suferiţi ca pe ceva nedemn supunerea faţă de Biserică şi învăţătura ei, fiindcă ele sunt întărirea celor ce voiesc binele. Cei ascultatori trebuie să se supuna celor ce conduc numai în masura in care aceasta nu-i desparte pe ei de nădejdea Împărăţiei cerurilor făgăduită nouă.
Toţi să va aduceţi ofranda Fecioarei Maria prăznuite astazi darul cel mai iubit şi mai propriu: sfinţirea voastră şi curăţia trupului prin înfrânare şi rugăciunea staruitoare.
Vedeţi toţi cum infranarea, postul, rugăciunea unite cu străpungerea inimii i-au arătat pe Ioachim şi Ana născători ai unui vas dumnezeiesc, ai unui vas atât de ales, încât să poarte nu numai numele lui Dumnezeu ca Pavel care s-a arătat astfel mai apoi [FA 9, 15], ci pe Însuşi Acela al cărui nume este minunat [Ps 8, 1].
Dacă şi noi, pe lângă celelalte virtuţi, vom stărui şi în rugăciuni rămânând cu trezvie în bisericile lui Dumnezeu, atunci vom afla acestea pe Hristos; arderea inimii faţă de Hristos Dumnezeu care Isaia o numeşte „duh mântuitor în pântec” atunci când Îi spune: „De frica Ta, Doamne, am luat în pântec, am simţit dureri de naştere şi am născut un duh al mântuirii Tale, pe care l-am purtat în pântec pe pământ” [Isaia 26, 18]. Vedeţi cum sufletele sterpe şi neroditoare ajung să aibă roade bune? Dar la cele spuse profetul adaugă: „nu vom cădea, ci vor cădea cei ce locuiesc pe pământ”, şi anume cei ce se balacesc prinşi în vârtejul gândurilor şi patimilor.
Prin urmare, dacă vrem şi noi, fraţilor, să locuim nu pământul, ci cerul, şi să nu cădem pe pământ şi în păcatul care ne târăşte jos, ci să tindem necontenit spre înălţimea dumnezeiască, să avem frica de Dumnezeu, să stăm departe de rele, să ne întoarcem spre Hristos prin fapte bune, să ne aratam osardia prin înfrânare şi rugăciune să ne ştergem prin pocainta adaosurile rele din noi, să ne schimbam gândurile interioare şi, potrivit profetului, sa-L nastem in suflet, având ajutatoare prin ocrotire pe cea care ne-a fost dăruită noua astăzi, prin rugaciunea părinţilor ei Ioachim si Ana, pe cea care a prefăcut întristarea celor ce au născut-o, a dezlegat blestemul strămoşesc.
Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea împreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă tăcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sfantul Nicolae Velimirovici
Secerisul Domnului
Capitolul:
A saptea recolta
Prin furtuna și prin urgia vântului
Unii filosofi occidentali (Essays of Theodicy on the Goodness of God, the Freedom of Man and the Origin of Evil, more simply known as Théodicée, is a book of philosophy by the German polymath Gottfried Leibniz) și din rasarit au scris teodiceea, dorind să-L justifice/dezvinovateasca pe Hristos Dumnezeu pentru răul existent in lume și persistenta suferinței asupra oamenilor.
Cu alte cuvinte, acestia au spus că Dumnezeu nu este de vină, dar nu au stabilit vinovatul.
Nu trebuie să le urmăm exemplul. Hristos este socotit nevinovat prin secerișul Său.
Ce semănător se îndreptățește doar cu însămânțarea și prin acoperirea semintelor sub pământ!?
Și semintele in pamant eliberează un germen, varza de pilda, abia își face drum spre lumină și, după ce a trecut, rezistă vânturilor!
Semănătorul seamănă și așteaptă secerisul.
El știe totul despre agonia seminței, patrunderea semintei prin grosimea pământului, și despre lupta tulpinii cu vânturile și despre eforturile ei, si asteapta secerisul.
