Sancțiuni – cine face rău cui?

By Ewen Stewart – 27 iunie 2022

Potrivit dicționarului Cambridge, o sancțiune este „o acțiune puternică luată pentru a face ca persoanele să se supună unei legi sau reguli, sau o pedeapsă dată atunci când nu se supun”.  Scopul este destul de evident, de a încerca să descurajeze o acțiune pe care cel care sancționează nu o consideră acceptabilă.

Astfel, un copil poate fi sancționat pentru comportament greșit fără dulciuri timp de o săptămână. O țară este sancționată în mod egal într-un fel considerat că dăunează țării rătăcite și nu celor care sancționează. Rusia a fost sancționată în primul rând de SUA, Marea Britanie și UE într-un mod fără precedent din cauza războiului din Ucraina. Dar pe cine rănesc sancțiunile?

Acest articol nu este despre moralitatea situației din Ucraina. Este vorba pur și simplu dacă sancțiunile au fost eficiente sau au fost de fapt contraproductive? La cel mai elementar nivel, aplicarea sancțiunilor a făcut mai mult sau mai puțin probabil ca obiectivele politicii Regatului Unit să fie atinse?

La o treime de an de război, singura concluzie pe care unu cu minte o poate trage până acum este că sancțiunile Occidentului au fost un dezastru absolut în ceea ce priveste autovătămarea care subminează prosperitatea internă, provocând în același timp dislocări inflaționiste și monetare serioase.

Există foarte puține dovezi că sancțiunile occidentale au afectat material capacitatea Rusiei pentru a continua războiul sau (din câte putem judeca) au diminuat sprijinul intern rus pentru acesta. Departe de așteptările guvernului că ar paraliza economia rusă și poate duce la schimbarea regimului, în orice caz, sunt economiile occidentale cele care au probleme disperate. Se pare că sancțiunile din SUA, Marea Britanie și UE se dovedesc a fi o afacere în care toți pierd.

Un test simplu: ce ar spune comercianții de valută

Ni s-a spus că sancțiunile vor paraliza economia rusă și vor opri mașina ei de război. Timp de aproximativ două săptămâni, judecând după reacția pieței valutare la rublă care s-a prăbușit atunci, acest lucru a părut superficial corect.

Inițial, rubla s-a înjumătățit de la 75 USD de dinainte de război la un minim de 140, când Occidentul a confiscat peste 300 miliarde de dolari din activele suverane ale Rusiei deținute în Occident. Acest lucru, împreună cu o retragere totală a companiilor occidentale, de la BP la McDonald’s, și o înăsprire a sancțiunilor pentru petrol și gaze, a dus la colapsul monedei.

Un astfel de colaps, dacă s-ar fi prelungit, ar fi fost foarte periculos pentru stabilitatea Rusiei, deoarece pur și simplu îi distruge termenii comerciali, ceea ce poate duce la o inflație materială, pe masură ce costul importului de mărfuri crește semnificativ.

Dar factorii de decizie occidentali nu s-au gândit la derivata a doua care se întoarce să muște. Din punct de vedere economic, Rusia este într-o anumită măsură polul opus al Occidentului.

Fără îndoială, Occidentul are, un important avantaj tehnologic și de soft power față de Rusia. Cu toate acestea, cele mai multe economii occidentale au sectoare publice în creștere și ineficiente, și sisteme bancare centrale slabe împiedicate de criza financiară globală (GFC), și în special de blocaje, cu o datorie publică în creștere substanțială și sisteme monetare degradate printr-o nouă credință în Teoria Monetară Modernă (MMT). ) – însoțită de toate Quantitative Easing asociat în timpul ultimului deceniu. Marea Britanie și SUA au, de asemenea, deficite comerciale substanțiale.

Rusia, pe de altă parte, este o economie de export impulsată de materii și produse primare, care are un excedent comercial substanțial, cu exporturi slabe de tehnologie și servicii și putere slabă. Finanțele sale publice sunt foarte puternice, cu datorie publică scăzută, impozite scăzute (impozit pe venit cu cotă fixă de 14% ) și rezerve substanțiale de numerar chiar și după ce jumătate au fost sancționate.

Această asimetrie a avantajului strategic dintre Rusia și Occident are implicații profunde dacă se aplică sancțiuni. Astfel, destul de repede comercianții de valută și-au dat seama de faptul extraordinar ca aproape niciunul dintre politicienii noștri actuali care semnalează virtuți nu îndrăznesc să spună că sancțiunile au fost potențial mai mult o amenințare pentru Occident (în special Regatul Unit și UE), că impactul „anulării” cărbunelui rusesc a fost foarte inflaționist.

Nu există înlocuitori ieftini pe termen scurt sau mediu. O mare parte din Occident este dependentă de produsele primare rusești, în timp ce doar unii ruși ar putea fi supărați pentru închiderea magazinului Prada din Moscova (dar ușa din spate din China a rămas larg deschisă). Un inconvenient, sigur; un schimb de joc, probabil că nu.

Astfel, rubla s-a consolidat material și la momentul redactării acestui articol este de 55 pentru USD, cu aproape 30% mai puternică decât înainte de conflictul din Ucraina. Dacă se compară cursul de schimb lira sterlină-rubla, performanța slabă a lirei sterline este și mai marcată.

