Duminica Sfântului Ioan Scărarul – simbolul scării în Ortodoxie

Sfântul Ioan Scărarul este serbat atât la 30 martie, ca sfânt cuvios, cât şi în duminica a IV-a  a Postului Mare, în ambele dăţi citindu-se spre cinstirea lui pericopa evanghelică a „Fericirilor” – atât de la Matei, cât şi de la Luca. Sfântul este cunoscut nu numai prin viaţa sa, cât şi prin cartea sa, „Scara Raiului” sau „Tablele duhovniceşti”.¹

Până să vorbim despre legătura între sfânt – „Fericiri” – Postul Mare, vom reda câteva amănunte despre simbolul scării în spiritualitatea creştină. Este binecunoscut pasajul vechi-testamentar din Facere XXVIII, 12 – 13: „Şi a visat că era o scară sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării…”, numit al „scării lui Iacov.” Scările creştine au ca model această scară de la pământ la cer, numind-o însă în chip diferit:

1) Hristos Însuşi este „scara”, adică El este „calea”. „Precum în templu” existau trepte care, dacă erau urcate, duceau la Sfânta Sfintelor, tot astfel treptele noastre sunt reprezentate de Fiul Unic al lui Dumnezeu.”²

2) Crucea este iarăşi o „scară”, pe care s-a urcat Hristos, noi fiind conduşi spre cer „prin harul pe care ni l-a câştigat Domnul pe Cruce”.³

3) Maica Domnului este de asemenea scara prin care Fiul lui Dumnezeu a coborât la noi şi prin care noi urcăm la cer, după cum o numesc şi Octoihul, Triodul, Acatistele Preasfintei.⁴.

4) Intrarea în împărăţia cerului era văzută de credincioşii primelor veacuri ca o „escaladare”, ca dovadă multele legende despre vămile văzduhului prin care trece sufletul după moarte, răspândite până astăzi.

5) Mucenicia – ascensiune a sufletului la cer. Viziunile multor sfinţi, înainte de a primi mucenicia, sunt dovezi în acest sens, ele fiind păstrate în acte martirice sau în imaginile de pe zidurile catacombelor. Astfel, Sadot, episcopul Seleuciei şi al Ctesifonului îl vede pe sfântul Simeon, îmbărbătându-l: „…Am văzut în această noapte o scară al cărei capăt atingea cerul. Aici se găsea sfântul Simeon într-o infinită măreţie, eu eram pe pământ şi el îmi striga: „Vino la mine, Sadot, vino, nu te teme. Eu am urcat ieri; urcă şi tu la rându-ţi astăzi.”.⁵ Alteori, viitorii martiri vedeau pe Hristos Însuşi chemându-i, cum este cazul Sfântului Ştefan, întâiul mucenic: „Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.” (Fapte VII, 55). Încât până astăzi a rămas convingerea că sufletul trebuie să urce treptele unei scări în drumul lui spre cer, prin moarte, fapt vizibil în colaci de pomană sub formă de scări, numiţi chiar „scări”, care servesc drept scări de urcare spre raiul fericirii pentru cel răposat. Mai ales la români abundă asemenea „scări”, înfăţişate nu numai sub forma colacilor, dar şi a pomilor ori a covoarelor.⁶