Domnul Hristos va ușura suferintele, dar nu le va elimina cu totul, pentru că secerisul făcut dupa efortul de incoltire a semintei este mai curat și mai bun.
Secerisul este important pentru Hristos.
De îndată ce a semănat sămânța, numai secerisul este important, celelalte nu mai sunt asa importante.
Iar secerișul este la masura așteptărilor Domnului Hristos.
Nici măcar un singur om care a suferit pentru dreptate nu a rămas și nu va rămâne fără o răsplată insutita în palatele cerești ale Creatorului său.
Nici măcar o faramita din boabele de grâu ale Domnului nu este călcata în picioare sau pierduta.
Fiecare boaba de grau buna pe care Satana și slujitorii săi o calcă si o arunca în noroi, îngerii Domnului Hristos o iau în mâinile lor și o duc la Domnul Iisus.
Astfel, Hristos, Domnul Secerișului arată că El nu va îngădui ca niciun grăunte bun de grau din lume să piară in zadar.
Dezvinovatirea lui Dumnezeu sau a zeilor poate fi căutată de alte religii, dar nu și de cea ortodoxa. Dumnezeul-Om este mai mult decât justificat/dezvinovatit prin Împărăția nemuritoare a Cerurilor, pe care a pregătit-o pentru cei neprihăniți vietuitori pe pământ.
O viață fericită în veșnicie este mai mare decât orice răsplată, este un dar de la Dumnezeu pe care nicio ființă umană nu-l poate câștiga nici prin fapte, nici prin suferință (ci numai prin harul necreat n.n.).
E ca în basmul acela în care se spune cum un cioban a adăpostit o fiică pierdută a regelui în coliba lui, iar regele l-a făcut ginerele și moștenitorul său pentru asta. Dumnezeu nu plătește ca la un târg, plata Lui depășește fiecare măsură umană, fiecare calcul.
Văzătorul tainelor Apostolul Pavel a spus astfel:
„Socotesc ca nu sunt vrednice suferințele temporare prezente, caci sunt lipsite de valoare în comparație cu slava viitoare care va sa se descopere întru noi” (Romani 8:18).
Acesta este intelesul teodiceeiei creștin ortodoxe și nu exista altul.
Este Revelația lui Hristos însuși, care a adus lumină și bucurie întregii omeniri în mijlocul întunericului ignoranței și al chinurilor necunoscutului.
De la Hristos și în Hristos, suferința celor neprihăniți a avut si are sens.
Toți văzătorii tainelor ceresti și slujitorii cuvântului lui Dumnezeu au ajuns să cunoască desavarsit invatatura Domnului Hristos despre inevitabilitatea suferinței celor drepți în viața pământească.
Iată ce scrie Apostolul Iacov:
„Patimiți si plângeți și lacrimați; râsul vostru se poate transforma în plâns, iar bucuria în întristare…
Iata, îi fericim pe cei care au îndurat” (Iacov 4, 9; 5, 11)
iar Apostolul Petru:
„Bucurați-vă de aceasta, după ce ați plâns acum puțin, dacă ati fost in multe feluri de ispite, pentru ca credința voastră încercată să fie mai prețioasă decât aurul care piere, să se afle spre lauda si cinste și slava întru arătarea lui Iisus Hristos, pe Care, nevăzandu-L, îI iubiți și pe Care nu prin vedere, ci crezând în El vă bucurați cu bucurie negraita și slavita”
(I Petru 1, 6-8)
și continuă:
„ce fel de laudă este, dacă gresind si pedepsindu-va, veti rabda?
Dar dacă faci bine și suferi, îndură caci aceasta este plăcut inaintea lui Dumnezeu. Hristos a suferit pentru noi, lăsându-ne pilda, ca să putem călca pe urmele Lui”
(I Petru 2, 20-21).
Si coincide cu cuvintele Domnului Hristos Însuși:
„unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu” (Ioan 12:26).
