Soborul Maicii Domnului. Cinstirea persoanelor care au legătură cu Nașterea Domnului

Astăzi este soborul Maicii Domnului.

Care a fost pricina pentru care Biserica lui Iisus Hristos, mireasa Mielului, a pus a doua zi de Crăciun să se serbeze Soborul Maicii Domnului? Îndată după Naşterea Domnului avem Soborul Maicii Domnului, pentru că în ea se cinstesc mai ales persoanele legate de Naşterea Lui: Maica Domnului, fericitul Iosif logodnicul, Sfântul Iacov fratele Domnului, Sfântul Prooroc David şi ceilalţi.

Cei ce au alcătuit sinaxarul anului n-au fost oameni neînvăţaţi, oameni de rând, ci sfinţi mari. Ei s-au întrebat:

„Prin cine s-a făcut mântuirea neamului omenesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos. Dar prin cine a lucrat Dumnezeu şi care au fost vasele alese de Dumnezeu la taina aceasta a mântuirii lumii? Întâi Iisus Hristos, al doilea Maica Domnului”.

Vedem deci că mai înainte de veci s-a prevăzut, în sfatul Preasfintei Treimi, planul mântuirii neamului omenesc prin întruparea lui Dumnezeu-Cuvantul dintr-o fecioară. De aceea v-am spus că întruparea s-a făcut după voia cea mai înainte povăţuitoare.

Nici satana, nici heruvimii, nici îngerii, nici sfinţii n-au cunoscut taina aceasta a sfatului Preasfintei Treimi, că Dumnezeu la plinirea vremii Se va face om din fecioară.

Şi zice dumnezeiescul Părinte Maxim:

„Cum de n-au ştiut îngerii Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, de vreme ce proorociile despre venirea lui Mesia s-au făcut prin îngeri?” Căci bunăvestirea Maicii Domnului s-a făcut prin îngeri (Luca 1, 28).

Şi tot acelaşi sfânt părinte arată apoi, că într-adevăr ştiau îngerii. Dar ce ştiau? Că Se va naşte Mesia, dar nu ştia nimeni în ce chip. Taină a fost ascunsă până la Hristos, ba este ascunsă şi astăzi şi va rămâne ascunsă în veacul veacului. Rămâne neştiut în ce chip Dumnezeu Cel neîncăput şi nescris împrejur de toate zidirile sale şi de toate cerurile, a încăput în pântecele unei fecioare, ca să fie desăvârşit Dumnezeu şi să Se facă om; ca în acelaşi timp să stea împreună cu Tatăl pe scaun şi în pântecele fecioarei şi să le umple pe toate.

Vedeţi cum la taina înomenirii lui Dumnezeu-Cuvantul, pentru împlinirea planului mântuirii neamului omenesc, slujeşte Maica Domnului că vas ales şi fata aleasă dintre toate popoarele pământului la săvârşirea acestei taine?

Căci zice dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul:

„Precum gradina se face ca să sădim pomi şi pomii se sădesc pentru grădină, aşa Maica Domnului S-a făcut de Dumnezeu mai înainte şi s-a întocmit planul ca din ea să Se nască Hristos la plinirea vremii”.

Dar şi prin Isaia s-a spus cu 700 de ani mai înainte: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, adică cu noi este Dumnezeu (Isaia 7, 14).

Deci, Maica Domnului a fost o persoană aleasă de Preasfânta Treime, din toate popoarele pământului, că cea mai curată şi mai sfântă fecioară, din neam arhieresc şi împărătesc, din neamul lui Aaron după mama şi din neamul lui David după tată, aleasă din două seminţii de frunte după trup, iar după duh, cum Unul Dumnezeu ştie, ca să slujească la mântuirea neamului omenesc.

La Buna Vestire Arhanghelul Gavriil i se închină ei de la început: Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Marie, Domnul este cu tine (Luca 1, 28).

Maica Domnului a fost cea mai aproape de Mântuitorul. Ea L-a purtat nouă luni în pântece, L-a născut în iesle, L-a hrănit cu lapte un an de zile, L-a purtat în braţe şi de câte ori nu L-a sărutat pe Acela care a făcut cerul şi pământul? De câte ori nu L-a mângâiat, de câte ori nu L-a îmbrăţişat, de câte ori n-a plâns de bucurie, pentru că ea nu era numai o fecioară preasfântă şi preacurată, ci era şi proorociţă. Ea ştia că Acela pe Care L-a născut în peştera nu este numai om, ci este şi Dumnezeu, Ziditorul ei, Care a zămislit-o şi pe dânsa în pântecele maicii sale.

