NATO poate prelungi conflictul din Ucraina doar cu prețul a mai multe vieți, în special a celor ucrainene

După primele 100 de zile de luptă în Ucraina, strategiile NATO și Rusiei în această situație tensionată care amenință să se înrăutățească devin clare.  Aceste strategii pot fi împărțite în două tabere: cea economică și cea militară. Jocul NATO a fost de a atrage Moscova în război, folosind Ucraina ca momeală care le dădea toate garanțiile de intervenție în sprijinul înfrângerii Rusiei.

În sfera militară, plănuia să inunde țara cu arme antitanc și antiaeriene portabile de diverse game și, în conformitate cu lipsa de rezistență deja prevăzută a majorității poporului ucrainean, să construiască un sistem de gherilă sprijinit de organizația Atlantic, introducând mercenari sub masca voluntarilor.

Centrul pentru Strategii și Studii Internaționale prezisese deja că ucrainenii, indiferent de originea lor, nu se vor alătura rezistenței. Este important în acest moment să depășim propaganda care a inundat lumea cu povești de rezistență populară care nu au existat. În Donbass, populația salută rușii și cecenii drept eliberatori, în timp ce în regiunile mai vestice s-a demonstrat că bărbaților în vârstă de luptă a trebuit interzis să părăsească țara.

O completare a imaginii sunt 15 milioane de refugiați care fug de conflict, ceea ce era de așteptat când guvernul Zelensky și-a văzut popularitatea inițială scăzând la abia 20% înainte de începerea confruntării militare. Desigur, căderea Mariupol și avansul lent, dar necruțător al Rusiei, nu fac nimic pentru a produce eroi dispuși să se sacrifice într-o sinucidere colectivă pentru a satisface interesele elitelor UE și SUA. Au dispărut rapoartele despre primele zile ale forțelor ucrainene care au anihilat unități ale unei armate ruse învechite, corupte și dezorganizate. Autoritățile ruse au lansat videoclipuri în care ucrainenii, cu ajutorul britanic, filmează lupte inexistente pe platouri de filmare improvizate.

Există, de asemenea, un efect colateral asupra căruia s-a avertizat încă de la început: furnizarea forțată de arme alimentează o piață neagră în care un sistem de Javelin din SUA poate fi cumpărat cu aproximativ 30.000 dolari, în timp ce doar racheta costă 170.000 dolari, iar centrul de control costă peste 200.000 dolari. Organizațiile criminale de tot felul profită de ocazie pentru a achiziționa o varietate de arme, probabil nu doar portabile, iar consecința cea mai imediată ar fi dacă mâine o limuzină blindată ar fi distrusă de un atentat sau un avion de pasageri ar fi doborât. Posibilitățile sunt nesfârșite – luați în considerare doar că rachetele antinavă au fost livrate navelor de coastă unde nu știe nimeni unde ajung în cele din urmă.

Aceiași care fără sa gândească expediază aceste arme și apoi sunt foarte îngrijorați că este permisă vânzarea regulată a armelor de foc către public au creat o situație explozivă care are carteluri de droguri, bande mafiote de diferite feluri, organizații teroriste și alte organizații interesate de un material cu mare putere mare distructivă. Deși Javelin-ul are prețul la o fracțiune din ceea ce costă sistemul legal, un comandant care are acces la câteva zeci dintre ele se poate retrage fără să-și facă griji pentru viitorul său economic. Se estimează că două treimi dintre ei nu își vor atinge ținta, iar aceasta nu este doar o speculație: soldații ucraineni au fost văzuți pe front cu mitraliere Maxim încă din anii 1920. Înșiși ucrainenii au comentat această situație, care este agravată de faptul că la începutul războiului doar 5-10% din arsenal exista pe hârtie, iar restul era vândut pe piața neagră, mai ales în țările africane.

