În război, strategiile diversioniste sunt cea mai puternică armă. Păcălește inamicul să creadă că faci un lucru în timp ce, în mare secret, tu faci altceva, te strecori dintr-o altă direcție și lovești fără milă. Cam de asta avem parte în Ucraina, acolo unde „operațiunea specială” declanșată de Moscova pare mai degrabă o fentă după care omenirea s-ar duce. Din ianuarie 2020 încoace, corporațiile sunt în război cu lumea, iar următoarea etapă a mega-planului despre care s-a tot vorbit la Davos este azi în desfășurare.
Faza 2 a Marii Resetări anunțate de George Soros& co., denumită Technocrație, va aduce preluarea controlului de către corporații asupra energiei și a industriei alimentare, precum și o dominație a bio-securității asupra sănătății globale.
Crize fabricate pentru rezultate imediate
Omenirea este lovită de o succesiune de crize, însă sunt unele care nu par a avea nimic „natural” în ele. Din contră, se vede că sunt fabricate, toate având aceeași misiune, de a continua planul tehnocratic pentru o Mare Resetare.
Războiul este partea esențială din Faza 2 a Marii Resetări, care include distrugerea lanțurilor de aprovizionare, a sectorului energetic, a industriei alimentare și controlul deplin al forței de muncă. Se urmărește crearea dependenței de autorități, care la rândul lor deja sunt controlate de corporații. Băncile centrale doar vor ajuta la grăbirea prăbușirii economiei globale.
Blocajele impuse în timpul pandemiei Covid-19 au accelerat a patra revoluție industrială, care este visul transumanist de a îmbina omul și mașina. Asta va permite elitei tehnocrate să controleze întreaga omenire, conform planului dezvelit de Klaus Schwab la ultimele întâlniri ale Forumului de la Davos.
Semințele urii, semănate intenționat
Azi vedem cum o escaladare a urii și apelurilor la violență și crimă directă este încurajată în mod activ. Meta, adică noul Facebook, și Instagram și-au relaxat politicile privind discursul urii, dar numai atâta timp cât ura este îndreptată împotriva rușilor. Dar, într-o bună zi, ținta desemnată ar putea fi oricine – Meta ar putea decide că este în regulă să ceară moartea tuturor creștinilor sau a tuturor arabilor ori a oamenilor albi. Sau să îndemne la ură împotriva tuturor oamenilor nevaccinați.
Suntem manipulați ca niciodată în istorie, iar toată această ură este dirijată de elita tehnocrată care are nevoie de haos și neliniște pentru a-și împinge voința asupra oamenilor.
Covid-19 a adus ascultarea
Tobele războiului sunt parte integrantă din Marea Resetare. Contramăsurile luate în pandemie și impactul lor devastator asupra economiei mondiale au fost Partea 1. Războiul este Partea 2.
În timp ce pandemia Covid a aclimatizat lumea cu blocajele, a dus la acceptarea medicamentelor experimentale și a precipitat cel mai mare transfer de avere către corporații din istorie prin decimarea IMM-urilor, conflictul din Ucraina și războiul ce bate la ușă reprezintă vectorul suplimentar care va accelera colapsul economic global.
Pentru început, lanțurile de aprovizionare de toate tipurile sunt perturbate din nou, dar de data assta din cauza războiului ruso-ucrainean. De asemenea, deficitul de combustibil și inflația decolează. Pe măsură ce tensiunile geopolitice dintre NATO și axa China-Rusia continuă, o a doua contracție poate arunca economia în stagflație.
Perspectivele sunt teribilă. O altă recesiune va amplifica setea marilor puteri de a controla resursele energetice, va restrânge posibilitățile de autosuficiență și va crește semnificativ dependența de subvențiile guvernamentale. Dar tocmai dependența de guvernele naționale este un obiectiv al celor care fac presiuni pentru Marea Resetare. Cum altfel îi poți determina pe oameni să renunțe la suveranitate?! Venitul de bază universal este o strategie planificată care va crea dependență. Ne va asigura că suntem cu toții la fel de săraci și incapabili să amenințăm monopolul corporațiilor asupra puterii și a bogăției globale.
A 4-a Revoluție industrială
O temă recurentă în a 4-a revoluție industrială a lui Klaus Schwab este fuziunea dintre om și mașină. Tehnologiile și inovațiile științifice vor deveni extensii ale propriilor noastre corpuri și minți. Oamenii augmentați și conectați la cloud se află în centrul noii generații de forță de muncă.
