Puterile occidentale strâng şurubul în jurul preşedintelui rus Vladimir Putin: Următoarea mişcare pare să fie o interdicţie europeană de achiziţionare a petrolului rusesc, care va fi introdusă treptat, scrie Bloomberg.
Este o politică corectă, având în vedere că banii din petrol finanţează războiul lui Putin în Ucraina şi menţin în viaţă economia rusă. Dar riscurile pot fi substanţiale: Puterile revizioniste au devenit uneori mai violente atunci când campaniile de strangulare economică împotriva lor sunt pe cale să reuşească.
Exemplul clasic este Japonia înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Timp de un deceniu, Tokyo a căutat un vast imperiu în Asia. Se lansase într-un dezmăţ militar, cucerind Manciuria, invadând China şi extinzându-se în Asia de Sud-Est.
La început, SUA au reacţionat lent. Dar, în cele din urmă, încercarea Japoniei de a domina regiunea, brutalitatea tacticilor sale în China – bombardarea oraşelor pentru a incita la teroare, uciderea sistematică a civililor, utilizarea armelor biologice – au făcut din Washington un duşman.
Până în 1940, administraţia preşedintelui Franklin D. Roosevelt a sprijinit financiar guvernul chinez. În primăvara următoare, avioanele de război şi piloţii voluntari americani au început să sosească în China.
Cel mai important, Washingtonul a dus lupta împotriva Japoniei din punct de vedere economic. Roosevelt a constrâns mai întâi exportul de materiale de aviaţie, gaz cu cifră octanică ridicată, fier vechi şi alte bunuri către Tokyo. După ce forţele japoneze s-au mutat în sudul Indochinei la mijlocul anului 1941, FDR a dat lovitura de graţie: Un embargo total asupra petrolului.
Japonia era vulnerabilă la constrângerea economică. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, scrie istoricul Waldo Heinrichs, Japonia „importa 80% din produsele sale petroliere, 90% din benzină, 74% din fierul vechi şi 60% din maşinile-unelte” din SUA.
Întreruperea aprovizionării cu petrol a fost deosebit de devastatoare. Ameninţa să lase navele şi avioanele Japoniei să funcţioneze pe bază de fum şi să pună capăt umilitor războiului din China. Oficialii militari japonezi, după ce promiseseră cuceriri glorioase, se temeau acum că ţara risca să se confrunte cu o ruină strategică în mâinile Americii. Japonia era „ca un peşte într-un iaz din care apa se scurgea treptat”, după cum a spus mai târziu un oficial al Ministerului de Război.
În loc să cedeze, liderii japonezi au riscat totul, punând mâna pe coloniile bogate în petrol din Asia de Sud-Est, atacând posesiunile americane şi occidentale în mare parte din Asia-Pacific şi încercând să distrugă flota americană de la Pearl Harbor.
La acea vreme, puţini lideri japonezi credeau că ar putea învinge America într-un război de lungă durată. Cu toate acestea, uneori, spunea omul forte al armatei, Hideki Tojo, „Trebuie să ai suficient curaj, să închizi ochii şi să sari”.
Ca în cazul oricărei analogii istorice, este important să nu exagerăm cu paralelele contemporane. Embargoul asupra petrolului şi alte sancţiuni impuse Japoniei au fost mai paralizante decât pedepsele aplicate astăzi lui Putin. Iar unul dintre motivele cruciale pentru care Japonia a optat pentru război în 1941 a fost faptul că a avut o fereastră tentantă de oportunitate militară, deoarece SUA au fost atât de lente să se reînarmeze după retragerea militară de după Primul Război Mondial.
Aşa cum au arătat câştigurile rapide ale Japoniei în lunile de după Pearl Harbor, Tokyo a deţinut – chiar dacă doar efemer – un grad de superioritate militară asupra Washingtonului de care Putin nu se bucură astăzi.
Dar liderul rus are opţiuni pentru a înrăutăţi situaţia. El ar putea, aşa cum a avertizat directorul Agenţiei Centrale de Informaţii, Bill Burns, să folosească arme nucleare tactice în interiorul Ucrainei. Sau ar putea lansa atacuri cibernetice, campanii de sabotaj fizic sau chiar lovituri militare convenţionale împotriva ţărilor care aprovizionează Ucraina cu arme şi sufocă Rusia cu sancţiuni.