Iar dacă creștinii îndură suferința, să știe pentru ce suferă și să sufere cu nădejde:
„Ca de am murit împreună cu Hristos, vom invia împreună cu Hristos; dacă rabdam, vom împărăți împreună cu Hristos”
(2 Timotei 2, 11–12).
Și Apostolii (Filipeni 2:18/
I Tesaloniceni 5:16) prețuiesc cuvântul Domnului Hristos, Luca 10, 20:
„Bucurati-va!”
„Iată”, vor spune unii, „vânturi și furtuna s-a ridicat acum pentru a distruge Biserica Sa”, dar cum Hristos Însuși ne va răspunde:
„De ce vă este atât de frică, puțin credinciosilor?” (Matei 8, 26).
Nu a spus Hristos, „întru cutremur este calea Lui” (Naum 1:3)
Popoarele creștine din primele secole ale creștinismului au îndurat persecuții, au suferit, căci ele cunosteau nu numai voia Domnului lor, ci și dragostea Sa nemărginită, revelată lumii prin Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Nimeni nu a suferit de-a lungul istoriei la fel de mult ca popoarele ortodoxe, și mai ales în secolul XX.
În cele două războaie mondiale, în care călăii Ortodoxiei au vărsat atât de mult sânge nevinovat încât ei înșiși s-au înecat în el.
De pilda, Rusia și Balcanii.
În ultimii 50 de ani, mai multe generații de ruși au trecut prin grozaviile războiului ruso-japonez, prima revoluție din 1905, Revoluția din Octombrie din 1917, Primul Război Mondial pentru Serbia soră și al Doilea Război Mondial.
Au trecut prin acestea și au îndurat totul.
Și nu vom exagera spunând că în acele zile roadele secerișului Domnului Hristos numărau sute de milioane de suflete.
Adăugați secerisul milioanelor de suflete din Balcanii Ortodocși din ultimii cincizeci de ani, sârbi, greci, bulgari în războaiele balcanice din 1912-1913.
Să adăugăm jertfele enorme, martiriu poporului sârb în războaiele mondiale, ale bărbaților, femeilor, copiilor, preoților și arhiereilor care au murit martirizați pentru Ortodoxie în mâinile austriecilor, germanilor, romano-catolicilor si comuniștilor.
Să nu ne plângem de acest lucru, să ne bucurăm că popoarele noastre ortodoxe au suferit atât de mult pentru Domnul și Mântuitorul nostru, să o considerăm un privilegiu și o răsplată specială, prin cuvintele Apostolului:
„căci voua vi s-a daruit de dragul lui Hristos nu numai să credeti în El, ci și să suferiti pentru El”
(Filipeni 1, 29).
Suferința pentru Hristos este un dar și o răsplată, nu o umilință și o pagubă.
Uite, nimeni nu se răzvrătește împotriva altor religii și a fondatorilor lor. Diavolul nu are nevoie de ajutorul oamenilor, el însuși se descurcă în lupta împotriva lor.
De aceea, antihriștii din zilele noastre lasa neafectate alte credințe, create nu de Dumnezeul-Om, ci de oameni, și își îndreaptă săgețile numai spre Biserica lui Hristos, care este „stâlp și temelie a adevărului”(I Timotei 3, 15).
Lupta împotriva lui Hristos este condusă invizibil de însuși diavolul, tremurând de frică și dându-și seama că numai Hristos îl poate învinge și-l poate arunca în focul iadului.
Deci, nu vă temeți pentru Cel care nu se teme de nimeni și nu vă temeți pentru Biserica Sa, caci El S-a pregătit inițial pentru biruința Bisericii asupra iadului.
Temeti-va pentru voi și copiii vostrii că, pentru ignoranța, lenea și indiferența voastră, numele voastre vor fi șterse din Cartea celor Vii și veti fi regăsiti printre apostati și ignoranti, printre pleava care va fi aruncata în foc.
Domnul Atotputernic Își va umple lăcașurile cerești fără voi, nu vor fi apostati printre cei mântuiți, El cunoaște oile Sale și niciuna dintre ele nu va pieri.