Viteza vertiginoasă cu care sunt implementate tehnologiile Inteligenței Artificiale sugerează că optimizarea lor va afecta inițial industriile și profesiile tradiționale, tocmai cele care oferă o plasă de siguranță pentru sute de milioane de lucrători. Vorbim despre agricultură, comerț cu amănuntul, catering, producție și industria de curierat. Aceste locuri de muncă vor dispărea, oamenii vor fi înlocuiți de IA; își vor pierde locurile de muncă lucrătorii din fabrici, contabilii, vânzătorii, cei care lucrează în relații cu clienții, casierii, jurnaliștii, curierii, persoanele angajate la firme de securitate, șoferii de taxi, fermierii etc.
Blocajele pe care viitoarele pandemii le vor aduce și efectele unui război la scară largă vor accelera acest proces, iar multe companii nu vor mai avea altă opțiune decât să concedieze personalul și să îmbrățișeze soluțiile tehnologice creative, dacă vor să supraviețuiască în noua lume a afacerilor.
Cei care lucrează în corporații le înarmează împotriva lor. Cuprins de dorința de a se autodepăși pe plan profesional și de a câștiga mai mult, omul inventează noi modalități prin care sprijină corporațiile în lupta împotriva sa. Până la urmă, mândria, trufia, slava deșartă, patimi sufletești care par mai puțin nocive îi răpesc omului posibilitatea de a se mântui.
Părintele Paisie Olaru spunea: ,, Să nu faci tot ce poți, să nu spui tot ce știi și să nu crezi tot ce auzi!” Dacă omul poate să inventeze un robot performant, el își pierde nopțile pentru proiectul său. Se umflă apoi de mândrie, trufie și slavă deșartă. Corporația îi preia invenția, apoi caută să se debaraseze cumva de oamenii a căror muncă a preluat-o robotul! Patima iubirii de arginți este patronată de un diavol.
„Scriitorul, francmasonul și agentul secret Herbert George Wells, autorul cartii, „distopiei” 1984(a se viziona si filmul „1984”) – in fapt manualul globalistilor- a fost membru al Marii Loje din Minnesota. Wells a dorit să acționeze mai deschis și mai intensiv și a sugerat schimbarea numelui în The British Socialist Society. Conducerea conspirației nu a fost de acord cu această sugestie, iar în 1908 a părăsit grupul.
Scopul secret al acestui grup era de a înființa o societate atee, fără clase, care să pregătească calea pentru victoria finală – comunismul. În 1891, grupul s-a alăturat celei de-a doua Internaționale, care a fost creată de francmasoni cu intenția de a de a transforma Anglia într-o țară socialistă.
Wells a cerut ca cei mai puțin valoroși să fie uciși. Elita ar trebui să decidă cine sunt cei mai puțin valoroși. Wells a scris: „Pentru o multitudine de creaturi disprețuitoare și prostești, conduse de frică, neajutorate și inutile, nefericite sau motivate de ură în mijlocul dezonoarei sordide, slabe,
urâte, ineficiente, născute din pofte nestăpânite, și care cresc și se înmulțesc prin pură incontinență și prostie, oamenii din Noua Republică vor avea puțină milă și mai puțină bunăvoință.”
Intelegeti ca baietii astia adunati in loji ne-o coc dintotdeauna? În pamfletul său „Conspirația deschisă: Planuri pentru o revoluție mondială”
(Londra, 1929), Wells a explicat principalele caracteristici ale
întreprinderii masonice:
– Controlul asupra resurselor naturale ale lumii
– Reducerea populației mondiale prin intermediul războiului
– Înlocuirea unei ordini mondiale multipolare, formată din țări suverane
națiuni suverane, cu o dictatură mondială unipolară
Wells credea că însăși existența statelor naționale ar
duce inevitabil la război și, prin urmare, ar fi mai bine să fie eliminată. O
rasă supremă ar stabili noul stat mondial. Noua preoțime
va fi formată din „conspiratorii deschiși”.
Toate acestea se potrivesc cu obiectivele Marelui Orient, așa cum au fost publicate în
1982 în revista lor: „Conceptul de rasă, dovedit a fi ireal de către
descoperirile din biologie; conceptele de granițe, anihilate de
dezvoltarea comunicațiilor; conceptul de clasă, slăbit de
progresul egalității; toate aceste concepte învechite ar trebui să fie abolite
pentru a integra pe deplin omul într-un cadru universal”.