Este destul de simplu. Anulați petrolul rusesc (13% din producția globală), iar India cumpără cu bucurie stocurile aruncate cu reducere, în timp ce prețul global crește pe masură ce Occidentul se luptă să găsească o nouă aprovizionare. Mai rău, anulați gazul rusesc și UE are o criză majoră, la fel ca Marea Britanie, având în vedere reducerea stupidă accentuării cărbuneului timp de peste un deceniu în Marea Britanie, inclusiv închiderea instalațiilor strategice de stocare a gazelor. Lista continuă cu mult dincolo de cărbune; de la titan la îngrășăminte, de la grâu la pește.

Dar petrolul și gazele sunt atât de esențiale, deoarece energia este esențială pentru fabricarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, a majorității lucrurilor. Ironia este că, pe lângă Arabia Saudită, Iran și Venezuela, cel mai mare beneficiar al creșterii prețurilor la hidrocarburi este Rusia. Rusia lui Putin a înregistrat excedente comerciale consistente, dar excedentul actual este un record, ca rezultat direct al sancțiunilor, ducând prețul spot al petrolului de la 80 dolari barilul de dinainte de război la 120 dolari astăzi.

În timp ce rubla se întărește și excedentul comercial rusesc se extinde, efectul asupra economiilor occidentale a fost devastator. Pentru a fi corect, Occidentul și-a subminat grav propriul avantaj timp de mulți ani înainte de invazia Ucrainei, alimentat de politicile guvernamentale bazate pe o dublă eroare: că politica monetară ar putea rezolva toate relele și că luarea deciziilor centralizată și cheltuielile publice excesive ar putea rezolva toate relele.

Ambele erori vin acum cu un preț substanțial, dar pentru a multiplica acest lucru cu un regim de sancțiuni greșit gândit care nu își atinge niciunul dintre obiectivele de bază și care dăunează economiilor occidentale este, sincer, greu de înțeles.

Occidentul, în special UE și Marea Britanie, se află acum într-o situație foarte dificilă. Această situație are potențialul de a fi o calamitate, deoarece guvernele continuă să nege la amploarea provocării cu care se confruntă.

Ne aflăm într-o situație în care creșterea inflației, având în vedere lanțurile de aprovizionare, este în stadiul de embrion, nu aproape de încheiere. Sigur, creșterea prețului la pompe este imediată, dar prețurile domestice la energie urmează să crească cu încă 40% în septembrie, când se elimina limita de prețurilor. Ca avertisment, inflația prețurilor producătorului în Germania (vezi graficul de mai jos) este de peste 30%, o rată nemaivăzută de la ruina postbelică în 1946.

Sper din tot sufletul să mă înșel, dar acest lucru are potențialul de a deveni foarte neplăcut. Rishi Sunak a declarat miercuri: „Folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a reduce inflația și a combate creșterea prețurilor. Putem construi o economie mai puternică printr-o politică monetară independentă, o politică fiscală responsabilă care să nu se crească presiunile inflaționiste și stimulând productivitatea noastră și creșterea pe termen lung.” Asta îmi spune că habar nu are despre amploarea provocării, de fapt, de cauzele care stau la bază.

Realitatea este, din păcate, că atât Banca Angliei, cât și BCE sunt atât de în urmă încât te fac să plângi. Ratele dobânzilor de 1,25% atunci când RPI este de 11% deocamdată nu sunt puse în discuție, în timp ce BCE, probabil cu o bătaie de cap inflaționistă și mai mare dată fiind dependența industrială a Germaniei de gazul rusesc, abia acum iese din ratele negative.

Mai mult decât atât, extinderea unui sector public lipsit de eficiență la aproximativ jumătate din întreaga economie, cuplată cu o ștrangulare a reglementarilor fără precedent, poate semnifica doar un dezastru al productivității. Este să arunci cu bani în băieții răi, plătiți de băieții buni.

Unde se va sfârși acest lucru rămâne incert, atât de multe necunoscute există. Ceea ce putem prezice este că acesta este începutul, nu sfârșitul vârtejului. Guvernelor nu le place durerea pe termen scurt pe măsură ce se apropie alegerile și riscăm încă un stimul finanțat cu datoria să acopere fisurile din ce în ce mai mari. Cât de credibil ar fi asta când inflația este de 11%? Ar îndrăzni ei să imprime bani din nou într-o asemenea circumstanță? Mă tem că ar face-o.

Această țară și, de fapt, Europa în general, suportă o autovătămare enormă. Sancțiunile au eșuat, dar cocktailul de sancțiuni, extinderea masivă a sectorului public, politica monetară și energetică delirante riscă un dezastru economic de proporții imense.

Nu există o soluție ușoară, dar dacă nu dorim să devenim o versiune de nord a Argentinei, cu o monedă degradată, criză constantă și oportunități pierdute, trebuie să înțelegem amploarea și multiplele straturi ale provocării noastre.

Este prea târziu pentru a evita inflația prelungită și semnificativă și, cu timpul, recesiunea, dar nu este prea târziu pentru a începe să corectăm eroarea politicii. Nu văd grupul actual de politicieni care analizează din punct de vedere criminalistic impactul sancțiunilor, dar un început excelent ar fi să aruncăm drogul de intrare asupra iluziile noastre, ideea ciudată că Teoria Monetară Modernă funcționează și guvernele își pot imprima banii, și pot ieși din criză. Sincer, ei nu pot și cu această acceptare poate că vom putea iniția procesul unei economii adecvat echilibrate, concentrată pe activitatea privată, nu pe direcția statului. Guvernul ne-a băgat în această mizerie dar numai poporul ne poate scoate din ea.

Karen Smith de la Conservative Woman