Deținut politic din 1948, Costache Oprișan fusese șeful Frațiilor de Cruce în anii clandestinității și rezistenței anticomuniste. In anii războiului stătuse in lagărul nazist de la Buchenwald (1942-44), alături de alti legionari refugiați in Reich si capturați ca prizonieri politici.
Fire sensibilă, cu înclinații artistice si o traire creștină ascetică, Oprişan a fost cel mai torturat in timpul bestialului experiment al reeducării prin tortură de la Pitești. Când adevărul despre atrocitățile de la Pitești a ajuns în Occident, Securitatea a incercat sa-si musamalizeze implicarea, înscenând un proces prin care sa acrediteze ideea că, la Pitești, legionarii se torturaseră între ei, la ordine venite din Occident, pentru a compromite regimul comunist.
Cei ce au refuzat diversiunea, au fost practic zidiți de vii de Securitate, in 5 celule realizate in inteiorul unei celule subterane mai mari, la Fortul 13 Jilava (Cazimca). Cei mai mulți au murit in chinuri, lipsiți de asistență medicală, dr lumina zilei si de aer. Oprișan a fost unul dintre ei.
Iata mărturia preotului Gheorghe Calciu Dimitreasa:
„Pe Costache îl supravegheam încontinuu, ca să nu moară. În ziua aceea l-am auzit pe Marcel că zice: ”Ghiță, Ghiță, moare Costache!”. Am simțit că s-a rupt ceva în mine. M-am întors înspre patul lui și am văzut că moare. Avea un cap așa de mic și o față așa de slabă și osoasă! Iar ochii lui aveau perdeaua morții. M-am speriat și am început să strig: ”Costache, Costache!”. L-am chemat înapoi. Și el s-a trezit. Și-a revenit. Când m-a văzut, s-a speriat tare. S-a făcut mic, parcă ar fi vrut să intre în pernă și a început să geamă și să plîngă ca un copil. M-am întrebat de mai multe ori de ce o fi plâns Costache? Ce a văzut? Marcel și Iosif, care erau mai optimiști, ziceau că l-am întors dintr-o lume frumoasă în care plecase, în lumea aceasta de suferință și de păcat și s-a speriat. Îmi plăcea versiunea aceasta. Dar eu cred că s-a speriat de mine. M-a văzut cu toate păcatele mele și s-a speriat de mine. Pe urmă a venit gardianul și ne-a pus să-l scoatem afară. L-am pus în pielea goală pe o targă și l-am dus afară. Eu cu Iosif l-am dus. Marcel stătea acolo și plângea cel mai mult.
Era început de vară, era foarte frumos! Erau flori, era o vegetație teribilă!
Când am ieșit afară și am văzut ce frumoasă era lumea, ce cer albastru, ce flori, ce iarbă era în curtea aceea, am zis: ”Cui îi pasă de noi? Costache a murit, mâine murim și noi. Nici cerului nu-i pasă de noi , nici oamenilor, nici gardienilor…! Florile sunt tot așa de frumoase, cerul tot așa de senin!”. Era spre apus și l-am văzut pe Costache așa, în acea lumină. Era absolut galben. Eu cred că în momentul morții, fierea i s-a revărsat în sânge. Era galben ca o floare de șofran. Dar Iosif a avut un gest: s-a aplecat, a rupt o floare și a pus-o pe pieptul lui Costache. Costache era cu fața în sus, și i-a pus-o pe piept. Gardianul a strigat: ”Ce, bă! Vă învăț eu minte pe voi!” Însă Iosif i-a răspuns: ”Domnule plutonier, pe noi ne puteți învăța minte, dar Costache a scăpat!”. Ne-am mai uitat odată înapoi. Soarele apunea și era o lumină ca de aur. Și am văzut trupul de aur al lui Costache. Era un trup în întregime aurit și o floare albastră pe pieptul lui. E ultima imagine pe care am păstrat-o.”
(Sursa: Fundatia „Ion Gavrilă Ogoranu”)
STRIGĂT – Constantin Oprisan
Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur
V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării,
În trândăvia voastră, nu știți că sub tezaur
O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării.
V-ați pervertit ființa trăind cu artificii,
Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre,
Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii
Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre.
Prin somn zvârliți moneda, aproape e taraba;
Cu drojdia gândirii, pe teme răsuflate,
Telalii cugetării dau marfa pe degeaba:
Orice, oricum, oricând, căci asta-i libertate.
Vă dau, în loc de geniu, sofisma parazită,
Pe clarități banale cartezian vă poartă,
Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită,
Minciună din știință, narcotice din artă.
Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere,
Minciunile comode sunt vălul diafan,
Satana-i o legendă, iar spiritul părere,
Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran.
Fugiți de adevăruri prin cotituri savante,
Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul,
Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante –
O, turmă sybarită, tu n-ai văzut pe Dracul.
Din moarte-ndrept spre tine, mulțime sodomită,
Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde.
De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită,
Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde.
La rădăcina vieții sobolul se ascunde,
Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină,
Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde,
Să prăbușească totul în groază și-n ruină.
S-aveți armura gata când ceasul greu va bate,
Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul:
Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate,
Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul.
A început în spirit o cruntă încleștare,
Armate nevăzute stau aspre față-n față.
Curând va-ncepe lupta și-n voi, în fiecare,
Și-o veți simți cumplită, în cugete și-n viață.
POMENIREA LUI DIN NEAM ÎN NEAM!
mari sfinti au dat inchisorile comuniste din Romania.
jerfa lor tine si azi Romania in picioare.
cu rugaciunile sfintilor romani din inchisorile comuniste, Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Dacă ne-am cunoaște mai bine am putea face o organizație pe cinste. În onoarea acestor oameni care au murit și pentru noi, generația de astăzi, cu prea puține cunoștințe.