PREZENTAREA de ma sus – exemplu de „Conspirație deschisă” conform lui Wells, este planificată ca o rețea insidioasă, o rețea raționalizată, care se dezvoltă ca o națiune în interiorul națiunii, pentru a ajunge în cele din urmă la abolirea acestei națiuni și stabilirea unui guvern mondial. Această rețea este să acționeze ca „un fel de societate secretă deschisă… francmasonerie informală și deschisă”.
Ea va influența și va dirija guvernul existent în moduri imaginabile. „Conspirația deschisă” va fi fondată pe ideile lui Darwin.
Wells a subliniat: „Toate aceste valori și atitudini învechite cu care ne sunt încărcate mințile trebuie să fie eliminate dacă vrem ca noua credință să aibă liber la joc”. Trebuie să le eliminăm nu numai din propriile noastre minți, ci și din mințile celorlalți care vor deveni asociații noștri”.
Wells a considerat că este necesar ca „conspirația deschisă” să folosească această
tip de spălare a creierului asupra tinerilor, pentru a crea „mai bine” oameni cu ajutorul psihologiei de masă. El a numit-o „luptă culturală”.
Ideea conspirației deschise, potrivit lui Wells, este de a ucide sufletul uman, de a distruge conștiința și moralitatea umană și de a transforma ființele umane în creaturi fără voință. Conspirația deschisă i-ar lua omului valoarea sa, întrucât îl va lipsi de libertate
și îl va transforma într-un supus al unui imperiu mondial. Consecința acestei conspirații ar fi aceea de a reduce capacitatea cognitivă a omului de a vedea prin oribila nebunie a psihopaților masoni.
Se cam leagă, nu-i așa?”
Părintele Ioann de Kronştadt şi evreii
În ceea ce priveşte atitudinea părintelui Ioann faţă de evrei, trebuie subliniat că sfinţia sa considera politica de izolare a iudeilor nebotezaţi de masa poporului rus, promovată de ţarii ruşi, ca fiind o decizie înţeleaptă, întrucât părea că este unica măsură de a izbăvi poporul rus de o inevitabilă dependenţă. Lucru care s-a şi întâmplat ulterior în Rusia şi care a existat dintotdeauna în teritoriile slave ale Imperiului austriac. Iată de ce, în 1890, părintele nu a dat blagoslovenie pentru proiectul lui V. Soloviov de extindere a drepturilor evreilor în Rusia, respins mai târziu şi de ţar.
Cu toate acestea, confruntarea nemijlocită dintre părintele Ioann şi evrei începe abia în timpul revoluţiei din 1905, despre care ziarul Novoie Vremia scria mai târziu: „Detractorii părintelui Ioann susţineau că activitatea lui era îndreptată mai cu seamă spre dobândirea de fonduri băneşti şi că toate slujbele şi binecuvântările lui erau plătite”. Simple născociri! Părintele nu cerea nimic niciodată. Când i se dădea ceva lua, dar pentru săraci. Părintele ducea un trai modest, pe acasă aproape că nu dădea… Deşi prin mâinile sale trecea anual peste un milion de ruble, părintele nu avea nici un fel de economii.
Numai fariseii şi făţarnicii găseau mijloace de a nu-şi face duşmani şi de a se face stimaţi de toată lumea. Hristos Însuşi şi apostolii Lui au avut o mulţime de vrăjmaşi, şi au murit din cauza răutăţii lor diavoleşti. Dreptul şi cuviosul Părinte din Kronştadt nu putea să nu aibă vrăjmaşi.
Într-un alt articol din acelaşi ziar, se scriu următoarele: „Cel mai josnic şi murdar inamic al marelui păstor era presa evreiască. În decurs de trei ani (între 1905 şi 1907), zi de zi această presă îşi bătea joc de blagocestivul stareţ, luând în râs minunile sale, milostenia sa şi evlavia credincioşilor faţă de el. Ticluiau diferite istorii defăimătoare, iar fidelitatea femeilor faţă de părintele, avântul popular era împroşcat cu noroi.