Retorica din Rusia a devenit cu siguranţă mai ameninţătoare, pe măsură ce conştientizarea situaţiei teribile în care se află această ţară se instalează. Ministrul de externe Serghei Lavrov a descris disputa din Ucraina ca fiind un război prin procură în care SUA şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord încearcă să distrugă Rusia. Biserica Ortodoxă Rusă a considerat conflictul un război sfânt.
Guvernul rus invocă din ce în ce mai mult memoria celui de-al Doilea Război Mondial, o competiţie cu sumă zero pentru supravieţuirea naţională. Preluând indicaţiile lui Putin, care a sugerat în mod regulat perspectiva unei escaladări nucleare, propagandiştii ruşi vorbesc pe un ton apocaliptic.
Putin însuşi nu pare sinucigaş. Dar dacă se teme că ar putea să nu supravieţuiască, din punct de vedere politic sau fizic, unei înfrângeri militare în Ucraina sau morţii lente a economiei ruseşti, instinctul său de a închide ochii şi de a sări ar putea fi într-adevăr puternic.
Pe măsură ce războiul se prelungeşte, SUA şi aliaţii săi vor intensifica coerciţia asupra Rusiei, pentru a creşte preţul pe care Putin îl plăteşte şi pentru a-l lipsi treptat de mijloacele necesare pentru a continua să lupte. Cu toate acestea, cu cât se vor apropia mai mult de reuşită, cu atât mai mult vor ascuţi alegerea cu care se confruntă Putin între a accepta o înfrângere umilitoare şi a-şi intensifica agresiunea în speranţa de a salva o victorie.
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Scopul principal e saracirea omenirii ( la noi saracie, frig si gunoaie precum vedem in Bucuresti prin primarii Nicusor Dan si Clothtilde, Timisoara Fritz etc), terorizarea ei prin diferite evenimente provocate de papusari (covid, razboi) pentru a veni tot ei cu solutia digitala, semnul fiarei si aparitia ”salvatorului”…restul e doar can can.
Vremurile din urmă , finalul finalului..
CARE E SALVAREA !!!!
E cum zice Sf. Efrem din Arizona: ” alergați de împărtășiți-vă !!!!! ”
Firește , cercetarea conștiinței întâi , ȘI SPOVEDANIE !!!!
DAR NU LA PREOȚII CATERISIȚI !!!!! ACEȘTIA , DEȘI CU INTENȚIE BUNĂ , AU PIERDUT PREOȚIA .
TOȚI NEPOMENITORII SUNT CATERISIȚI !!!!!
LA BISERICA DIN SAT , FUGIȚI ȘI ÎMPĂRTĂȘIȚI-VĂ.
CEI NEÎMPĂRTĂȘIȚI , NU VOR PRICEPE ABSOLUT ZERO !!!!!
SF. PAISIE AGHIORITUL: ” CÂND VEI VEDEA LA TV CĂ TURCIA VA ATACA MARITIM ( HEXAMILIA , 6 MILE ) GRECIA , IAR RUSIA VA COBORÎ ÎN STRÂMTORILE TURCIEI ,
ATUNCI SĂ ȘTII , E ÎNCEPUTUL WORLD WAR 3 ”
RUGAȚI-VĂ ZILNIC , ACATISTE ȘI PARACLISE , 1 PE ZI , SAU MĂCAR TATĂL NOSTRU !!!
Lisandre,
tu esti ecumenist vandut!
Sfantul Iustin Popovici ne invata in Teologie Dogmatica, volumul 3:
În materie de credință – nu poate exista niciun compromis!
În Domnul nostru Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, adevărul și viața sunt una. Trăirea în adevăr și trăirea adevărului ne dă adevărata epifanie = botezul = cunoașterea Bisericii. Cel ce se consacra lui Dumnezeu = in Biserică, are adevărul și cunoaște adevărul, pentru că trăiește in adevar și cu puterea adevarului dumnezeiesc. Această traire se face prin credință și alte virtuți sfinte, care sunt întotdeauna in dreapta credință și întotdeauna fara concesii in materie de credință. „Căci prin credință umblăm, nu prin vedere.” In lucrarea omenească, numai credința evanghelică, dumnezeiască, îl aduce pe Domnul Hristos în inimile noastre și pe noi ne muta în Hristos.