6) După încetarea persecuţiilor (secolul al IV-lea), scara nu va mai fi reprezentată de mucenicie, ci de nevoinţele cuvioşilor, adică „urcarea treptelor virtuţii, până la realizarea desăvârşirii”.⁷ Scara devinescara virtuţilor, urcată prin smerenie, pocăinţă ş.c.l., după cum vorbesc mai mulţi sfinţi: „…cu faptele noastre cele urcătoare se cade să înălţăm acea scară pe care a văzut-o în vis Iacob (…). Scara ridicată este viaţa noastră în veacul acesta, care pentru smerenia inimii se ridică către Domnul până la ceruri. Iar trupul şi sufletul nostru să le numim ca laturile scării acesteia, pe care cuvântul lui Dumnezeu a întărit mai multe trepte.”⁸ Nevoinţele devin al doilea martiriu: „…ni se va socoti drept a doua mucenicie necontenita supărare din partea bolilor şi lupta cu gândurile drăceşti…”.⁹ Scara cu trepte ale virtuţii ce reprezintă însăşi viaţa noastră, este arătată cel mai bine în viaţa cuvioşilor, dar şi în viaţa fiecărui creştin, după cum subliniază Origen (în omiliile la cartea Numerilor), sfântul Ipolit al Romei, sfântul Grigorie de Nyssa, sfântul Vasile cel Mare,¹¹ sfântul Grigorie de Nazianz,¹², sfântul Ioan Gură de Aur,¹³ ba chiar şi la părinţii de limbă latină (ca Ieronim, Zenon, Ambrozie, Benedict de Nursia) ş.a., punctul culminant fiind Ioan Scărarul cu „Scara…” sa, înscrisă astfel în tradiţia patristică.

Sfântul Ioan Scărarul nu face decât să întărească dorul de urcuşul duhovnicesc, prin „Scara sa, după cum scrie în „Predoslovia” ei:

„Cartea de faţă arată drumul cel bun celor ce aleargă să-şi scrie numele în cartea vieţii celei din ceruri. Cei ce o vor citi şi îi vor urma ei vor fi povăţuiţi de dânsa fără de rătăcire şi în mod desăvârşit îi va ridica de la cele pământeşti spre cele sfinte, arătând pe Dumnezeu celui pe care l-a ridicat până sus. Care scară, cred eu, a văzut-o şi Iacob cel ce a îndepărtat patimile, când se odihnea pe patul lui cel pustnicesc.”¹⁴

Din enumerarea treptelor „Scării” sfântului Ioan vom vedea în mod neîndoielnic că este vorba despre o scară interioară(sufletească) :

„Vă îndemn, dar, să urcăm şi noi cu sârguinţă şi cu credinţă această gândită şi ducătoare la cer scară, ale cărei trepte ne învaţă cu multă înţelepciune:

1.    Despre lepădarea şi despărţirea de viaţa deşartă;

2.    Despre neîmpătimire sau neînstrăinare;

3.    Despre înstrăinare şi despre cele din visurile tinerilor;

4.    Despre mucenicia bărbăteştii ascultări;

5.    Despre îngrijita şi sincera pocăinţă şi despre închisoarea cea bine plăcută lui Dumnezeu şi a celor pedepsiţi;

6.    Despre aducerea-aminte de moarte;

7.    Despre plânsul care curăţă;

8.    Despre liniştitoarea nemâniere;

9.    Despre ţinerea de minte a răului;

10. Despre grăirea de rău;

11. Despre tăcere;

12. Despre minciună;

13. Despre trândăvie;

14. Despre lăcomie;

15. Despre desfrânare şi despre curăţenie;

16. Despre iubirea de arginţi;

17. Despre sărăcie;

18. Despre indolenţă;

19. Despre cântarea de psalmi în adunări;

20. Despre diferitele privegheri;

21. Despre temere;

22. Despre slava deşartă;

23. Despre mândrie şi despre necuratele gânduri;

24. Despre simplitate, bunătate, inocenţă şi viciu;

25. Despre umilinţă;

26. Despre discernământ;

27. Despre linişte şi singurătate, despre paza minţii;

28. Despre rugăciunea pură şi despre răbdare;

29. Despre apathie;

30. Despre iubire, speranţă, credinţă şi luminare, şi în ce fel este posibilă theologia.”¹⁵

Observăm astfel că sfântul Ioan, ca şi ceilalţi Sfinţi Părinţi, se referă la o scară nevăzută,¹⁶ şi multe din treptele propuse de sfânt coincid cu cele ale „Fericirilor”. Dar să nu uităm că ne aflăm în spaţiul antinomiilor: scara este nesfârşită („urcuş infinit”) şi fiecare treaptă a ei dă loc unui progres mai mare, aceasta atât în cazul scării văzută de sfântul Ioan Sinaitul, cât şi a scării „Fericirilor”. Aceasta datorită faptului că treptele şi capătul scării nu sunt străine de Dumnezeu – Susţinătorul, Marginea doririlor, Cel Ce se face şi Scară pentru noi…