În predicile sale, părintele Ioann propovăduia cu mult curaj împotriva revoluţiei ruseşti, reamintind autorităţilor că este datoria lor să înăbuşe răzmeriţa. De la părintele Ioann, autorităţile ruseşti au aflat cu mirare că însuşi apostolul Pavel îi obligă să folosească sabia (Rom. 13, 10-7). Evreii nu i-au iertat acest lucru părintelui Ioann. După ce l-au luat sub protecţia lor pe Lev Tolstoi, care tăgăduia Biserica şi Statul, evreii au început să reverse şuvoaie de murdării asupra părintelui Ioann, care se ridicase în apărarea Bisericii Ortodoxe şi a Statului Rus.”
Odată, în timpul ieşirii prin uşile împărăteşti cu sfintele Daruri, un oarecare student s-a apropiat de părintele Ioann şi l-a lovit din răsputeri peste ureche. Drept urmare, părintele a vărsat Sfânta Împărtăşanie şi a rămas surd până la sfârşitul vieţii. După aceea, la Kronştadt a avut loc o răscoală armată a marinarilor militari, printre care activau o mulţime de evrei revoluţionari. Aceştia din urmă au hotărât să se folosească de situaţie şi să termine odată cu părintele Ioann. Sfântul însă, a ghicit şiretlicul lor şi nu s-a lăsat convins să meargă la marinarii răzvrătiţi, ca să-i facă să depună armele. După această nereuşită, revoluţionarii au încercat să-l atragă pe părintele Ioann, folosindu-se de grija lui neobosită pentru cei bolnavi şi au trimis pe cineva să-l aducă la un bolnav care, chipurile, avea nevoie de ajutorul părintelui. Şi de această dată părintele Ioann a fost prevenit de Dumnezeu asupra primejdiei de a fi atacat de vrăjmaşii săi pe cale. În repetate rânduri, el i-a prevenit pe însoţitorii săi, dar aceştia continuau să-l roage să meargă la bolnav. Ajungând la o clădire impunătoare şi intrând înăuntru, au văzut o masă bogată, acoperită cu diferite gustări. Părintele a fost chemat în camera vecină – la „bolnav”. După ce părintele a intrat, au încuiat uşa pe dinăuntru şi, deodată, s-a auzit zgomot şi bufnituri. Abia atunci, femeile care îl însoţeau pe părintele, şi-au amintit de presimţirile lui. S-a iscat zarvă, au început să bată în uşă, a fost chemat vizitiul, care a reuşit să spargă uşa, salvându-l pe părintele Ioann din mâinile nelegiuiţilor. Părintele a fost transportat acasă. S-a văzut ca avea răni de cuţit în abdomen şi aproape că fusese sugrumat. După ce părintele şi-a venit în fire, el a pus pe toţi însoţitorii lui să jure că vor păstra tăcere până la moartea lui, pentru a preîntâmpina un eventual pogrom.
Ultimii trei ani şi jumătate din viaţa sfântului mucenic au fost înveninaţi de rănile dureroase, care nu-l lăsau să se odihnească nici ziua, nici noaptea. Pe data de 20 decembrie 1908, în timpul Dumnezeieştii Liturghii, rugându-se împreună cu poporul care se ruga pentru el, sfântul şi-a predat duhul în mâinile lui Dumnezeu. A fost înhumat în cripta mănăstirii sale de la Karpovka. Când, după profeţiile părintelui Ioann, în Rusia s-a instalat puterea antihristică, minunile săvârşite la mormântul lui începuseră să împiedice lucrătura ei distructivă. Aşa că, în 1934, intrarea în criptă a fost zidită.
I. K. Surski – Părintele Ioann de Kronştadt, Belgrad 1938
Un summit va avea loc in Dubai, in perioada 29-30 martie:
https://gulfbusiness.com/dubai-world-government-summit-2022-begins-today-aims-to-shape-next-global-agenda/
Titlul sesiunii:
„Suntem pregătiți pentru o Noua Ordine Mondiala?”
https://twitter.com/NiCoLeEliSei1/status/1509152957937467394?s=20&t=v2jWsC1ys1SWRoOaob59aQ
WE LIVE IN A SIMULATION CREATED BY A NON-HUMAN ENTITY
https://www.bitchute.com/video/0DSs6D6zmNAj/
Engleza de clasa a 7-a
Rezumatul rezumatului a ceea ce se intampla: de la covizi, razboi si masoni, pana la… extraterestri (?)
Daca nici din aceasta prezentare elocventa nu intelegi pe ce lume te afli, atunci… Dumnezeu cu mila
off topic – daca aveti cateva secunde libere, rugati-va va rog si pentru mine si familia mea, ca sa ne ierte Bunul Dumnezeu, multumesc