X

100 de intelectuali îi cer lui Sorin Cîmpeanu să regândească legile Educației

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Mircea Miclea, fost ministru al Educației, Gabriel Liiceanu sau Mihai Maci sunt printre cei 100 de intelectuali care i-au cerut ministrului Educației, printr-o scrisoare deschisă, modificarea radicală a proiectelor de legi ale Educației și prelungirea perioadei de dezbatere publică. 

În replică, ministrul le-a spus celor 100 că sunt un grup de interese și că dezbaterile se vor încheia la ora și la data stabilite

Într-o scrisoare deschisă, 100 de intelectuali îi cer ministrului Sorin Cîmpeanu modificarea radicală a proiectelor de legi ale Educației și prelungirea perioadei de dezbatere publică. Printre semnatarii scrisorii se numără universitarul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Mihai Maci, Simona Sora, Nicolae Manolescu, Adriana Babeți, Andrei Oișteanu, dar și profesori în învățământul preuniversitar, jurnaliști și medici.

„Domnule Ministru, înțelegând seriozitatea și importanța unui asemenea demers, educația fiind o direcție prioritară a administrației prezidențiale, vă rugăm să vegheați la asigurarea calității lui, inclusiv prin reanalizarea sa, ca și prin prelungirea perioadei de dezbatere și restructurare, până când se vor epuiza implicarea și consultarea entităților din zona de expertiză, în măsură să se exprime cu privire la proiectele propuse, atât pentru învățământul superior, cât și pentru cel preuniversitar. De asemenea, considerăm necesară implicarea și consultarea reală a intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților, adică a celor direct interesați, în formularea propunerilor de legi ale Educației, destinate reformării sistemului educațional de amploarea intenționată, care sunt în măsură să îmbogățească patrimoniul educației românești”, se arată în documentul mai sus citat.

Propuneri de modificare a Legii Educației

Semnatarii scrisorii apreciază că testarea standardizată, propusă prin noile legi, reprezintă un factor de vulnerabilizare a elevului și a aptitudinilor lui și amplifică riscul ca mii de elevi să nu-și atingă potențialul pe parcursul anilor de școală.

„Acest tip de evaluare are potențialul de a orienta elevii spre memorizare, ceea ce va afecta inteligența, va eroda caracterul și voința elevilor, va împiedica însușirea cunoștințelor astfel încât să li se dezvolte capacitatea de a le aplica, va descuraja descoperirea și exersarea funcțiilor gândirii, libertatea de gândire și de acțiune, creativitatea și spontaneitatea”, consideră cei care au semnat scrisoarea.

Aceștia propun o evaluare cu itemi variați și păstrarea actualei modalități de examen de Bacalaureat. Totodată, se solicită eliminarea articolelor care stipulează organizarea de admitere suplimentară în colegiile naționale.

„Este necesar să existe o modalitate unică de admitere în ciclul liceal, care să asigure echitatea și nediscriminarea”, se mai arată în scrisoare. Potrivit documentului, ar trebuie făcută o demarcație clară între cele trei filiere – teoretică, vocațională, profesională –, așa cum sunt prevăzute diferențe de curriculum, programă, plan-cadru, și trebuie să existe diferențe de evaluare. „Altfel, existența însăși a specializării în timpul studiilor liceale va apărea ca inutilă. Totodată, ar apărea consecințe negative greu de estimat, odată ce am nivela în jos standardele de calitate. România de mâine își pune în pericol numeroase domenii-cheie într-o societate, deoarece ar deveni incapabilă să le pregătească specialiștii (…) Considerăm necesară implicarea și consultarea reală a intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților, adică a celor direct interesați, în formularea propunerilor de legi ale Educației, destinate reformării sistemului educațional de amploarea intenționată, care sunt în măsură să îmbogățească patrimoniul educației românești”, încheie semnatarii scrisorii.

Ce a răspuns ministrul

În replică, ministrul Cîmpeanu le-a spus celor 100 că dezbaterile se vor încheia la ora și la data stabilită: „Doar în învățământul superior sunt peste 21.000 de cadre didactice universitare care pot fi considerate intelectuali, presupun/sper! 100 din 21.000 înseamnă sub 5/1.000! Ce facem cu opinia celor 995 de cadre didactice care nu au cerut extinderea perioadei de dezbatere? Avem de ales între a da curs celor 5 solicitări din 1.000 sau celor 995 cadre didactice din 1.000, care nu au solicitat prelungirea perioadei alocate dezbaterii”.

Acesta a mai afirmat că semnatarii reprezintă un „grup de interese”: „Putem înțelege nemulțumirea unui grup de interese, dar acest lucru nu trebuie să afecteze interesul general de a avea un cadru legal care să asigure dreptul la o educație de calitate pentru peste 3,5 milioane de copii și tineri?”