Și atunci fiecare dintre noi, în măsura credinței noastre, experimentează adevărul evanghelic sfant: „Nu mai trăiesc eu, ci trăieste în mine Hristos”. Toate infinitatile dumnezeiesti ale fiintei dumnezeiesti a omului traiesc prin Dumnezeu = Biserica, si cuprind intregul Dumnezeul-Om, Hristos, si El este pentru noi crestinii totul si toate in toate lumile si in toate vesniciile. De aceea, criteriul la om este credința dreapta în Dumnezeu, pentru că este o forță dumnezeiască care îmbogățește totul în om: atât mintea, cât și inima, și voința, și conștiința și chiar trupul însuși, pregătindu-l pentru învierea morților și pentru viața veșnică în veșnicia lui Hristos = veșnicia lui Dumnezeu. De aici si hotararea din Sfanta Evanghelie a lui Dumnezeu: „Tot ce nu este din credinta este pacat”.
Din toate aceste motive dumnezeiești, nu poate exista niciun compromis în materie de credință. Este dogma apostolica de bază – hristologia ortodoxia sfanta = soteriologia – eclesiologia = triadologia. Nu există nicio legătură teologica sau ontologică între adevăr și minciună. Știm, de la Dumnezeul-Om întrupat, că Adevărul este Dumnezeu. Ce este minciuna? Minciuna este diavolul. Cu toata inima mea, cu tot sufletul meu, cu toata fiinta mea, cu toata puterea mea tanjesc catre sfintii Apostoli si Sfintii Parinti, catre Sfantul Marcu al Efesului, care nu permite niciun compromis în materie de credință, nicio abatere și nicio concesie. Când, la sinodul de la Florenta, reprezentantii ortodocșilor sustinatori ai unirii cu latinii au facut presiuni spre al intimida pe Sfantul Marcu Eugenicul, teologul apostolic
s-a aratat a fi un adversar hotărât al unirii cu latinii.
La interventia insistenta: „Sa gasim o cale de ieșire prin iconomie pentru unire”, Sfantul Marcu a răspuns:
„In materie de credință nu este permisa iconomia. E ca și cum am spune că ți-as tăia capul, si apoi pot sa-ti spun că poti sa te duci unde vrei. Nu exista cale de mijloc între adevăr și minciună. Ceea ce se refera la dogma de credinta a Bisericii (care se aplică Bisericii) nu se rezolva niciodata prin compromis. Nimeni nu ne poate modifica credința: nici Împăratul, nici Ierarhul, nici pseudo-sinodul, nici oricine altcineva, singur Dumnezeul-Om este Capul Bisericii”.
Sfantul Marcu Eugenicul dogmatiseste:
Toti Sfintii Parinti ai Bisericii, toate Sinoadele si Dumnezeiasca Scriptura ne sfatuiesc sa fugim de cei care cugeta erezii si se abat de la dreapta credinta.
Asa cum canonul celui de-al doilea Sinod din Antiohia poruncește.
Sfantul Marcu al Efesului scrie:
„Urmam in toate invataturile si Traditiile apostolice stravechi”. Patriarhului, care a participat și el la Sinodul Florentin, Sfântul Marcu ii scrie: trebuie să luptăm fără teamă de nimeni și să nu ne fie rușine de nimic: nici de dușmanii externi, nici de cei ce se regasesc printre noi, “ortodocși” pseudo-creștini, nici de dușmanii Duhului Sfant; Și să mărturisim cu mare îndrăzneală până la ultima suflare adevarul prețios al Sfinților Părinți: caci până la urmă, vom pleca de aici, luând dacă nu altceva atunci – Ortodoxia, Credința Ortodoxă, care nu are nici cea mai mică lipsa în nimic.
