Sfântul Teodor Studitul – Cuvânt în Sfânta şi marea Vineri: Despre înfricoşatele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos
Fraţilor şi părinţilor, omul cu evlavie totdeauna când îşi aduce aminte de sfintele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos se umile şte şi lăcrimează, iar sufletul la mare smerenie se înalţă. Mai ales în aceste sfinte zile poate cineva mai mult să se umilească, fiindcă în ele toate patimile lui Hristos s-au săvârşit. Dar care sunt acestea? Sfatul cel omorâtor făcut asupra Lui, când L-au prins, L-au legat şi L-au dus la judecată, ca pe un om vinovat, starea înaintea lui Pilat judecătorul, cercetarea şi întrebarea ce I s-au făcut la celelalte judecăţi – la Irod, la Ana şi la Caiafa, bătăile de peste noapte, scuipările, sudălmile, batjocurile, răstignirea pe cruce, pironirea mâinilor şi picioarelor, gustarea fierii şi a oţetului, împungerea în coastă şi celelalte câte a suferit Mântuitorul nostru, pe care lumea întreagă nu le poate povesti, nici nu le poate spune cineva cum se cade, nu numai limba omenească, dar nici măcar cea îngerească.
Să cugetăm, fraţilor, la această mare şi negrăită taină. Pe Cel ce descopere ascunsurile inimilor şi nici un cuget omenesc nu-L înşeală, pe El se sfătuiesc să-L omoare. Cel ce ţine lumea întreagă cu puterea şi cu porunca Lui dumnezeiască se dă în mâinile păcătoşilor. Cel ce porunceşte norilor să plouă pe pământ, se duce legat la judecată. Cel ce a măsurat cerul cu palma şi pământul cu latul mâinii şi a alcătuit munţii cu măsură şi plaiurile cu cumpănă, este lovit cu palma peste obraz de o slugă. Cel ce a împodobit pământul cu ierburi şi cu flori, cu tot felul de copaci şi pomi, poartă pe cap cunună de spini. Cel ce a răsădit în Rai pomul vieţii, spânzură acum pe lemnul pierzării, îmbrăcat cu haină mohorâtă. O vederi mari şi peste fire! Soarele le-a văzut şi şi-a pierdut razele. Luna le-a văzut şi s-a întunecat. A simţit pământul şi de frică cu totul s-a cutremurat şi s-a clătit. Au simţit pietrele nesimţitoare şi s-au despicat. Toată lumea s-a tulburat şi toată făptura s-a strămutat de patimile Ziditorului său.
Dar noi, ce vom face, fraţilor, dacă stihiile fără suflet şi fără simţire s-au spăimântat, ca şi cum ar fi avut simţire, şi s-a prefăcut orânduiala lor de frica Domnului, înaintea celor văzute. Noi oamenii cuvântători, care am primit atâtea faceri de bine de la Dumnezeu şi pentru care Hristos a murit, cum să nu ne umilim, cum să nu lăcrimăm în aceste zile; cum vom fi mai nesimţitori decât dobitoacele şi mai neumiliţi decât pietrele! Nu aşa, fraţilor, nu aşa, ci, mai de grabă noi, cu frică şi cu cutremur,, să lăudăm şi să slăvim dumnezeieştile patimi ale Mântuitorului Hristos şi Dumnezeul nostru, schimbându-ne cu lăudată schimbare şi împreună cu stăpânul suferind, întâi prin supunere şi prin tăierea voii, apoi prin omorârea poftelor trupeşti. De vom socoti cu amănuntul, putem pricepe că datorie avem ca să dăm toată dragostea lui Dumnezeu. Căci cine din noi pentru dragostea vreunui prieten a fost închis, sau a murit pentru iubitul său? Dar Dumnezeul nostru. Cel bun, n-a pătimit una sau două, ci multe şi nenumărate patimi a suferit numai pentru noi păcătoşii.
