X

Sistemului îi pasă de sănătatea noastră: Zeci de pacienţi diagnosticaţi cu cancer, internaţi în Clinica de Oncologie din Timișoara, nevoiţi să stea în frig, în saloane

Zeci de pacienţi diagnosticaţi cu cancer, internaţi la Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal din Timişoara, sunt nevoiţi să stea în frig, la temperaturi de 13-16 grade Celsius, după ce compania de termoficare Colterm a decis să furnizeze agent termic la o temperatură scăzută din cauza lipsei banilor. Pacienţii se încălzesc cu pături şi cu sticle umplute cu apă fierbinte.

Bolnavii internaţi în clinică, dar şi cei care vin pentru tratament cu spitalizare de o zi, stau înveliţi cu mai multe paturi că să se protejeze de frig.

”Am venit, am făcut chimioterapie îmbrăcată cu trening, peste trening pijamaua. Vestă, cu de toate. Stai şi tremuri. De umblat… nu poţi să umbli. Stai 4-5 ore”, a declarat o pacientă, informează News.ro.

De mai bine de o săptămâna, temperaturile în Clinica de Oncologie sunt de cel mult 16 grade. În spital sunt doar câteva aparate de climă, iar surse externe de încălzire nu pot fi folosite, întrucât există pericolul suprasolicitarii instalaţiilor de curent, ceea ce ar putea duce la izbucnirea unui incendiu. Situaţia este şi mai gravă în saloanele unde sunt internaţi zeci de pacienţi oncologici.

”Acest frig scade şi imunitatea, scade şi capacitatea de apărare a organismului, crescând riscul să progreseze boala. Avem pacienţi care s-au externat la cerere din cauza frigului, fără să facă tratamentul. Noi trebuie să le prindem venele, dar ele sunt şi aşa firave, iar din cauza frigului se face vasoconstrictie şi nu mai găseşti nicio venă”, explică dr. Petra Curescu, medic în cadrul Clinicii de Oncologie.

În urmă cu câteva luni, mai multe spitale din Timişoara s-au aflat într-o situaţie asemănătoare. Pentru că Primăria a rămas şi atunci fără bani pentru cumpărarea de gaz şi cărbune, cei peste 50.000 de abonaţi ai societăţii de termoficare, printre care şi unităţi medicale şi şcoli au rămas în frig mai multe zile.

”A trebuit să recurgem la unele improvizaţii cum nu ne gândeam că avem într-o ţară europeană civilizată în secolul XXI. Din păcate, mare lucru noi nu putem să facem. Am adus mai multe plăpumi pentru pacienţi. Am pregătit sticle goale de apă minerală pe care le-am umplut cu apă fierbinte de la fierbător că să se încălzească cât de cât pacienţii”, a mai declarat dr. Petra Curescu.

Rămasă fără bani şi fără soluţii, societatea de termoficare aflată în subordinea Primăriei Timişoara a redus temperatura de plecare a apei calde din punctele termice la 40 de grade.

Colterm are datorii de aproape 300 de milioane de lei către ANAF, bănci şi furnizorii de combustibil. În plus, are de achitat o amendă de 21 de milioane de euro pentru că nu a cumpărat la timp certificatele verzi.

Guvernul a alocat marţi încă un ajutor financiar pentru Primăria Timişoara că să sprijine sistemul de încălzire.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

2 comentarii

  1. Unde nu-i cap vai de picioare.
    Există lângă Timișoara, la Șisca,
    disponibile tratamente naturiste, nu trebuie să fii torturat în spital.
    ( Poate unii au auzit de Valeriu Popa)
    Pentru cine nu cunoaște, există o sală specială unde se încearcă în seringi chimioterapia iar asistenta întra acolo ” ca un pinguin”. Substanțele sunt așa de toxice încât pe cutii scrie că nu trebuie inhalate sau să atingă pielea de aceea se poartă echipament de protecție iar pacienții primesc ” direct în vena”.
    Informația este putere și fiecare are dreptul să aleagă calea de urmat în viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Cookies settings
Accept
Politica de confidențialitate
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Save settings
Cookies settings