Acum, cu prilejul praznicului Nașterii Domnului pe nou, pe lîngă freamătul Tainei care se naște în inimă, mă încearcă povara tăcerii în care ne-am cufundat cu toții.
Se fac degrabă o sută de ani de cînd ortodocșii de pe cele două stiluri, vechi și nou, se feresc să se felicite de sărbători, ca nu cumva cei deopotrivă cu ei să-i învinuiască de partizanat al celuilalt stil. Cu cîtă îndîrjire, jertfă și osteneală teologică se apărau cei de pe stil nou de cei pe stil vechi și invers. Toată această lucrare de dezbinare a fost ridicată la rang de mărturisire de credință…
Ca să ajungem azi, frații mei iubiți, să ajungem azi și să descoperim cît de adîncă e tăcerea în fața adevăratului război și a adevăratei schisme care a venit peste noi.
Acum, cînd pricinile de dezbinare par să ne troienească, acum să ne încălzim mai mult inimile. Să iertăm supărările și să înmulțim răbdarea, știind că oamenii azi sînt educați să se despartă ușor și să se înfumureze repede.
Dacă am urma învățăturilor lumii, nimeni nu ar mai rămîne prieten cu nimeni. Dar noi să ascultăm de glasul Celui născut în iesle: „Învățați de la Mine, că sînt blînd și smerit cu inima”. Spre aceasta ne cheamă Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Cel ce toate le-a făcut cu puterea Sa și poate să le rînduiască și azi spre binele nostru, al tuturor.
Fiți sănătoși și încrezători în Domnul.
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, întru oameni bunăvoire!
Deocamdata Sinodul Intai de la Niceea ramane valabil pana la Parusie, iar hotararile luate in 325 raman obligatorii, nu facultative!
Si ce’ti sta in gât să transmiti un gand bun fratilor ce sarbatoresc Nasterea Domnului mai devreme? Despre astfel de despartire dintre frati vorbeste P. Savatie
Falsificarea credintei poate proveni si de la transformarea in dogme de credinta a unor lucruri care de fapt nu sunt asa. Daca, de pilda cineva vrea sa transforme in dogme de credinta, in conditie absolut obligatorie pentru mantuire, un lucru secundar, chiar bun de ar fi el – de pilda calendarul bisericesc, atunci unul ca acesta devine automat eretic.
Avem exemplul cu renumitii eustatieni. Ce au facut acestia? S au atins de dogmele credintei? Nu. Nu s au atins de nicio dogma. Dar atunci ce au facut? Au transformat in dogme de credinta, in conditii absolut necesare pentru mantuire, lucruri secundare. Adica necasatorirea si abtinerea de la consumul de carne. Biserica spunea: Aceste lucruri sunt bune si sfinte si placute lui Dumnezeu si vrednice de recomandat dar nu sunt conditii de mantuire, nu sunt dogme.
„NU! carteau eustatienii. Cel care nu se departeaza de casatorie si mancarea de carne nu se poate mantui” Ce s a intamplat atunci? Duhul Sfant prin gura Sfintilor Parintii i a proclamat pe acestia eretici si a rostit impotriva lor un sir de anateme.
Cei care tin calendarul pe vechi nu se pot vindeca de aceasta ravna fara pricepere daca nu se smeresc!
Ieromonahul Savatie Bastovoi ignora faptul ca erezia, schisma, mandria se vindeca foarte greu. Deci ideea impaciuitoare a parintelui Savatie care ne indeamna sa fim impacati cu cei care tin calendarul pe vechi este falsa. Calendaristii nu recunosc in ruptul capului ca gresesc ca sa faca pocainta. Daca vor face pocainta si se vor vindeca de mandria dezbinarii abia atunci va fi intre noi bunavoire. Restul e can-can iubirist emanat de parintele Savatie!
Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca „nu se admira dragostea intamplatoare, ci dragostea intru cunostinta. Deci nu o dragoste obisnuita fata de toti oamenii, fiindca aceasta nu mai e dragoste, ci raceala si indiferenta. Nu pentru mine spun acestea, ci pentru voi, pentru ca ma tem ca nu cumva sa se intineze cineva cu pretinsa dragoste a ereticilor. Sa nu primiti nicio credinta falsa, chiar de ar veni sub forma dragostei” (Omilia III la Filipeni).