De aceea fericitul Pavel cu cuviinţă a grăit, aducând aminte de acestea: „M-am încredinţat că nici însăşi moartea, niciviaţa, nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile, nici lucrurile acestui veac, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici altceva, poate să mă despartă de dragostea lui Dumnezeu cea în Hristos Iisus”. Că Dumnezeu atâta dragoste a arătat faţă de noi, încât pe Fiul său Cel unul născut L-a dat spre moarte, ca nimeni să nu piară din cei ce cred în El, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru aceea şi sfinţii pofteau ca să dovedească oarecare răsplătire lui Dumnezeu, pentru atâta dragoste ce are către noi. Neavând ce să dea, unii şi-au dat sângele lor, cum au făcut ucenicii, alţii îşi trudeau şi îşi istoveau trupurile lor cu postul şi cu alte osteneli, cuvioşii şi drepţii, iar alţii au împărţit bogăţia lor prin milostenie, cântând cu dumnezeiescul David: „Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă”? Deci, şi noi fraţilor să rostim neîncetat această spusă cu dragoste şi cu tot sufletul nostru în toate zilele adăugând osârdia şi nevoinţa spre lucrarea mântuirii noastre, ca împreună cu sfinţii să ne facem moşteni bunătăţilor veşnice în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
din Cuvântări duhovnicești – Sf.Teodor Studitul
Sf. Nicolae Velimirovici – Despre cele 5 rani ale lui Iisus (din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici)
“Îmi scrii că ai auzit de la femeile bătrâne un „basm” despre cele cinci răni ale lui Iisus, şi întrebi cum a luat naştere acest basm. Vai, fiică, citeşte Noul Testament! Vai, sârbilor, nu vă faceţi de ruşine înaintea cerului şi pământului prin necunoaşterea credinţei voastre! Lăsaţi deoparte toate celelalte învăţături şi lecturi până ce veţi învăţa mai întâi ceea ce e mai important şi mai mântuitor. Mai întâi vine cunoaşterea credinţei, şi după aceea toate celelalte învăţături. (…)
Iar cele cinci răni ale lui Iisus nu sunt vorbe, ci o realitate înfricoşătoare. Ca atare, ele trebuie cunoscute chiar mai bine decât cuvintele.
Două răni în mâini, două răni în picioare, una în coastă. Toate cinci rănile de la cuie negre, ca şi de la mai negrul încă păcat omenesc. Străpunse mâinile, cu care binecuvânta. Străpunse picioarele, cu care umbla şi călăuzea pe singura cale dreaptă. Străpuns pieptul, ce revărsa din sine focul iubirii cereşti în piepturile omeneşti răcite.
Fiul lui Dumnezeu a îngăduit să I se străpungă cu fier mâinile pentru păcatul multelor mâini – al unei păduri de mâini – care au ucis, au furat, au dat foc, au jefuit, au întins curse, au făcut silnicii; şi să I se străpungă picioarele pentru păcatul multor picioare – al unei păduri de picioare – care au umblat spre rău, au rătăcit nevinovăţia, au prigonit dreptatea, au pângărit sfinţenia, au călcat bunătatea; şi să I se străpungă pieptul pentru multele inimi împietrite – un munte de inimi – în care s-a născut toată răutatea şi toată lipsa de Dumnezeu, şi gândurile hulitoare, şi poftele dobitoceşti, şi în care de-a lungul tuturor veacurilor au fost făurite planurile de iad ale fratelui împotriva fratelui, ale vecinului împotriva vecinului, ale oamenilor împotriva lui Dumnezeu.
Străpunse au fost mâinile lui Iisus – ca mâinile fiecăruia să se curăţească de faptele păcătoase. Străpunse au fost picioarele lui Iisus – ca picioarele fiecăruia să se abată de la căile păcătoase. Străpuns a fost pieptul lui Iisus – ca inima fiecăruia să se cureţe de poftele şi de gândurile păcătoase.
Când cumplitul Cromwell, dictatorul Angliei, a început să ia mănăstirilor averea şi să le închidă, pe pământul Angliei a luat naştere o procesiune zgomotoasă, alcătuită din câteva sute de mii de fiinţe omeneşti, ca semn al nemulţumirii poporului. Înainte erau purtate steaguri cu înscrisul: Cele cinci răni ale lui Iisus, şi se cântau cântece duhovniceşti şi se slujeau slujbe Dumnezeieşti pe câmpuri. Cumplitul dictator s-a înspăimântat foarte şi s-a temut mai mult de acele steaguri decât de orice altceva, şi a murit în silnicia sa.
Cele cinci răni ale lui Iisus să te înveţe, fetiţă, să-ţi pironeşti cele cinci simţuri de Dumnezeul Cel Viu.
Cele cinci răni ale lui Iisus sunt cele cinci izvoare ale sângelui preacurat prin care a fost spălat neamul omenesc, prin care a fost sfinţit pământul. Prin aceste cinci izvoare a curs tot sângele Dreptului, până la ultima picătură. Domnul Cel făcător de minuni, Care a ştiut a înmulţi pâinea şi a hrăni cu cinci pâini 5000 de flămânzi, înmulţeşte neîncetat acest preacurat sânge al Său şi prin el hrăneşte şi adapă din mii de altare multe milioane de credincioşi. Aceasta este Sfânta Împărtăşanie, fiică a Iui Iisus.
