X

OFICIAL: Schimbările climatice nu există! În România, temperatura a crescut cu doar 0,6 grade

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

România nu a fost afectată de schimbările climatice în nici un fel, spun specialiștii.  Seceta din iulie și august este un fenomen absolut obișnuit în țara noastră, iar temperaturile nu au crescut decât cu 0,6 grade, ceea ce înseamnă foarte puțin. Nici la nivel global nu se manifestă schimbări fundamentale, fiind vorba doar de ciclicitatea apropierii și îndepărtării pământului de soare.

Știrile alarmiste despre schimbările climatice, cu care suntem bombardați zi de zi, nu au legătură cu realitatea. Mai ales în România, acestea nu au avut niciun efect, în condițiile în care temperaturile au crescut cu doar 0,6 grade Celsius. În ce privește seceta din lunile iulie și august, aceasta este normală pentru țara noastră, ne spune dr. Mihail Dumitru, directorul științific al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului.

”Anul acesta, în Moldova este secetă pedologică și în unele areale este foarte intensă, într-adevăr, dar au fost și ani cu producții record și de foarte bună calitate. Spre Craiova nu se mai simte această secetă pedologică, deși s-a tot vorbit despre deșertificare în acea zonă. Deșertificarea este un cuvânt prea dur pentru România, pentru că acum vorbim de niște simptome de aridizare. La noi secetă a fost întotdeauna în lunile iulie și august, deci nu este ceva nou. Nu s-au produs schimbări majore în ultimii ani ca să vorbim de vreo situație de dezastru, de calamitate și că ar urma să ne pregătim de o criză formidabilă. Avem cam aceeași temperatură, cu plus de 0,6 grade, cam aceleași precipitații, deși a apărut un fenomen de dezordine în distribuția precipitațiilor. Lumea s-a speriat că, în ultima vreme, nu prea am avut ierni, că au fost mai blânde și cu zăpadă puțină”, ne-a declarat dr. Mihail Dumitru.

Urmează răcirea

O creștere de 0,6 grade este o creștere, dar precipitațiile nu au scăzut decât foarte puțin și nimeni nu poate să-mi spună că zonalitatea vegetației s-a schimbat sau că e în curs de schimbare totală, susține dr. Mihail Dumitru. Acesta arată că totdeauna am avut secetă în Dobrogea, în Bărăgan, în Sudul țării.

”Se știe că iunie, iulie și august au fost secetoase în aceste zone, de aceea toți cei care lucrează în ameliorarea cerealelor vor să obțină un grâu pe care să-l recolteze pe 25 iunie, nu după 1 iulie, când se instalează călduri mai mari și nu se mai produce umplerea bobului cum trebuie. Nu este ceva absolut nou, e mai mult modă și aliniere la recomandările formidabile care ni se fac. Trebuie să judecăm pentru propria țară, pentru propriii cetățeni. Am avut fenomenele acestea, le vom avea tot timpul și totul este să învățăm să aplicăm tehnologii din ce în ce mai bune, să citim din ce în ce mai mult”, ne-a precizat dr. Mihail Dumitru. Acesta ne spune că la noi în țară nu s-a schimbat clima, ci avem niște modificări pe ici pe colo. La nivel global, este vorba despre elipsă, când se rotește pământul în jurul soarelui, iar acum pământul este mai aproape de soare și este mai cald. Pe măsură ce timpul trece, pământul se îndepărtează și atunci e mai frig și atunci o să spună să s-a răcit planeta din cauza poluării, susțin specialiștii.

Singura schimbare, codurile de la ANM

O singură schimbare fundamentală s-a produs în România: codurile de la ANM care ne sperie, susține dr. Mihail Dumitru.

”A fost un cod roșu la Craiova, se mai întâmplă, o să mai fie și în alte locuri. Dar eu am avut cod roșu în cartierul Berceni și nu a picat nicio picătură. În alte zone ale Bucureștiului a fost, într-adevăr, ploaie puternică, dar astea sunt noutăți?  Numai că, în grija noastră față de cetățean, îl avertizăm prin aceste coduri, ca el să nu se ducă cu un copil de mână sau în zone care s-ar putea să fie inundație. Climatologii spun că este posibil să se accentueze fenomenele meteorologice extreme, nu spun când, spun că este posibil, că va fi peste 50 de ani sau niciodată, nu se știe”, a mai afirmat dr. Mihail Dumitru, directorul științific al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

  1. Conform imaginilor de e youtube, pe muntele Ararat ghetarii s-au topit definitv (a fost gasita, fotografiata si filmata si Arca lui Noe: din interior si din exterior), la fel pe varful muntelui Kilimajaro, cel mai inalt din Africa; la fel in Alpi din ce in ce mai multi ghetari par sa se topeasca. Ceva incalzire globala in Europa exista; probabil ca proprtiile sunt exagerate. In Siberia, sau in emisfera sudica nu prea sunt semne evidente…

    1. Dacă în general corpul meu are temperatură 37,5*C și într-o zi am 38,1*C am simptome grele. Deci 0,6*C pot fii mult

  2. Încălzirea globală și emisiile de carbon de la animale sunt praf în ochi pentru naivi. Oculta a căutat și a găsit un “cui” cu care să închidă gura majorității și prin acest cui vor face mari nedreptăți. O mână de oameni, de fapt nu-i mai putem numi oameni având în vedere modul cum gândesc, vor să îngenuncheze o planetă întreagă iar planeta(oamenii) merge paecă-i beată sau legată la ochi, adică acceptă minciuna drept adevăr. De ce? Pentru că a uitat dd Dumnezeu. Iar când uiți de Tatăl tău Cel din ceruri, de Ziditorul tău, atunci ești pe drumul către prăpastie. Prin aceste încercări sau ispite va fi pusă la încercare credința noastră. La ananghie omul își arată adevărata sa față. Nu vă fie frică, “Iliescu” pică, adică vor pica și fariseii aceștia, dar nu fără ca noi să intrăm în luptă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button