Privind acest lucru la nivel militar, situația economică pentru alianță nu este mai bună. Nu au primit sprijinul diplomatic așteptat, așa că Silvio Berlusconi a declarat public că doar 25% din lume s-a alăturat coaliției împotriva Rusiei, în timp ce restul de 75% nu au luat măsurile economice așteptate. Această greșeală de calcul, probabil din cauza orgoliului Occidentului colectiv, care disprețuiește națiunile care nu fac parte din „comunitatea internațională” și se revendică doar pe sine și pe câțiva aliați, duce la o erupție crescândă a inflației în lume, dar mai ales în UE.

India este exemplul eșecului occidental. New Delhi a fost considerat un aliat din cauza legăturilor sale tensionate cu China, care au exclus-o din mai multe proiecte regionale, și pentru că face parte din QUAD împreună cu SUA, Japonia și Australia. Cu toate acestea, ei nu au înțeles pe deplin cum funcționează această țară. Politicile sale sunt aliniate cu propriile interese geopolitice și, prin urmare, se schimbă în funcție de nevoile sale și în funcție de mediul despre care vorbim: prietenos cu SUA, prietenos cu Rusia și căutarea consensului cu China.

Crezându-se viitor membru al AUKUS, guvernul lui Narendra Modi a surprins Occidentul implicându-se în disputa cu Rusia, pe care o consideră prietenă și cu care are legături extinse și istorice pe mai multe planuri, inclusiv pe cele militare, care aveau voce.

Negarea sancțiunilor a fost completată de un mesaj care descrie în mod adecvat starea de fapt. Confruntat cu presiunea occidentală de a opri achizițiile din Rusia, New Delhi a acționat în liniște, cumpărând 11 milioane barili de petrol în martie, crescând la 27 milioane de barili în aprilie și alte 21 milioane de barili în mai. India a cumpărat doar 12 milioane de barili de la Rusia în tot 2021, ceea ce poate fi explicat printr-o reducere de 30% pe baril și printr-o afacere secundară care ajută țara să-și susțină cuferele. UE nu poate cumpăra țiței rusesc și derivatele sale, dar întrucât acestea sunt, de asemenea, necesare pentru a evita împiedica prăbușirea economiei sale, acum își completează nevoile cumpărând țiței rusesc, care este distilat de India, deși la un preț mult mai mare. Situația este foarte complexă pentru Occident, dar mai ales pentru europeni, a căror conducere neobișnuită insistă să meargă în aceeași direcție greșită.

Turcia, a doua cea mai mare armată a NATO, a fost în dezacord cu organizația de când a achiziționat sisteme rusești S400, ceea ce a făcut ca SUA să interzică participarea în programul Joint Strike Fighter care stă la baza F-35. Washingtonul a refuzat achiziționarea a F-35 convenit și l-a lăsat în afara liniei de producție F-35, determinând Ankara să ia în considerare posibilitatea achiziționării de SU 57 rusești. Pe acest fond, nu este de mirare că a provocat dureri de cap la NATO în timpul operațiunii militare prin închiderea accesului la Marea Neagră sub prerogativele Convenției de la Montreux, dar a lăsat în afara navele NATO, ceea ce NATO cu siguranță nu se așteaptă.

Turcia, ca și India, joacă și profită de oportunitatea de a trimite trupe în nordul Siriei sub pretextul că luptă împotriva kurzilor și blochează aderarea Finlandei și Suediei la NATO, acuzând aceste țări că oferă adăposturi sigure pentru teroriști din Unitățile de Protecție a Poporului (YPG). ) și Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Departe de a manifesta remușcări în fața presiunilor din partea membrilor NATO, Erdogan avertizează că „sistemul construit de Occident pentru a-și apăra securitatea și bunăstarea este distrus” și că „Europa este în panică” în timp ce companiile sale se pregătesc să aterizeze în Rusia pentru a înlocui companiile occidentale care s-au retras.

