X

Bazilica găsită la Marea Galileei ar putea indica locul casei natale a Apostolilor Petru și Andrei

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Un mozaic recent descoperit la el-Araj, în nordul Lacului Ghenizaret, arată cea mai probabilă locație a cetății Betsaida Galileei și ar putea indica locul casei natale a Sfinților Apostoli Petru și Andrei.

Mozaicul, vechi de peste 1.500 de ani, cuprinde numele ctitorului bazilicii, Constantin, și o rugăciune adresată Sfântului Apostol Petru. Inscripția arată că bazilica a fost construită pe locul unde ctitorul din secolul al V-lea presupunea că se aflase casa Sfinților Apostoli Petru și Andrei, frați după trup.

„Noua descoperire este cel mai important indiciu că bazilica era asociată cu Sf. Ap. Petru, cel mai probabil dedicată lui. Tradiția creștină indică faptul că Sf. Ap. Petru și Sf. Ap. Andrei erau originari din Betsaida, astfel că este foarte probabil ca această biserică să fi fost asociată cu locația casei lor natale”, spune Prof. R. Steven Notley de la Nyack College, New York, conducătorul lucrărilor de arheologie de la el-Araj.

Nu se știe dacă informațiile despre locul casei erau corecte la momentul construcției, dar descoperirea indică un lucru sigur: la el-Araj este cea mai probabilă locație a fostei cetăți Betsaida Galileei.

Arheologul R. Steven Notley, coordonatorul șantierului arheologic de la el-Araj, și Mordechai Aviam, profesor la Colegiul Kinneret de la Marea Galileei, cred că biserica pe care au descoperit-o este cea menționată în secolul al VIII-lea de Episcopul Willibald de Eichstätt, care a făcut un pelerinaj în Țara Sfântă.

Cetatea Betsaida a dispărut din mențiunile istorice în secolele IV și V. Cel puțin unul dintre motive ar putea fi dispariția ei de pe harta geografică, provocată de nivelul fluctuant al Lacului Ghenizaret (Marea Galileei).

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Sfantul Iustin Popovici:

    Preainteleptul marturisitor al adevarurilor dumnezeu-omenesti despre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Sfantul Chiril al Alexandriei, a spus despre Maica Domnului ca ea este “Sfanta Biserica”.
    Sfantul Chiril a stabilit o legatura intre persoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si notiunea de Biserica.
    Este de neconceput Biserica, si nu poate exista, fara Preasfanta Maica a lui Hristos Mantuitorul nostru.
    Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu este Biserica si Biserica este Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu.
    Cand este numita “Nascatoare de Dumnezeu” (Theotokos), este cuprinsa intreaga parere despre Biserica, pentru ca tot ceea ce este exprimat prin Nascatoarea de Dumnezeu in persoana pururea Fecioarei Maria, este dumnezeiasca taina a Persoanei lui Iisus Hristos. Da, da, da: fara Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu nu ar mai fi existat Dumnezeul-Om, mai exact nu ar mai fi existat Mantuitorul, mai exact nu ar mai fi existat Biserica, nu ar mai fi existat nici mantuirea si nici indumnezeirea si, prin urmare, de asemenea, nici intreimificarea. Lumea intreaga nu ar fi fost decat cea mai ingrozitoare dintre grozavii, si omul nu ar fi fost decat un groaznic iad, un iad, iad.
    Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu este Maica lui Dumnezeu, Maica Dumnezeului-Om si prin urmare Maica Bisericii, deoarece este Mama trupului Dumnezeului-Om. Dar trupul Dumnezeului-Om este Biserica. Potrivit vesnicei buneivestiri pe care a vestit-o Sfantul Chiril al Alexandriei, datorita Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu “Bisericile lui Dumnezeu sunt statornicite in intregul univers”. Sfantul Chiril adauga, de asemenea, adevarul ca: datorita Nascatoarei de Dumnezeu mantuirea se savarseste, pentru ca tocmai ea este “lucratoarea mantuirii noastre”.
    Fara niciun fel de indoiala, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, este ceea ce este si dumnezeiescul ei Fiu, deoarece pentru noi a nascut harul, si a devenit ea insasi pentru noi “cea plina de har”.
    Ea este prima evanghelie a Domnului Hristos Intrupat in lumea noastra pamanteasca, o evanghelie desavarsita in timp si vesnicie,
    dumnezeu-omeneasca, pentru ca ea a dat nastere Domnului Hristos, ramanand pentru totdeauna Nascatoare de Dumnezeu, deoarece Dumnezeul-Om, Hristos, este Evanghelia vesnica, o Evanghelie pentru tot ce poarta numele de om.
    Acesta este motivul pentru care ea este a-tot-minunata: ea este de asemenea Biserica lui Hristos, mai exact trupul lui Hristos: ea este toata intreaga in Dumnezeul-Om, si El este tot intreg in ea, Nascatoarea de Dumnezeu.
    Tot ce apartine Dumnezeului-Om in primul rand apartine ei, in primul rand si imediat ei, si prin ea intregii firi omenesti, pentru ca ea este cea care a daruit firea omeneasca Dumnezeului-Om, Domnului Hristos; prin ea tot ce este omenesc este dumnezeu-omenesc. Tot ce e al nostru, omenesc, merge la Domnul, Dumnezeul-Om, prin ea.
    Ea este A-tot-nemarginita Mijlocitoare, si de aceea Aparatoare si Mantuitoare: toata Evanghelia, toata Biserica si toate puterile lor. Prin ea se savarseste mantuirea si indumnezeirea fiecaruia dintre madularele ce apartin trupului dumnezeu-omenesc al Bisericii.
    De aceea avem cantarea pe care Biserica i-o adreseaza in rugaciune: “Bucura-te, plinirea iconomiei de mantuire randuita de Ziditorul (Bucura-te, plinirea randuielii Ziditorului)!”
    Fara indoiala ca, prin Nascatoarea de Dumnezeu, noi am obtinut “o mantuire desavarsita”. Cu adevarat, Maica Domnului a devenit pentru noi Mijlocitoarea a toate cele bune.
    In Maica Domnului Dumnezeu S-a facut om si omul Dumnezeu.
    In Cer numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu este “cea plina de Har!” Este numele pe care Sfantul Arhistrateg al Puterilor Ceresti, Arhanghelul Gavriil, i l-a atribuit in numele Sfintei Treimi. Este numele ei Evanghelic.
    In acest nume gasim inteaga iubire de oameni a Sfintei Treimi pentru neamul omenesc. Aceasta e cereasca ei Evanghelie, vesnica ei smerenie inaintea intruparii lui Dumnezeu Cuvantul.

