X

Șeful ONU cere 4 zile de „pauză umanitară” de Paștele ortodox

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denunțat marți ofensiva rusă în estul Ucrainei și a cerut celor două părți în conflict să oprească luptele pentru o „pauză umanitară” de patru zile cu ocazia Paștelui ortodox, relatează AFP.

„Am cerut azi o pauză umanitară de patru zile, în Săptămâna sfântă”, de joi până duminică, „pentru a permite deschiderea mai multor coridoare umanitare” în Ucraina, a declarat șeful ONU.

Această suspendare a luptelor ar ajuta la evacuarea civililor din „zonele în care au loc sau sunt așteptate confruntări”, cu sprijinul Crucii Roșii, și la livrarea de ajutoare umanitare „în zonele cele mai afectate precum Mariupol, Herson, Donețk și Luhansk”, a explicat Guterres.

„Peste o treime” din cele 12 milioane de persoane care au nevoie de ajutor umanitar în Ucraina se află în aceste patru orașe, a arătat el.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.


Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

3 comentarii

  1. Da, dorește încetarea războiului, dar în același timp NATO donează Ucrainei arme la greu. Trebuie clar înțeles că SUA sunt cancerul lumii acesteia, iar NATO nu este decât o grupare masonica, satanică.
    Daca americanii și NATO nu băgau batul pe sub gard, războiul nu începea niciodată. Ei au provocat acest război…

  2. Da. Pentru ca naziștii ukie să mai primească artilerie grea din Canada, SUA și Germania și să poată după aceea să-i măcelărească pe ruși. NU, Putin să nu acorde nici o pauză. Putin să facă bine și să instaleze sisteme S400 cât mai aproape de Ukraina.

    1. Asa este! Asta este scopul real al „umanitatii” ONU, care pune acelasi pret pe Sfintele Sarbatori de Pasti, pe care-l pun eu pe viata unui gandac care mi-a intrat in casa si pe care-l strivesc cu talpa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Cookies settings
Accept
Politica de confidențialitate
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Save settings
Cookies settings