Într-o conferință de presă, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat că până acum s-au înregistrat 1.486 de seturi de propuneri care totalizează 9.000 de amendamente. Numărătoarea încă nu s-a terminat, a mai precizat ministrul Educației. Cu referire la Scrisoarea celor 100, Câmpeanu a mai spus că aceasta a primit numărul de înregistrare 13.504 din data de 24 august, ultima zi de dezbatere publică a noilor proiecte de legi.

Ștefan Vlaston, expert în educație, deplânge reacția lui Cîmpeanu: „Asta a înţeles ministrul Cîmpeanu din dezbaterile publice pe marginea proiectelor de legi ale Educaţiei. Că toţi criticii săi formează «grupuri de interese». Ar trebui să spună ale cui interese şi în ce constau acestea?”

În plus, mai spune expertul, la cât de criticate au fost aceste proiecte, stai să te întrebi cine a fost consultat înainte de a fi elaborate și cine le susține. Una dintre încăpățânările ministrului este propunerea de a pune Matematica laolaltă cu alte materii în cadrul aceleiași probe de Bacalaureat, mai spune expertul în educație.

„Deși profesorul Radu Gologan și Societatea de științe matematice au fost împotrivă: cum adică să dea toți la un loc? Și cei de la matematică-informatică, și cei de la filologie, și cei de la vocațional să dea aceleași subiecte de Matematică? Păi, este o aberație și Cîmpeanu nu renunță la testul ăsta de cultură generală post-liceu”, punctează Ștefan Vlaston.

Dar, mai spune, Vlaston, cea mai mare problemă a acestor proiecte este că ele acoperă plagiatul premierului Nicolae Ciucă, dar și pe al ministrului Cîmpeanu, care și el este suspectat de fraudă intelectuală în lucrarea de doctorat.

Maci: Dezbatere când toți sunt în vacanță

Universitarul Mihai Maci, unul dintre semnatarii scrisorii, remarcă faptul că dezbaterile pe noile proiecte de legi s-a purtat în perioada vacanței școlare, când cei mai mulți profesori se aflau în concediu, reducându-se astfel până la inexistență posibilitatea întâlnirilor și a dezbaterilor reale.

„Rămânea ca oamenii să scrie individual, la o adresă de e-mail oficială. Aceasta e o modalitate neutră de a spune că opiniile profesorilor nu contează”, subliniază universitarul.

Cu trei zile în urmă, 70, apoi 100 de intelectuali publici – majoritatea profesori în diverse forme de învățământ –, mai spune Maci, i-au cerut ministrului prelungirea termenului de consultare, pentru a putea analiza temeinic prevederile care vor influența destinul a sute de mii de elevi. „Răspunsul ministrului – venit tot ieri – a fost la limita grobianismului: a menționat propriile «dezbateri» din acest interval (fără ca ele să fi fost realmente publice, adică anunțate din timp, deschise oricui sau măcar înregistrate, de așa manieră încât să poată fi urmărite de toate cadrele didactice interesate), i-a redus la irelevanță pe semnatari (făcându-i o zecimală din numărul totalului profesorilor și, în felul acesta inducând – în mod falacios – ideea că majoritatea e de partea lui) și, în fine, categorizându-i ca fiind «un grup de interese»”, mai spune Maci.

Noile proiecte de legi ale Educației au fost în dezbatere publică între 13 iulie și 24 august.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

  1. E clar ca se urmareste distrugerea educatiei copiilor cu o education digitala, prin imagini, in continua schimbare pentru derutarea copiilor si a profesorilor.
    Scopul lor e: scaderea IQ-lui, animalizarii prin educatie sexuala si in final satanizarea copiilor.
    Parintii sunt raspunzatori la Judecata pentru educatia copiilor. Deci, la lupta parinti!
    Doamne ajuta!

    1. Cum noi suntem foarte slabi, cred că lupta trebuie să fie pentru abstinență sexuală astfel încât să nu avem copii! Fiindcă va trebui să-i ferim de multe pericole: vaccinuri, învățământ obligatoriu, societate satanizată și nu numai!

  2. Lista intelectualilor denota deviationismul lor psiho-etnic-mental:
    Cum poate RE-gandi cineva care nu poate sa gandeasca?

    D-E-M-I-S-I-A
    Si nu e suficient!

    Punerea sub acuzare pentru atentat la siguranta nationala prin distrugerea sistematica a capacitatii de pregatire a tineretului pentru supravietuire.

    Desi, se pierde timpul cu astia, am mai spus-o!
    Justitia nu functioneaza in folosul clientului care plateste: natia romana.
    Asasinii politici – dintre care CAmpeanu e “la vedere” acum… – s-au judecat singuri.
    Pentru ei si pentru curatenia Tarii sint 2 cai sa se faca dreptate: glontul si streangul.

    “Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!” – a treia cale, de ne-vazut de fapt… cu patriotii pierduti in mercenariat si chiolhanuri … din pensii date la 40 de ani ca sa fie distrusa fortele inarmate ale Tarii, ca nu erau/nu sint ale Statului devenit sluga hoata si mincinoasa!

Dă-i un răspuns lui Unul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button