Celebrul Comitet tehnico-științific secret, care se afla în spatele deciziilor care au impus lockdown-ul, închiderea școlilor și limitarea drastică a drepturilor și libertăților, era format, în majoritate de militari.
Decizia de a introduce lockdown-ul în 2020, când existau sub 100 de cazuri Covid, iar varianta care circula era foarte puțin contagioasă, a fost luată în urma analizelor făcute de un Comitet tehnico-științific înființat ad-hoc. Componența acestui comitet a fost ținută la secret, deși hotărârile luate de membrii acestuia deveneau, peste noapte, hotărâri, decrete și ordine obligatorii, care afectau viața tuturor.
După mai bine de doi ani, aflăm că în acel comitet erau prea puțini medici, cei mai mulți membri fiind militari. Și nu militari de la MApN, ci militari din zona pompierilor de la DSU. Practic, așa cum se și bănuia, cel care a luat deciziile care au prăbușit economia și a afectat iremediabil educația copiilor era Raed Arafat și, probabil, subalterni de-ai lui din zona pompierilor.
Dictatură militară, nu sanitară
În cei doi ani de pandemie, s-a vorbit tot timpul despre o dictatură medicală, deși au fost multe voci din zona sectorului de sănătate care au susținut că interdicțiile, lockdown-ul și restricțiile nu au fost impuse de medici. Acum aflăm că nu era o dictatură medicală, ci una militară. Toate măsurile de arest la domiciliu, de închidere a unităților economice, soldate cu falimente și cu sume enorme cheltuite din buget pentru plata șomajului tehnic, nu au avut niciun efect în reducerea numărului de cazuri Covid. Politica ”zero Covid” este imposibil de realizat, dat fiind că vorbim despre un virus cu transmitere aerogenă. Adică închiderea oamenilor în case nu a avut și nu va avea niciodată efect, pentru că virusul va continua să circule, singura soluție pentru obținerea imunității fiind trecerea prin boală.
Raed Arafat, șeful șefilor
Președintele Comitetului tehnico-științific, cu denumirea oficială de Grup de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, a fost și este Raed Arafat. În OUG 21/2004, se preciza că ”pentru stabilirea strategiilor și programelor privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, Comitetul național pentru situații de urgență poate solicita consultarea unor experți, specialiști, cadre didactice sau cercetători constituiți în grupuri de suport tehnico-științific”. Nicidecum pompieri militari, care să decidă soarta românilor.
NU este dictatură sanitară!
NU este nici dictatură militară!
Este o dictatură arafatiană instituită din ordinul ocultei satanice.
Ăsta este și motivul pentru care „comitetul” era secret. Nu trebuia să știm că Satrapul Arafat e pus la butoane…