În Vinerea Mare lipeşte-te cu sufletul de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu sub cruce, ca şi pe tine să te spele sângele de viaţă făcător din cele cinci răni ale lui Iisus.Ca sufletele curăţite şi înviate să poată duminica, dimpreună cu Mironosiţele, striga cu veselie: Hristos a înviat!
din Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Întrebare: Cunoasteti vreo biserică in București, unde se va canta astăzi Sfântul Prohod în varianta sa veche, nemodificata?
„Hristos Cel inviat din morti nu mai moare; asupra Sa moartea nu mai are stapanire” (Romani 6:9).
Apostolii stiu ceea ce sustin: adevarul ca L-au vazut cu ochii lor intru totul viu pe Cel pe Care-L ingropasera mort in pamant. Cel care cere Apostolilor sa dovedeasca ceea ce au vazut, cere dovada celei mai puternice convingeri cu cele mai slabe argumente.
Pentru ca in aceasta situatie, si matematica, si logica, chemate sa argumenteze, sunt cele mai slabe in fata evenimentului petrecut. Astazi, la tribunal, pentru fiecare eveniment vazut sunt suficienti doar doi martori. Insa in cazul Invierii Mantuitorului, nu sunt doar doi martori, ci doisprezece. Apostolii nu cauta sa argumenteze acest eveniment pe care l -au vazut, ci-l confirma prin viata si faptele lor. Isi dedica intreaga lor viata pentru propovaduirea a ceea ce au vazut ochii lor. Din acest motiv si-au parasit casele, familiile, tara lor si s-au expus batjocurilor si prigoanelor; au suferit cele mai grele chinuri si au primit moarte martirica.
Daca Apostolii ar fi propovaduit Invierea lui Hristos urmarind ca prin afirmatia lor sa dobandeasca palate de marmura alaturi de cel al lui Irod la Ierusalim sau ar fi obtinut vreun mare rang in vechea Roma, cuvantul lor s-ar fi dovedit mincinos si nascocire a mintii lor. Insa predica lor sfanta s-a conturat ca adevarata din clipa in care au propovaduit Invierea lui Hristos si pentru aceasta cauza si-au sacrificat averea, timpul, prietenii, sanatatea, fericirea si multe altele.
Cand pentru prima data Apostolii au inceput sa propovaduiasca pe Hristos Cel Inviat, oamenii i-au luat in ras, considerandu-i beti. Cand Apostolii au vorbit a doua oara, oamenii n-au mai ras, ci au inceput sa se gandeasca daca cumva sunt inzestrati cu vreun dar de Cineva. Cand i-au supus la chinuri si i-au auzit marturisind acelasi adevar, atunci au inceput sa problematizeze. Dar indata ce i-au vazut ca nu-si cruta sangele lor pentru propovaduirea Invierii, atunci i-au crezut.
Nu logica, ci sangele martirilor adevereste Invierea lui Hristos. In niciun caz nu trebuie sa gandim ca Apostolii au considerat propovaduirea invierii mortilor ca ceva iluzoriu, ca amanunt atragator al invataturii lor. Apostolii au propovaduit peste tot adevarul Invierii lui Hristos ca cel mai de seama eveniment, ca Vestea cea mai minunata si aducatoare de mantuire. Vestea, care avea sa devina noua baza a dreptatii si fericirii umane.
Sfantul Apostol Petru isi incepe fiecare cuvantare catre popor repetand istoria Mantuitorului Hristos rastignit si inviat.
Sfantul Apostol Pavel scrie Corintenilor: „Si daca Hristos n-a inviat, atunci zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra”
(I Corinteni 15, 14).
Daca Mantuitorul n-a inviat din morti, atunci niciun mort nu inviaza. Atunci scoarta pamantului nu este decat o placa de mormant pe care noi suntem doar o inscriptie gravata peste praful inaintasilor nostrii. Daca Mantuitorul Hristos, Care a fost rastignit pe Golgota in vremea lui Pontiu Pilat, acum nu este Viu, atunci credinta crestina este o minciuna si consolare doar pentru oamenii din „tara viselor” ( Asa cum incearca recent sa ne convinga: Yuval Noah Harari).
Atunci, de ce exista biserici in fiecare sat si oras al Europei?
De ce exista Biserica si rugaciunea? Oare nadejdea este neintemeiata? Cumva dragostea este absurditate?
