Europarlamentarul din Malta Roberta Metsola a fost aleasă marți, 18 ianuarie, președinte al Parlamentului European, obținând majoritatea absolută în primul tur de scrutin. Ea îi urmează italianului David Sassoli, care a murit pe 11 ianuarie.
Conservatoarea malteză Roberta Metsola a fost aleasă președinte al Parlamentului European chiar în ziua împlinirii a vârstei de 43 de ani, devenind astfel cea mai tânără persoană care deține această funcție. Cu toate acestea, e considerată o liberală în rândul popularilor datorită poziției sale favorabile drepturilor LGBTI. De altfel, ea a făcut parte din LGBTI Intergroup din PE, un for informal de acțiune anti-homofobie, potrivit Times of Malta.
Mamă a patru copii, opusă avortului
Membră a grupului de dreapta al Partidului Popular European (PPE), forța politică de frunte în această instituție, ea a fost favorită pentru a-i succeda lui David Sassoli, care a murit pe 11 ianuarie și al cărui mandat s-a încheiat în această săptămână.
Ea s-a opus altor trei candidați: spaniola Sira Rego (stânga radicală), poloneza Kosma Zlotowski (ECR, eurosceptici) și suedeza Alice Bah Kuhnke (Verzii).
Europarlamentar din 2013 și vicepreședinte al Parlamentului din 2020, Roberta Metsola, mamă a patru copii și militantă anti-avort, a câștigat recent vizibilitate asigurând interimatul lui Sassoli, care a părăsit hemiciclul în toamna anului trecut, din motive de sănătate.
Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