Ce este in fond Traditia? Este un depozit, o succesiune de momente de foc, de experienta autentica, cu acoperirea unor trairi supreme, intense, geniale, care n au putut si nu pot fi facute de oricine si nici nu sunt la indemana oricui, asa cum crede Ieromonahul Savatie Bastovoi. Despre Traditie, cine sta in afara ei, cine inoata in vulgaritate si mediocritate poate vorbi ca despre ceva mort, depasit, desuet. Si asa si este daca cineva se solidarizeaza cu banalitatea, cu superficialitatea, cu efemerul. Dar Traditia e mereu vie pentru cine e viu si e intr o problema personala adevarata. Acela simte nevoia sa stea pe ceva, sa creasca din ceva, sa se insumeze la ceva. Cine nu atinge firul acesta, Predania aceasta fertila, ramane un epigon surescitat, fantezist, e in vid, in haosul personal si nu va putea niciodata sa capete o consistenta sau sa dea expresie unui fapt major. Tot ce face e artificios, tine de scamatorie si improvizatie. Afirmarea sa e iluzorie si caduca. Desigur, Traditia se afla in unele carti, in unele practici, inchisa ca intr un scrin, ca ceva mort si nu devine vie decat pentru cel care e viu si aspira sa fie viu. Acesta nu va dori niciodata sa modifice Traditia, ci, dimpotriva, sa o cunoasca in forma ei autentica si in ratiunile ei cele mai profunde.
Sfantul Paisie Aghioritul ne lamureste:
Noi aici in Sfantul Munte, tinem pe calendarul vechi, dar este cu totul alta situatie.
Noi suntem in comuniune cu harul care se transmite in Biserica. Avem comuniune cu toate patriarhiile ortodoxe, si cu cele care tin calendarul pe nou si cu cele care tin pe cel vechi. Recunoastem Tainele celor care tin calendarul pe nou, iar ei pe ale noastre. Liturghisim si ne impartasim din Potirul comun. Insa stilistii s-au rupt de comuniunea cu harul transmis in Trupul Bisericii. Stilistii au acrivie si ravna pentru Dumnezeu. Numai ca aceasta ravna a lor este fara discernamant. Stilistii s-au rupt de comuniunea cu harul lucrator in Tainele Bisericii din simplitate, din nestiinta, iar altii din egoism.
Au considerat cele treisprezece zile o chestiune dogmatica si pe noi cei care tinem calendarul pe nou ne considera inselati. Nu au comuniune euharistica nici macar cu anumite mitropolii stiliste, pentru ca chipurile, s-au spurcat din pricina comuniunii cu cei care tin calendarul nou.
Nu stiu in cate parti s-au impartit si se impart mereu anatematizandu-se, afurisindu-se si caterisindu-se intre ele.
Ieromonahul Isaac, Viata Cuviosului Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2005, pp. 662.
###
Cum pot spune vechii calendaristi ca Tainele noastre sunt nelucratoare? In 1947, in timp ce faceam slujba Sfintirii si cantam „Slavit esti Tu, Doamne, si slavite sunt lucrurile Tale”, un abur a iesit din potir si apa s-a incalzit. Chiar si in cupele ce era tinute de crestinii evlaviosi, s-a incalzit apa. Cum poti sa-mi zici atunci ca Tainele sunt nelucratoare?
Cum poate face Dumnezeu minuni pe noul calendar, daca este de osanda? Cum se putea petrece minunea Sfantului Visarion, din satul Dusiko? Este indeajuns, ca sa ne arate ca dreapta credinta, dragostea si tinerea poruncilor joaca un rol important in sfintirea omului. Nu iau in considerare nimic altceva. Am scris despre problema aceasta Parintelui Filotei Zervakos (ucenicul Sfantului Nectarie) si mi-a raspuns cu dreptate – si la fel cred si eu, cel neinvatat, din experienta mea de viata – ca treisprezece zile nici nu te vor indeparta, nici nu te vor aseza in Imparatia Cerurilor…
I-am intrebat si pe Arhangheli despre aceasta, si ei mi-au zis: „Ramai unde esti”.