Sfantul Marcu: Va rog, sa pastrati adevarul si Credinta ortodoxa predanisita ca pe o comoara buna, nimic adaugand si nimic eliminand; Pentru că până acum avem credința fără nicio deficiență și nu simțim nevoia ca Sinodul sau Actul Unirii să ne învețe ceva nou pe noi care suntem fii și ucenici ai Sinoadelor Ecumenice și ai Sfintilor Părinți care au strălucit in virtuti. Credința noastră este moștenirea noastră cea bună. Cu aceasta, nadajduim să ne aratam lui Dumnezeu și să primim iertarea păcatelor; Și fără dreapta credinta nestirbita, nu știu ce dreptate ne va scoate din chinul cel veșnic. Unirea cu latinii lucrează pentru a ne face să respingem Credința noastră ortodoxa și să acceptam o altă credință nouă, care chiar dacă ar fi adusa de un înger din cer, si o vom primi, osânditi vom fi.
Nimeni să nu ne conduca credința: nici Împăratul, nici Ierarhul, nici pseudo-Sinodul, nici altcineva, ci numai – Singur Dumnezeul-Om, care a ne-a predat nouă credinta prin Apostolii Săi.
Sfantul Atanasie cel Mare – „Apostolul al XIII-lea”, „Parintele Ortodoxiei” pentru Biserica Ortodoxa in secolul al IV-lea; de asemenea este Sfantul Apostol Marcu al Efesului criteriu in secolul al XV-lea. Si asa cum Sfantul Atanasie cel Mare era criteriul adevarului Ortodoxiei, pentru acei multi episcopi arieni si semi-arieni, tot asa si Sfantul Marcu al Efesului era criteriul adevarului Ortodoxiei pentru ceilalti participanti ortodocsi filo-latini ai Pseudo-Sinodului de la Florenta.
Sfantul Marcu al Efesului a lasat mostenire marturisirea testament de credinta: ca nici patriarhul, nici imparatul, nu constituie criteriul Adevarului.
Susținătorii – care au semnat și au primit Unirea cu latinii din Florența – sa nu cumva participe la înmormântarea sa și la serviciile funerare.
El declară: Vorbesc și depun mărturie în fața multor oameni de aici respectabili: nu voi primi și nu voi semna hotararile Sinodului, nici nu voi fi comuniune cu Patriarhul și cu cei care au semnat impreuna el, nici în această viață, nici după moarte, deoarece nu accept nici Unirea cu latinii, nici conslujirea cu latinii.
Sunt absolut convins că, cu cât stau mai departe de tradatorii ortodoxiei și de cei impreuna cu ei, cu atât mă apropii mai mult de Dumnezeu și de toți sfinții Sai; Și dacă mă despart de tradatori, sunt mult mai deplin unit cu Adevărul și cu Sfinții Parinti, cu Teologii Bisericii. Sunt, de asemenea, convins că susținătorii unirii cu latinii stau departe de Adevăr și de Sfintii Bisericii. De aceea, spun: așa cum am fost despărțit de ei de-a lungul vieții mele și poate chiar în momentul plecării mele la Domnul, chiar și după moartea mea, condamn unirea cu latinii și las prin legatura arhiereasca porunca: ca niciunul dintre acestia să nu se apropie sa participe la înmormântarea mea sau se apropie de mormântul meu.
Догматика Православне Цркве – Том III (други део) – Страна 41 – Светосавље
https://svetosavlje.org/dogmatika-pravoslavne-crkve-tom3-2/41/
Acum dincolo de toate intențiile elitelor, mă întreb cum niste analiști de prestigiu așa cum sunt cei de la Blomberg care au și prezintă situația destul de corect pot ajunge la niste concluzii atât de aberante. Pai in al doilea război mondial economiile Asiei contau in mică măsură astăzi sunt dominante. Acele economi ar fi fericite să se dezvolte cu hidrocarburile ieftine, produsele agricole și alte bunuri rusești că sa nu mai vorbim de economiile africane și din America Centrala și de Sud. Oare conducerile politice ale acestor țări nu își manifestă deja opoziția față de tot ce înseamnă sancțiuni occidentale și o poziție amicală față de Federația Rusă. S-ar bloca economia Rusiei dacă nu ar mă exportă in Europa și SUA. Cu siguranță nu, iar cei care vor intra rapid in colaps vor fi tocmai cei care au impus sancțiuni prostești luând partea unui stat creat în mare parte artificial și dominat pe deasupra și de ideologi extremiste