Astfel, turma celor mântuiți este evidențiată de marele teolog al tainelor:
„După aceasta, m-am uitat și iată, o mare mulțime de oameni pe care nimeni nu-i putea socoti, din toate semințiile, națiunile și limbile, stăteau înaintea tronului și înaintea Mielului în haine albe și cu ramuri de finic în mâini”
(Apocalipsa 7, 9).
Ferice de cei care vor fi vrednici să fie numarati in cuprinsul acelor popoare.
Convorbirea a saptea:
– Să vorbim puțin, frații mei cinstiți, cat mai este timp să vorbim frate cu frate și om iubitor de Dumnezeu, cu alt om iubitor de Dumnezeu.
Până va veni vremea când doar răufăcătorii vor vorbi cu voce tare și frații ortodocsi intre ei doar in șoapta.
– Toate forțele care luptă pentru putere asupra lumii prezintă altora într-o lumină roz idealul lor,
Lumea Noua (New Age), argumentând că numai în ea este posibil să se realizeze bunăstarea universală.
Asta pretind ei.
Și pentru a-i atrage pe creștini la ficțiunea lor despre New Age, ei se referă la cuvintele Apostolului Ioan despre împărăția milenarista (de o mie de ani) a lui Hristos (Apoc. 20).
– Ah, frații mei, nu vă lăsați păcăliți. Împărăția milenarismului (de o mie de ani) lui Hristos, caci nu poate fi o consolare pentru întreaga lume, ci doar pentru „sufletele celor martirizati pentru mărturisirea lui Iisus Hristos și a cuvântul lui Hristos Dumnezeu”.
Ei vor fi primii care vor fi înviați și vor domni împreună cu Hristos timp de o mie de ani.
Dar unde vor domni nu se spune.
Nici nu spune că ei vor domni pe pământ; nu se pune problema participării tuturor oamenilor la această domnie, dar se spune numai de marii mucenici martirizati pentru Hristos „care nu s-au închinat fiarei, nici icoanei fiarei, și nici nu au primit semnul fiarei pe fruntea sau pe mâna lor dreapta”.
Nu se poate pune problema împărăției atot-planetare a lui Hristos pentru întreaga omenire sau că ea va fi posibila pe pământ.
Dar aceasta este tactica unei stratageme de a deturna atenția de la cele ușor de înțeles, asupra misterului și ambiguitatii.
Cu toate acestea, în Evanghelia după Matei, Domnul a descris în mod clar starea lumii înainte de sfârșitul vremurilor (Matei 24).
Este posibil ca Domnul să ingaduie unificarea exterioară a popoarelor într-o singură Lume.
Dumnezeu a îngăduit adesea oamenilor să meargă pe calea lor și ei s-au abătut de la căile Sale.
„Gândurile mele nu sunt gândurile voastre, nici căile voastre nu sunt căile Mele”, spune Domnul.
Dar, așa cum cerul este mai înalt decât pământul, tot așa căile Mele sunt mai înalte decât căile voastre și gândurile Mele sunt mai înalte decât gândurile voastre
(Isaia 55, 8-9).
Cineva este nerăbdător și vrea să schimbe chiar și cele mai bune circumstanțe pământești, si își dorește întotdeauna altceva, nou, iar când vine acel ceva nou, plânge dupa vechile, „vremuri bune”.
Respectând libertatea omului, Domnul lasa împrejurările după dorința oamenilor, dar nu va ingadui controlul asupra lumii sa fie in mâinile diavolului.
Dumnezeu îi cunoaște pe oameni.
El știe că oamenii din cărările lor își vor drena puterea, vor deveni săraci, vor muri de foame și vor striga către El după ajutor.
Dumnezeu știe că toate drumurile nebănuite ale fiilor oamenilor duc în New Age, dar le îngăduie să meargă la un pas de prăpastie, în care toate iluziile lor vor fi spulberate și demonii vor scrasni îngrozitor.
