X

Scandal LGBT: Marea Britanie închide cea mai mare clinică “pentru schimbarea genului” la copii. Micuții de 2 ani puteau deveni transgenderi!

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Sistemul Național de Sănătate (NHS) al Marii Britanii va închide clinica Tavistock, cel mai mare centru specializat în „tranziție de gen” pentru copii și tineri din țară. 

Decizia vine după ce a fost făcut public un raport realizat de Dr. Hilary Cass, un pediatru britanic, asupra activității Tavistock, în care concluziile sunt devastatoare pentru clinica finanțată din bani publici. Raportul confirmă ceea ce se criticii clinicii afirmau de mai mulți ani și anume că medicii sunt presați să „confirme” noua identitate de gen pe care o reclamă copilul, dar și că medicamentele prescrise celor mici – așa numitele blocante ale pubertății – sunt experimentale.

Jurnalistul Fraser Myers se întreabă, într-un editorial publicat în Spiked, cum se face că această clinică a rezistat atât de mult, având în vedere dezvăluirile făcute încă de anii trecuți. El afirmă că suspiciunile privind clinica Tavistock au cel puțin 18 ani vechime și totuși nu s-a luat nicio măsură.

„Chiar dacă acuzațiile damnante s-au adunat, numărul copiilor tratați de clinică a continuat să crească, de la aproximativ 250 pe an, în 2011/2012 la aproape 5.000, zece ani mai târziu. Conform The Telegraph, de la prima mărturisire făcută de Susan Evans și anunțul din această săptămână privind închidere, aproape 20.000 de copii au încăput pe mâinile clinicii”, scrie Myers.

El scrie că atât de mulți copii au fost expuși pericolului din cauza culturii violenței a ideologilor LGBT. În momentul în care oricine a ridicat o umbră de îndoială asupra ideii de „tranziție de gen” a copiilor, a fost întâmpinat cu „respingere, în cel mai bun caz și venin în cel mai rău”.

„Cea mai curentă acuzație adusă celor care au avut suspiciuni (asupra clinicii) a fost, bineînțeles, transfobia. O acuzație absurdă, care implică faptul că medicii care aveau acești copii în grijă îi urau, de fapt”, notează Myers. Această cultură a terorii era practicată inclusiv în clinică: chiar dacă membrii staff-ului medical aveau îndoieli asupra „tratamentelor” aplicate copiilor, „ei nu se simțeau în siguranță să le ridice în discuție”.

Tot în această săptămână, Marea Britanie cunoaște decăderea iremediabilă a celui mai mare ONG pro-homosexualitate, „Stonewall”. Dacă „nu este încă mort, este cu siguranță pe aparate”, scrie Andrew Doyle în Spiked.

Acest ONG pro-homosexualitate a căzut în disgrație după ce a publicat o postare în care afirma că „Cercetările sugerează, copiii începând cu vârsta de 2 ani recunosc identitatea trans. Dar totuși, multe creșe și școli învață o înțelegere binară asupra genului. O educației LGBTQ inclusivă este crucială pentru binele tuturor tinerilor”.

Postarea a stupefiat opinia publică, mai ales că Stonewall nu a menționat la ce „cercetări” face referire. Mai rău, un tribunal al muncii a decis în favoarea unei avocate, Allison Bailey, care fusese victima unei campanii a Stonewall împotriva sa, după ce femeia și-a exprimat dubiile privind teoriile privind „identitatea de gen” promovate de ONG.

„Declinul lui Stonewall pare să fie rapid și terminal”, scrie Miriam Cates în The Telegraph. Ea afirmă că Stonewall s-a folosit de „dogme intolerante și practici opresive” pentru a-și impune „activismul trans”. Mai precis, o interpretare greșită a „Legii Egalității”, prin care Stonewall afirma că „identitatea de gen” este protejată.

„Fundamental incorect. Nu există așa ceva precum identitatea de gen în lege. Un bărbat nu devine, legal, femeie doar pentru dorește să asta, așa cum nici eu nu pot deveni cetățean francez pentru că mi-ar place să locuiesc în St.Tropez. Este permis, legal, să discriminezi împotriva bărbaților biologici în zone precum vestiarele femeilor, camerele de spital și în sport, indiferent de identitatea de gen, oricât de puternică ar fi simțită”, a scris Cates.

Dezastrul Stonewall și închiderea Tavistock „sunt dovezi suplimentare că bula ideologiei trans este pe cale să se spargă și ar trebui să ne bucurăm”, notează jurnalista.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button