Gândiţi-vă câtă bucurie era în inima ei când îşi dădea seama că ea poartă în braţe pe Acela care ţine în palma Lui cerul şi pământul!

La locul din Scriptură unde păstorii au vestit cuvântul cel grăit lor de înger despre Prunc (Luca 2, 10-18) şi unde Simeon bătrânul i-a proorocit în biserica că prin inima ei va trece sabie la patima Mântuitorului (Luca 2, 35), ce se zice? Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa (Luca 2, 19).

Maica Domnului n-a avut dureri la naştere, căci numai ea a născut fără dureri. Pentru că acolo unde n-a fost înainte dulceaţă de nuntă, nici durere n-a fost mai pe urmă. Ea a născut de la Duhul Sfânt, fără durere, dar a avut dureri la răstignirea Mântuitorului. Atunci a trecut sabie prin inima ei şi de trei ori a leşinat, văzând pe Fiul ei însângerat, batjocorit şi bătut, ştiind mai ales cine este El, Care a venit să mântuiască lumea şi cu rană Lui să vindece rana neamului omenesc.

Este o părere a unor teologi mari ai Bisericii Răsăritului că atâta valoare are Maica Domnului în cer şi pe pământ, încât dacă, Doamne fereşte, Dumnezeu ar fi pierdut toate cele nouă cete de îngeri, toată lumea cea văzută şi nevăzută şi toate popoarele lumii, nu ar fi avut atâta scârba că dacă ar fi pierdut-o pe Maica Domnului.

Aşa teologhisesc mulţi sfinţi, între care şi Sfântul Nicodim Aghioritul, pentru că planul mântuirii neamului omenesc era prevăzut să se împlinească numai la venirea Mântuitorului prin Maica Domnului. Atâta valoare are Maica Domnului, încât covârşeşte toate puterile cele de sus şi cele de jos.

Maica Domnului este al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfântul Ioan Damaschin. Printr-însa s-a înnoit neamul omenesc şi ea este Împărateasa tuturor îngerilor şi a tuturor sfinţilor şi Maica noastră a tuturor popoarelor pământului şi a tot sufletul necăjit şi întristat care o cheamă în ajutor.
Ştiţi oare, în ziua Judecăţii, cine are să fie de-a dreapta Mântuitorului? Maica Domnului! Iar de-a stânga Lui, Sfântul Ioan Botezătorul, îngerul întâistătător al tuturor sfinţilor.

Deci aceste două persoane sfinte sunt cele mai mari din ceruri după Preasfânta Treime.

Câtă durere, câtă nebunie, câtă orbire, câtă rătăcire, câtă nepăsare, câtă negrija şi câtă ruşine va fi pentru popoarele pământului care n-au cunoscut-o şi n-au cinstit-o! Că ea, fiind de-a dreapta Mântuitorului, câtă slavă nu va avea atunci, că una care L-a purtat pe Mântuitorul în pântece şi L-a născut şi L-a alăptat şi L-a purtat în braţe şi toată viaţa a fost lângă El şi pururea L-a păzit de primejdii şi pururea L-a ascultat şi a suferit la patima Lui mai mult decât oricine, că inima ei a fost însângerată.

Mare ruşine o să aibă aceia în ziua Judecăţii.

Câtă slavă şi cinste nu are ea acolo sus, iar noi păcătoşii pe pământ ne lenevim s-o chemăm în ajutor, pentru că nu ştim câtă durere o să aibă sufletul nostru în ceasul morţii. Atunci o să vedem cât poate Maica Domnului să ne uşureze şi să ne scoată din ghiarele dracilor, care vor veni să ne arate toate câte am greşit cu cuvântul, cu lucrul şi cu gândul.

De aceea fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt creştinii aceia din casa cărora nu lipseşte icoana Maicii Domnului şi au candela la icoana ei, şi citesc în fiecare zi măcar un acatist sau un paraclis al Maicii Domnului. Amin.

Părintele Ilie Cleopa