Oare viata noastra intreaga este fum si nonsens? Cumva arta crestina este eternizarea minciunii? Oare marinimia crestina este lipsita de sens? Si Apostolii lui Hristos ce fel de oameni au fost? Fanatici?
Si noi toti? Toti suntem mostenitori ai visatorilor bolnavi, ai ignorantei, ai imbecilitatii si ai ratacirii? (De fapt asta invoca mondialistii prin efectul mandela pentru eliminarea Crestinismului!)
Cumva de douzeci de veacuri Mantuitorul Hristos este mort? Cumva
n-a fost ascultata vreo rugaciune indreptata catre Hristos, ori a lipsit de la vreo Sfanta Liturghie in care numele Lui este slavit? Incercati sa meditati putin! Daca se intampla asa ceva, inseamna ca Hristos n-a fost prezent in nicio suferinta si de douazeci de veacuri, timp in care noi ne-am rugat si-am ingenuncheat inaintea Lui, a fost surd si mut.
Aceasta gandire insa nu este posibila. Viata, care are temelia in Hristos, este atat de frumoasa incat nu se poate baza pe moarte, ci numai pe viata. Asemenea vibratie, asemenea imbold, pe care le-a dat Mantuitorul Hristos lumii, n-ar fi putut sa le dea un oarecare om care ar fi trait doar treizeci si trei de ani.
Mantuitorul Hristos Inviat este garantia credintei noastre. Hristos, Care a trait treizeci si trei de ani in Galileea si-n Iudeea, a savarsit pe parcursul celor treizeci si trei de ani numai o mica parte din multimea minunilor care au avut loc dupa Moartea, Invierea si aratarea Lui ucenicilor Sai. Hristos, Mantuitorul Inviat, a intemeiat Crestinismul si reprezinta garantia credintei noastre, garantia sensului vietii noastre, garantia invierii mortilor.
Pentru unii oameni aceasta garantie pare sa fie invechita si cu totul depasita, pierduta in timp si spatiu, si de aceea acestia cauta alte garantii – desi Invierea lui Hristos ramane cea mai importanta garantie!
Mantuitorul Hristos Insusi n-a argumentat existenta lui Dumnezeu, nici a vietii de dupa moarte. Hristos Insusi era martor atat al existentei lui Dumnezeu, cat si al vietii de dupa moarte. Vedea si marturisea ceea ce vedea. Usa viitorului era deschisa inaintea ochilor Lui si se vedea pe Sine Viu dupa moarte. Se vedea pe Sine mergand pe norii cerului, inconjurat de ingeri, invaluit de Lumina si plin de Slava. Ii vedea pe ingerii Lui cum ii trezesc cu trambitele pe cei morti din toate colturile lumii, pentru a-i aduna la Judecata in fata lui Dumnezeu. Le vedea pe toate acestea si le facea cunoscute, fara sa le argumenteze cu dovezi. Numai cine avea ochi duhovnicesti sa vada aceasta lume duhovniceasca putea vedea si intelege ceea ce vedea si marturisea Hristos. Cel lipsit de ochi duhovnicesti nu putea vedea, iar prin intermediul logicii cu greu ar fi inteles daca i s-ar fi argumentat.
In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur, ne precizeaza:
„Multi isi pun intrebarea: pentru ce Hristos nu S-a aratat iudeilor indata dupa Invierea Sa? Dar aceasta este o intrebare de prisos si nefolositoare. Daca Hristos ar fi nadajduit ca iudeii prin aceasta s-ar fi intors la credinta, negresit El n-ar fi pregetat, dupa Invierea Sa, a Se arata tuturor. Cum ca ei n-ar fi crezut nici daca El li S-ar fi aratat dupa Invierea Sa, o dovedeste invierea lui Lazar. Acesta murise de patru zile, asa ca mirosea si trecuse in putreziciune. Dar Hristos l-a rechemat la viata inaintea ochilor iudeilor, si iarasi i-a desteptat; insa cu toate acestea, Hristos n-a putut a-i aduce la credinta; dimpotriva, i-a facut mai mari vrajmasi ai Sai. Caci ei au venit si voiau pentru aceasta a-L omori. Daca ei n-au crezut in Hristos cand a sculat din moarte pe un altul, nu s-ar fi infuriat ei oare asupra Lui mai tare, cand Hristos li S-ar fi aratat ca a Inviat? Ei prin aceea negresit nu s-ar fi indreptat, ci necredinta si osanda lor ar fi sporit. Asadar pentru ca Hristos sa-i scape de o tulburare de prisos, nu S-a mai aratat iudeilor, ci numai ucenicilor Sai; caci Hristos i-ar fi expus la o mai mare pedeapsa, daca dupa rastignire S-ar mai fi aratat iudeilor. Asadar, Hristos S-a ascuns de la ochii lor, pentru ca sa-i crute, dar in schimb S-a aratat lor prin minunile Apostolilor Sai”.