Dar cum este Postul Mare „scară”? Îndemnul către Hristos, către modificarea treptată a inimii noastre pentru a ne apropia de El, este făcut de Biserică şi prin chemarea la postire, la înfrânare, dar şi la slujbele din timpul Postului Mare (şi ale oricărui post, de altfel). Astfel Postul Mare este perioada de maximă concentrare a anului pentru creştinul ortodox, pentru că este o „scară” spre Învierea Domnului, şi o speranţă în învierea noastră. Slujbele Postului, cu tot cuprinsul lor de cântări, citiri, canoane etc., sugerează tocmai acest urcuş, parcurgerea cu Domnul a drumului spre Jertfa de pe Golgota, apropiindu-ne cât mai mult de Hristos pentru a fi părtaşi Învierii Lui.¹⁷ De aceea creştinii se şi împărtăşesc cel puţin o dată pe an, în Postul Paştelui, Împărtăşania fiind adevărata apropiere de El. Este posibil ca sfântul Ioan Scărarul să fie cinstit în duminica a IV-a a Postului Mare pentru cartea sa, susţinută de viaţa sa de urcuş duhovnicesc, şi aceasta din două motive: primul este acela că „Scara” se citeşte în mod obişnuit în mănăstiri de-a lungul Postului de care vorbim (în particular, în mănăstirile româneşti, „Scara” fiind printre cele mai citite cărţi patristice la români, încă din secolele XVI – XVII); al doilea e viaţa sfântului însăşi: de la şaisprezece ani avea „o mie de ani cu înţelegerea”, urcând treptele virtuţilor, căci „pe Dumnezeu văzându-L ziua şi noaptea cu mintea în oglinda cea luminoasă a curăţiei sufletului, nu putea a se sătura.”¹⁸ Or Postul este tocmai un îndemn şi un mijloc spre asemenea viaţă, ca cea a marelui egumen al Muntelui Sinai.

Pe de altă parte, corelând „Scara” sa cu „Fericirile” care se citesc întru cinstirea sfântului, am putea zice, ca şi în cazul altor cuvioşi, că iată, acesta s-a învrednicit să cucerească toate fericirile Domnului pe pământ,  la temelia lor având smerita cugetare, după care plânsul şi blândeţea: „A iubit de la începutblândeţile cele împodobite cu smerenia, ca pe nişte începătoare ale tinereţilor noastre gândite, ca pe o învăţătură a faptelor bune”.¹⁹

Note şi bibliografie

1) Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amarcord, Timişoara, 1998, ediţia a III-a, Introducere şi note de mitropolit Nicolae Corneanu, p. 35. Referinţa se leagă de tablele lui Moise. Sfântul Ioan este cunoscut ca egumen al Sinaiului, comparaţia cu Moise fiind evidentă.

2) Origen, Comentariu la Ioan 19,1, în Scara…, p. 25;

3) Sfântul Grigorie de Nyssa, Migne, P.G. 44, 876B, în Scara…, p. 25, ca şi Iacob din Sarug († 521), Homeliae selectae, p. 192, în Scara…, p. 34 – 35: „Iată, drumul Fiului era închipuit de această scară cerească. Crucea se înalţă ca o scară minunată prin mijlocirea căreia credincioşii ajung cu adevărat în cer. Prin naşterea Fiului îngerii au coborât spre fiinţele de pe pământ, iar oamenii s-au ridicat din străfunduri până în sălaşul fiinţelor cereşti. Prin ea, în sfârşit, cerul şi pământul s-au împreunat… Hristos stătea pe pământ ca o scară cu numeroase trepte, pusă la îndemâna credincioşilor să urce pe ea. Crucea este un drum lung; ea este ca o scară între fiinţele pământeşti şi cereşti. Ea se poate uşor urca, chiar şi de către morţi. Ea a golit iadul şi iată, chiar şi morţii o urcă.”

