Statele Unite nu au observat deocamdată niciun indiciu concret privind iminenţa unui atac cu arme chimice sau biologice ruseşti în Ucraina, a declarat marţi agenţiei Reuters un oficial de rang înalt din domeniul apărării, anunță Agerpres.
Sub rezerva anonimatului, sursa Reuters a arătat că este de acord cu evaluarea lui Biden, însă a adăugat: „Nu există chiar acum niciun indiciu că ar fi ceva iminent în această privinţă”.
După aproape o lună de când au invadat Ucraina, forţele ruse nu au reuşit să ocupe niciun mare oraş, iar ofensiva lor a fost oprită de ucraineni pe aproape toate fronturile. În aceste condiţii, Rusia a recurs la bombardarea oraşelor cu artilerie, rachete şi aviaţie.
Washingtonul a avertizat că Putin ar putea recurge la alte tipuri de arme dacă se simte încolţit, iar aprovizionarea cu muniţii convenţionale devine mai dificilă.
Oficialităţi americane au acuzat Moscova de răspândirea de afirmaţii nedovedite privind programul de înarmare biologică al Ucrainei, ca posibil preludiu la lansarea unor atacuri biologice sau chimice ruse. „Continuă să vorbească despre asta, şi este o tactică rusească de manual”, a apreciat oficialul citat de Reuters.
SUA monitorizează informaţiile pentru a detecta semnale despre un atac iminente, inclusiv „orice indicii că (ruşii) au adus în Ucraina arme chimice sau biologice”. „Nu am constatat însă că asta ar da rezultate şi cu siguranţă că nu dorim aşa ceva. Însă sunt multe lucruri la care suntem atenţi”, a adăugat aceeaşi sursă.
Ministerul rus al Apărării a afirmat, la rândul său, fără dovezi, că Ucraina pregăteşte un atac chimic asupra propriei populaţii pentru a acuza Rusia că foloseşte arme chimice.
Luna aceasta, consilierul naţional pentru securitate al SUA, Jake Sullivan, a discutat cu secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, avertizându-l despre consecinţele „oricărei posibile decizii ruse de a utiliza arme chimice sau biologice în Ucraina”. Casa Albă nu a specificat care ar fi consecinţele respective.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
exista mii de video (pe telegram, gab, twitter, etc) in care armata „ukrainiana” se ascunde în zone urbane/rurale, școli grădinițe, apartamente, case, mall-uri, fabrici, pivnițe, tuneluri, peșteri, văgăuni, etc. daca le bombardează rușii, MSM urla că ataca ținte „civile”..daca nu le bombardează/nivelează, MSM da știri triumfaliste că rușii au fost „blocați”..ar fi de ras, daca nu ar fi de plâns.
PS
americanii când au bombardat/ocupat tari mici, sub sancțiuni sau cu dotări militare invechite ( irak, afganistan,vietnam, panama, libia, serbia etc), in prima faza, au atacat în haită (cu „aliații”) și au folosit bombardiere strategice B52 sau B1(covor de bombe) distrugând tot. rușii, in ukraina, prefera tactica boa constrictor (avansare lenta/sufocare)
De văzut! https://www.youtube.com/watch?v=WpOOomZDf1E&t=681s