    Sfantul Iustin Popovici, Dogmatica, vol. 5, Biserica tuturor sfintilor, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu in Biserica, Editura L Age d Homme, Lausanne, 1997, p. 317.

  2. In ziua canonizării Sfântului Ioan Maximovici, 20 Iunie / 3 Iulie, 1994, crucea de pe mormântul Vlădicăi Ilarion Troitki
    a început să reverse o minunată mireasmă de mir.
    Mireasma a ieşit din cruce pe tot timpul festivitătilor de canonizare de la San Francisco şi a fost foarte persistentă, după cum pot da mărturie numeroşi martori.„Probabil că moaştele ierarhului Ilarion au revărsat acel mir de pret spre a arăta bucuria plăcutilor lui Dumnezeu pentru această mare biruintă”.

    Sfantul Ilarion Troitki:
    👇

    “Cred întru Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolicească Biserică” .

    Asa îsi mărturiseste orice crestin ortodox credinta în măreţul adevăr al Bisericii.

    Dar cu greu se va găsi vreun alt articol din Simvolul Credintei care să fie mai putin înţeles de către inima omului care l-a rostit cu buzele, decât acest al 9-lea articol unde se înfăţisează adevărul despre Biserică.

    În parte, lucrul este de înteles, căci în acest al 9-lea articol din Simbolul Credintei omul mărturiseste legătura sa cu obstea văzută a celor ce urmează lui Hristos.

    Pentru un mădular al Bisericii, telul vietii sale întregi trebuie să fie necontenit acela de a se uni din ce în ce mai mult cu viata Bisericii si, în acelasi timp, să propovăduiască altora despre Biserică, neînlocuind-o cu Crestinismul, neînlocuind viata cu o învătătură uscată si abstractă.

    Prin aceasta, în scurtele cuvinte ale mărturisirii, el se învoieste cu toate adevărurile învătate de Biserică, recunoscută drept păstrătoarea învătăturii lui Hristos.

    Asa cum credinta în Biserică este nedespărtit legată de recunoasterea dumnezeirii Mântuitorului Hristos, tot asa tăgăduirea Bisericii duce negresit până la urmă la tăgăduirea întrupării Fiului lui Dumnezeu, tăgăduirea dumnezeirii lui Iisus Hristos.

    Nu este nicidecum nevoie ca Hristos să fie Dumnezeu-Om pentru a da o anume învătătură; este nevoie ca El să fie Dumnezeu-Om numai dacă este văzut ca Mântuitorul Care a vărsat putere nouă în firea omenească si Care a întemeiat Biserica.

    Tot mai multi oameni dintre noi visează la un Crestinism fără Biserică. Pare-se că acesti oameni au un sistem de gândire anarhic. Ei sânt fie incapabil, fie, adeseori, prea lenesi să-si ducă gândurile până la capăt. Fără a vorbi măcar despre prea văditele contradictii ale asa-zisului Crestinism fără Biserică, se poate vedea că acesta este cu totul gol de adevăratul har al vietii crestine, de însuflarea si pulsatia Duhului.

    Crestinismul este cu putintă numai în unirea cu viul Dumnezeul-Om Hristos si în unirea prin har a poporului cu Biserica.