Există o diferență uriașă între pacea pe care ne-o dăruieste Hristos și pacea lumii pe care oamenii o doresc.
Prima pace protejează o persoană de corupție, iar a doua pace creează corupție, ducând la noi rebeliuni și războaie.
O pace amagitoare este tata războiului.
În mod ideal, pacea este mai bună decât războiul, dar lumea coruptă nu este mai bună decat razboiul, pentru că nu aduce secerisul Domnului.
Prin urmare, stabilitatea păcii este doar un răgaz de o clipa pana la izbucnirea războiului, după cum spune Biblia:
„Și pământul s-a linistit de război” (Iosua 14, 15).
Până când?
Până când oamenii nu a intinat intreaga lume cu păcatele lor.
Sodoma a fost distrusă nu în timp de război, ci în timpul păcii și prosperității.
Pe timp de pace, cu bunăstarea și puterea exterioară a Imperiului Roman, pacatele societății l-a condus la disperare pe împăratul Marcus Aurelius, filosoful stoic.
Și el a prevăzut dispariția statului.
S-a micsorat coruptia si în statele creștine pe timpul lui Carol cel Mare și Ludovic al XIV-lea, și așa a fost peste tot atunci când oamenii căutau un paradis pământesc, în loc de împărăția cerurilor.
Oamenii au transformat imediat fiecare paradis pământesc în iad și Domnul a schimbat circumstanțele de dragul înmulțirii secerișului.
Așa va fi când vor crea o guvernare unică, cu un singur guvern, cu o limbă comună – esperanto, o armată comună, cu un nou calendar, cu legi comune.
Războiul va fi condamnat ca nebunie și barbarie și nu va mai amenința oamenii.
Va fi pace in lume, încredere și prosperitate”, ne spun noii profeți New Age, după cum ne spun si rătăcitorii, iar ideea unei astfel de Noi Ordini Mondiale este susținută si de câțiva păstori „creștini”.
Din ignoranță, ei cred că lumea a devenit prea mică și este mai bine pentru Domnul să aibă un domeniu mai mare – această lume in intregul ei – decât mai multe domenii mici.
Ca și cum cei care au fost necredincioși în cele mici vor putea fi credincioși în cele mari!
(Luca 16, 10)
Domnul poate îngădui ca această dorință a oamenilor să devină realitate.
Chiar și atunci, El nu va rămâne fără secerișul Său.
Numai ca atunci va fi secerisul în timpul furtunii.
Căci în acea Noua Ordine Globală vor începe astfel de coruptie cum istoria nu-și amintește, vicii aduse moralității și rațiunii, pe care Apostolul Pavel le-a văzut și descris clar pentru sfarsitul veacurilor.
Apostolul a vorbit despre vremurile din urmă, dar iată, acest nou arhitect New Age consideră că idealul lui este ultima fază a istoriei umane.
Cetățenii acestui presupus guvern mondial vor patimi mai rău decât cetățenii Imperiului Roman, mult mai rău.
În locul păcii, liniștii și prosperității proclamate, vor exista neliniște, oamenii vor deveni mai neliniștiți și mai nefericiți ca niciodată, pentru că dacă nu au reușit să restabilească ordinea în micile lor state, cum vor face ei, aceiași oameni impatimiti, întreaga lume fericită și pacificata? Și vor fi necazuri, revolte, indignări pe tot globul pamantesc.
Parlamentarii nu vor putea să-i reglementeze, pentru că vor fi împotmoliti în nesfârșite
certuri, acuzatii și, prin urmare, din când în când vor transfera puterea, voluntar sau sub amenințarea sabiei, unui dictator care va restabili „ordinea în lume” prin foc și sabie.
Oamenii vor căuta mântuirea doar în politică și in schimbari sociale, încercand din nou toate experimentele politice vechi.
Pentru o lungă perioadă de timp, aceste schimbări dictatură, totalitarism, democrație, oligarhie și așa mai departe vor continua.