Hristos, Dumnezeul-Om, este Cel mai de seama „garant” al nemuriri noastre, al invierii noastre dupa moarte.
Sa recunoastem, asadar, pe Hristos ca Stapan al vietii noastre.
Satanismul este tocmai cultivarea jocului dublu, specularea situatiei echivocului in care sunt implicate, in acelasi timp, mizeria indoielii si maretia credintei in Invierea lui Hristos.
Dogma Invierii lui Hristos e intemeiata pe faptul Invierii lui Hristos. Intr-adevar, acesti dusmani inversunati ai lui Hristos Dumnezeu introduc dubitativul faptului Invierii lui Hristos! Exemplul clasic il furnizeaza Fariseii – prototipul tuturor fariseilor din toate timpurile.
Daca acestia pun la indoiala faptul Invierii lui Hristos, e tocmai pentru ca e un fapt real, tocmai ca incearca din toate puterile ca Invierea lui Hristos s-o transforme intr-o ipoteza, iluzie si fictiune.
In ajunul celei de a Doua Veniri a lui Hristos, oamenii, asa cum de exemplu este Papa, vor fi foarte slabi in credinta, mergand numai dupa simturile lor si crezand numai ceea ce pot simti cu simturile lor. De aceea, oamenii vor spune: „Daca eu nu vad nu voi crede”. Si li se va da lor sa vada.
“Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului” (Matei 24:30).
Hristoase Creatorule al celor vii, Tu, Care esti Invierea celor morti, intareste credinta noastra-n Inviere.
Pentru ca, fara credinta, noi desi vii, suntem morti.
Intoarce-Te spre noi si dupa moartea noastra, pentru a ne recapata viata.
Fii cu noi si-n viata, si-n moarte, pentru a avea tot ceea ce ne dorim.
Pentru ca Tu esti Viata, Izvorul Vietii, dintotdeauna si pentru totdeauna.
Amin.
Patimiri…infricosatele patimiri..Hristos nu a avut patimi 🙂
Desigur ca la sensul de patimiri s-au referit și autorii acestor două texte.
PÁTIMĂ, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic și violent care copleșește pe om, întunecându-i adesea dreapta judecată; p. ext. pasiune, iubire excesivă pentru ceva, pornire nestăpânită; suferință morală. ♦ Părtinire, parțialitate; dușmănie, ură. ◊ Loc. adv. Cu patimă = pătimaș. 2. (Înv. și pop.) Suferință fizică, caznă, chin; boală. ♦ (În credința creștină) Patimile Mântuitorului = suferințele îndurate de Isus Hristos. Săptămâna Patimilor = săptămâna dinainte de Paști; Săptămâna Mare. [Var.: pátemă s. f.] – Din ngr. páthima.Concluzia este că este cu mai multe sensuri înțelesuri acest cuvânt,nu este greșită exprimarea ci interpretarea dumneavoastră!Doamne ajută
Când aveți dileme, înainte să criticați puneți mâna pe dex, că nu urzică…
Patimă (Înv. și pop.) Suferință fizică, caznă, chin; boală. ♦ (În credința creștină) Patimile Mântuitorului = suferințele îndurate de Iisus Hristos. Săptămâna Patimilor = săptămâna dinainte de Paști; Săptămâna Mare. [Var.: pátemă s. f.] – Din ngr. páthima
În timp ce la Mormântul Sfânt din Ierusalim creștinii ortodocși se pregătesc de Învierea Domnului, la cateva sute de metri distanță o dronă israeliană aruncă gaze lacrimogene peste palestinieni în curtea Moscheei Al-Aqsa din Ierusalim.
https://t.me/AnonymeCitoyen/3302
ISRAEL VISEAZĂ DE MULȚI ANI LA RECONSTRUIREA TEMPLULUI DIN IERUSALIM, DAR NU O POT FACE ATÂT TIMP CÂT PE TERENUL RESPECTIV SE AFLĂ MOSCHEIA PALESTINIANĂ AL-AQSA.
Proorociile Apocaliptice spun că Antichristul va fi încoronat si înscăunat în Templul din Ierusalim.
Doamne Ajuta!