4) Sfântul Ioan Scărarul, op. cit., p. 26;

5) Acta martyrium, Ratisbonae, 1859, p. 592 – 593 în Scara…, p. 27;

6) Pr. V. Aga, Simbolica biblică creştină, Timişoara, 1935, p. 295, ca şi S. F. Marian, Înmormântarea la români, Bucureşti, 1892 în Scara…, p. 28, 66. Şi în basmele române a pătruns ideea de „scară” mai ales sub forma copacului ce duce la cer, având ca „trepte” locuinţele sfintelor Săptămânii, culminând cu Sfânta Duminică.

7) Sfântul Ioan Scărarul, op. cit., p. 28;

8) Rânduiala Cuviosului Benedict, VII, în Scara…, p. 28;

9) Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic, 94, în Scara…, p. 29;

10) „Desăvârşirea firii umane constă în a te purta aşa încât să vrei să urci totdeauna spre lucruri mai înalte în virtute şi în bine”,Despre viaţa lui Moise, Migne, P.G. 44., în Scara…, p. 30. Întreaga scriere Despre viaţa lui Moise a sfântului Grigorie de Nyssa se referă la urcuşul sufletului dezlegat de poftele pământeşti, spre lucruri tot mai înalte, cereşti.

11) „Exercitarea pietăţii se poate asemăna cu o scară, şi anume cu scara aceea pe care a văzut-o în vis fericitul Iacob şi ale cărei margini erau: una spre cele pământeşti şi mărunte, iar cealaltă se înalţă chiar dincolo de ceruri. (…) Deci, după cum atunci când ne urcăm pe prima treaptă a unei scări ne depărtăm de pământ, tot asemenea, atunci când voim să trăim după Dumnezeu, începutul înaintării noastre pe calea virtuţii este arătat prin depărtarea noastră de rău. „Omilie la Psalmul I”, 4, Migne, P.G. 29, în Scara…, p. 31 – 32;

12) „La Vasile laud şi mai mult o scară pe care nu numai a văzut-o, ci pe care s-a şi urcat până sus, pe treptele progresului în virtute. Cuvântarea XLIII funebră în cinstea marelui Vasile, 71, Migne, P.G. 36, în Scara…, p. 32. Vom vedea, de altfel, că cei ce au vorbit duhovniceşte despre „scară” o şi urcau, se aflau pe ea, în drumul spre Hristos.

13) „Să învăţăm a realiza progresiv îndreptarea greşelilor; propunându-ne o greşeală pentru luna aceasta, alta pentru luna viitoare şi alta pentru luna ce urmează, vom ajunge să ne îndreptăm pe noi înşine. Astfel, urcând ca pe nişte trepte, vom ajunge cu ajutorul scării lui Iacob până la cer”, Omilia LXXXIII la Ioan, 5, Migne, P.G. 59, în Scara…, p. 32;

14) Sfântul Ioan Scărarul, op. cit., p. 139;

15)  ibidem, p. 139 – 140;

16) Se pare că sfântul Grigorie de Nyssa, prin comentariul la „Fericiri”, este printre primii dintre sfinţii care afirmă că vederea lui Dumnezeu şi unirea cu El nu se fac într-un mod „omenesc”, exterior, ci interior, contrar concepţiilor platoniciene. La fel scara, care are drept capăt pe Hristos şi unirea cu El, este lăuntrică. V. Lossky dezbate mai pe larg aceasta în Vederea lui Dumnezeu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1995, p. 71 – 75;

17)  Sinaxarele Triodului şi viaţa sfintei Maria Egipteanca, Galaţi, 1992, p. 5;

18)  Vieţile Sfinţilor pe luna martie, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1995, p. 412;

19)  ibidem, p. 409.

Autor: Prof. Religie Mirela Șova