În cele din urmă, in amurgul istoriei, va veni dictatorul lumii „fiul pierzaniei, pe care Domnul îl va nimici cu suflarea gurii Sale”
(II Tes. 2, 8)
Și în loc de pace și fericire, „va fi o mare întristare, care nu a fost de la începutul lumii până în zilele noastre și nu va mai fi” (Matei 24, 21).
Acest necaz îi va face pe mulți să se pocăiască și să se întoarcă la Domnul Mantuitorul.
Și in ei, va afla ultimul seceriș Domnul.
Guvernul Mondial va duce o luptă aprigă împotriva lui Hristos și a Bisericii Sale.
Căci va afla un impediment in Hristos egalizatorii oamenilor, națiunilor și religiilor, in Hristos cel Neegalat și Neunificat.
Cum sa echivalezi minciuna și adevărul?
Minciuna nu se impotriveste acestei unificarii, ci se străduiește pentru asta, dar adevărul este împotriva lor. Iată, adevărul și minciuna nu pot cultivate pe acelasi câmp și nu pot dormi intr-un pat.
Biserica lui Hristos va fi scoasă în afara legii și vor fi impuse pedepse crude pentru pomenirea publică a numelui lui Hristos.
Dar numai cei care nu vor conteni a chema numele Domnului Iisus vor fi mântuiți.
Și când Fiul Omului va veni in mod neasteptat si-l va ucide pe „fiul pierzaniei”, ultimul tiran al lumii, va mai găsi El credință ortodoxa in pace pe pământ?
O va afla, dar nu in chip vadit.
O va afla, dar nu în biserici maiestuoase, așa cum este acum, ci în peșteri și in pustie.
O va afla, dar nu incuvintata si protejata, ci persecutata și condamnata.
O va afla dar nu în fastul Liturghiei strălucitoare, ci în templele inimilor oamenilor și în șoaptele de pe buzele lor, căci Biserica Sa a început cu martiriul și se va sfârși în martiriu, frații mei.
Potrivit previziunii Apostolului Pavel, vor fi mulți iudei printre mucenici pentru Hristos în vremurile din urmă, pentru că cu iudeii a inceput istoria Bisericii.
Numărul creștinilor din Biserica pământească va scădea considerabil și va veni vremea când se va împlini cuvântul lui Dumnezeu: „Cel nelegiuit să mai facă nelegiuire; cei necurați să se spurce în continuare” (Apocalipsa 22:11), fiindca va inceta chemarea celor nelegiuiți la pocăință.
Dar Biserica din Cer va fi plina la pana la refuz, nenumărate mulțimi de națiuni, neamuri și generații se vor bucura in Cer ca într-un liman liniștit.
Cartea Vietii va fi plina din scoarță în scoarta.
În ultimele pagini ale acelei Cărți, vor fi inscrise numele ultimilor creștini pe care Domnul îi va găsi pe pământ când Se va arata in puterea si in slava Sa, înconjurat de toți sfinții îngeri.
Și diavolul va fi aruncat în iadul de foc, împreună cu slujitorii săi in chip de om, și neomenesc.
Și pământul va arde cu foc, si Domnul se va bucura.
Iar Biserica Cerului, recolta nenumarata, vie si cuvantatoare a Domnului, va fi imbracata in haine albe de curatie si bucurie si va canta pentru totdeauna, marea slavoslovie Sfintei Treimi catre Singurul Dumnezeu, iar Domnului Iisus Hristos Mantuitorul, drama universala a lumii create de la inceput pana la sfarsit.
Ferice de cei care în zilele din urmă nu se vor teme de vrăjmașii lui Iisus, în care nu există viață.
Acestia vor fi partasi vesnicei slave și bucurii a Domnului lor.
Жатвы Господни – святитель Николай Сербский (Велимирович) – читать, скачать
https://azbyka.org/otechnik/Nikolaj_Serbskij/zhatvy_gospodni/#0_8