    Cel ce desparte Crestinismul de Biserică nu mai are nevoie de dumnezeirea Mântuitorului, iar Duhul Sfânt nu îi mai este necesar.

    Toti cei ce despart Crestinismul de Biserică ajung mai devreme sau mai târziu la hula tăgăduirii lui Hristos,

    Dumnezeul-Om, si ajung la aceasta fiindcă nu mai au nevoie de dumnezeirea lui Hristos.

    Pentru cel ce tăgăduieste Biserica si idealurile ei religioase, Hristos devine doar un învătător-filosof, de aceeasi categorie cu Buddha, Confucius, Socrate, Lao-Tî si altii.

    Papismul, căzând din Biserică, a schimbat această constiintă, proclamând că adevărul este dat unei persoane separate, Papa, care chiverniseste mântuirea tuturor.
    Protestantismul nu a făcut decât să se împotrivească, zicând:
    „De ce adevărul s-a dat numai Papei?” – si a adăogat: „Adevărul si mântuirea sânt deschise fiecărui ins în parte, independent de Biserică”.

    Astfel fiece individ a fost promovat la rangul de Papă infailibil.
    Protestantismul a dat câte o tiară papală fiecărui profesor german, si astfel, cu nenumăratii săi papi, a nimicit cu totul conceptul de Biserică, înlocuind credinta cu ratiunea fiecărei persoane în parte.
    El a înlocuit mântuirea în Biserică cu o închipuită încredere în mântuirea prin Hristos, în egoistă izolare fată de Biserică.

    Oamenii au devenit acum atât de statorniciti si întepeniti în iubirea de sine, încât conceptia ortodoxă despre Biserică li se pare un fel de constrângere a personalitătii, un neînteles si nefolositor despotism.
    Conceptia ortodoxă despre Biserică cere tuturor multă lepădare de sine, smerenie si dragoste.
    Asa se face că în inimile contemporanilor nostri sărăcite de dragoste, pentru care cel mai drag lucru este iubirea de sine, idealul acesta este o povară mult prea greu de purtat.
    Fiind o anarhie religioasă, Protestantismul pur, asemenea oricărei anarhii, s-a dovedit cu totul imposibil si, prin aceasta, ne-a dat mărturie despre adevărul de netăgăduit că sufletul omenesc este prin firea sa înclinat spre Biserică.
    Însă trăsătura de temelie a Protestantismului a fost bineplăcută omenestii iubiri de sine si voirii de sine de toate felurile, căci iubirea de sine si voirea de sine au primit un fel de blagoslovenie din partea Protestantismului – fapt ce se vădeste astăzi în nesfârsita divizare si sectarismul Protestantismului însusi.
    Protestantismul este cel ce a proclamat deschis cea mai mare minciună dintre toate: că poti să fii crestin tăgăduind Biserica.
    Mincinoasa învătătură protestantă este discreditată de aceeasi lipsă de viată.
    La ce anume au ajuns protestantii punând în umbră conceptul de Biserică prin filosofarea lor? Numai la dezunire, la dezbinare fără nădejde. Protestantismul se rupe mereu în tot mai multe secte. Nu există o viată bisericească protestantă, ci un fel de viată a sectelor si comunitătilor separate aflată la limita supravietuirii.
    Protestantismul a ucis viata de obste a Bisericii, pentru care Domnul Iisus Hristos S-a rugat în cea dintâi sfântă rugăciune.
    În prezent protestantii admit în mod deschis că în Germania abia o treime din pastori mai recunosc dumnezeirea lui Hristos. Ce oare este aceasta, dacă nu moarte duhovnicească?
    Căci, după graiul Apostolului, cine nu are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viata (cf. 1 In. 5, 12).
    Ni s-a spus că se doreste o Uniune non-confesională in care se va da libertate oricărei denominatiuni crestine.
    Denominatiile se unesc în această Uniune „pe baze federative” , o formă de Crestinism independent de Biserică.
    Iată pricina pentru care Uniunea este ceva născut mort.
    Poate fi oare vreo viată crestină într-o astfel de „Uniune”?
    Dacă o astfel de unire are loc, ea va fi infinit mai prejos decât autentica viată bisericească a Ortodoxiei.
    O astfel de viată ce abia mai pâlpâie, într-o Uniune „pe baze federative”, îi poate apărea ca o nouă revelatie si o bucurie pentru sufletul gol numai omului care rătăceste într-un loc străin, departe de Sfânta Ortodoxie.

    👇
    PARINTELE STANILOAE:
    Ecumenismul este produsul masoneriei si este pan-erezie! Nu exista “Biserici surori”! (si AUDIO) | Cuvântul Ortodox
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/marturisirea-parintelui-staniloae-ecumenismul-este-produsul-masoneriei-si-este-pan-erezie-nu-exista-biserici-surori/

Dă-i un răspuns lui Ortodox Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button