În fața unui astfel de scenariu, care este departe de a fi favorabil Occidentului, dar reprezintă o catastrofă economică și un regres militar, Washingtonul și Londra își îndeamnă partenerii europeni mai servili să susțină reînarmarea, ceea ce Germania a făcut-o la scară mai largă.

Pe de altă parte, guvernul spaniol al lui Pedro Sánchez a decis să aloce o baterie de rachete antiaeriene Shorad-Aspide cu rază scurtă de acțiune pentru a înlocui rachetele mai moderne și tancurile Leopard A4, pe care le cumpărase la mâna a doua din Germania și așteptau modernizarea în depozitele trimit. Aproximativ 40 dintre aceste tancuri urmează să fie modernizate și livrate în Ucraina. Chiar și urmând norma europeană și americană de trimitere a dispozitivelor inutile, există, fără îndoială, o tendință în creștere care începe să enerveze Rusia.

Într-un interviu cu Pavel Zarubin pentru emisiunea TV Rossiya-1 Vesti Nedeli, președintele Putin a spus că situația nu se schimbă în funcție de livrarea sistemelor de rachete multiple (MLRS) din SUA. Aceste sisteme, potrivit lui Putin, nu depind de sistemul în sine, ci de rachetele folosite. Rachetele care urmează să fie furnizate de SUA au o rază de acțiune de 45-70 km, în funcție de tipul de rachetă, și sunt similare cu rachetele sovietice Grad, Smerch sau Uragan folosite de Ucraina. Nu este nimic nou, a concluzionat el.

Totuși, în timp ce Biden afirmă că nu vor fi trimise rachete tactice cu o rază de acțiune de 300-500 km, ceea ce ar provoca un răspuns aprig al Rusiei, ambasadoarea SUA în Ucraina, Bridget Brink, a spus că utilizarea rachetelor ucrainene este o responsabilitate a Kiev-ului, care se aliniază cu declarațiile oficialităților ucrainene care au puterea de a alege obiective. Referindu-se la această situație, Putin a avertizat că în cazul unor atacuri pe teritoriul Rusiei, Rusia va lua măsuri și va ataca obiectivele care nu au fost încă atinse, în funcție de evaluarea Rusiei asupra a ceea ce se întâmplă. Interpretarea firească este că Rusia avertizează că, dacă este rănită de aceste arme sau de altele, ar putea riposta în interiorul sau în afara Ucrainei.

Duminică, 5 iunie, mai multe rachete au căzut din nou la Kiev, distrugând o fabrică despre care Moscova spune că transformă tancurile T72 furnizate Ucrainei, dar toate privirile sunt îndreptate spre Polonia, care este foarte activă împotriva Rusiei, și au trimis două batalioane pe care Rusia le-a distrus în o chestiune de zile. Deși Polonia este membră NATO, surse NATO indică că în acest caz nu ar fi vorba de o acțiune împotriva unui membru NATO ci de o problemă specifică între Polonia și Rusia, comparând situația cu conflictul dintre Regatul Unit și Argentina din jurul Insulelor Falkland.

În cele din urmă, nimeni nu știe ce încearcă NATO să realizeze cu aceste acțiuni. Rezultatul războiului militar nu se va schimba, ei vor putea doar să mărească perioada de timp pentru încheierea acestuia și cu prețul mai multor vieți, în special ucraineni. Având în vedere perspectivele economice slabe și faptul că este practic imposibil să învingi Rusia în Ucraina, îndoielile cresc cu privire la intenția finală a unei escalade permanente împotriva Rusiei, atât militar, cât și economic. Este evident că un astfel de conflict nu poate fi rezolvat prin trimiterea mai multor arme și mercenari sau prin înăsprirea sancțiunilor. Desigur, acest lucru este posibil doar dacă vrei cu adevărat să eviți războiul, pentru că dacă vrei cu adevărat o confruntare nucleară cu Rusia, atunci măsurile au mult sens.

Karen Smith de la Indexexpurgatorius’s Blog