DESPRE CALENDAR
Una dintre izbânzile înţelepte ale Stareţului Iosif Isihastul a fost luarea unei poziţii corecte în problema calendarului, care în acea vreme devenise foarte acută, de vreme ce acesta organizează viaţa istorică şi liturgică a Bisericii.
Conducerea revoluţionară a lui Gonata, prin ordinul regal din 18 ianuarie 1923, a hotărât, din motive politice, să înainteze la introducerea noului calendar în statul grec. Fireşte, Biserica putea să respecte vechiul calendar pentru anul liturgic. Cu puţine zile mai târziu însă, pe data de 3 februarie 1923, Patriarhia Constantinopolului propunea printr-o enciclică Bisericilor Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Ciprului, Greciei şi României revizuirea calendarului bisericesc.
Prin urmare, la 10 martie 1924, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a hotărât să revizuiască calendarul bisericesc, cu excepţia perioadelor Triodului şi Penticostarului, care aveau să fie rânduite după Pascalie. Această sinteză a fost numită, nu fără probleme liturgice, noul calendar iulian sau îndreptat. Astfel, şi Bisericile Alexandriei, Antiohiei, României şi Bulgariei au primit noul calendar, în ciuda împotrivirilor venite din partea poporului credincios. De fapt, această înnoire a pricinuit schisme în Biserică, formându-se aşa-numitele „biserici vechi-calendariste”, rană care nu s-a cicatrizat nici până astăzi.
Timp de 11 ani cei de pe stilul vechi au fost cu totul lipsiţi de vreo conducere bisericească, neavând episcopi. Dar Biserica fără episcop nu este socotită Biserică. Însă în 1935 episcopul Florinei, Hrisostom Kavouridis, s-a rupt de Biserica oficială şi a intrat în cea a vechilor calendarişti. Acest pas a fost salutat de către zelotişti cu multă bucurie, fiindcă în felul acesta dobândeau şi un cap pentru biserica lor.
Această pildă a sa au urmat-o apoi Gherman al Dimitriadei şi Hrisostom al Zakinthului. Aceşti trei episcopi au înaintat apoi la hirotonia altor patru episcopi noi, printre care a fost şi monahul Matei de la Schitul Sfântului Vasilie din Sfântul Munte. Până în 1937, printre vechii calendarişti a existat o mare nedumerire: dacă cei de pe stilul nou trebuie să fie socotiţi schismatici sau nu. Până atunci nu au avut nişte puncte de vedere clare.
Hrisostom al Florinei socotea că majoritatea credincioşilor erau de partea celor care ţineau calendarul vechi. Prin urmare, nu ar fi fost cu neputinţă ca Biserica oficială să fi revenit la vechiul calendar, dacă zelotiştii ar fi păstrat o poziţie de protest mai înţeleaptă, fără extremisme şi lipsă de tact. Astfel, prin enciclica sa oficială Hrisostom a declarat că maica vechilor calendarişti era Biserica Greciei şi că de acolo primeau Harul şi că poziţia lor era una de protest.
Însă atunci când a declarat că Tainele celor de pe stilul nou sunt valide, vechii calendarişti s-au despărţit în două tabere vrăjmaşe: cei moderaţi, care îl urmau pe Hrisostom al Florinei, şi cei extremişti, care îl urmau pe Matei Karpathakis şi susţineau că Tainele Bisericii oficiale sunt nevalide. Între cele două tabere exista destulă vrăjmăşie. Desigur, zelotiştii aruncau asupra lui Hrisostom al Florinei nu puţine anateme şi blesteme.
Într-o zi, părintele Vartolomeu, care era un ieromonah din tabăra lui Hrisostom al Florinei, l-a vizitat pe Stareţ (Gheron Iosif) şi a voit să discute cu el problema calendarului. Însă Stareţul, care era omul păcii şi al rugăciunii, nu voia aceasta şi de aceea i-a spus:
„Renunţă la discuţia asta, căci vom spune cuvinte grele şi ne vom mâhni”.
Celălalt însă insista şi începuse să spună cele ale sale despre calendar. Şi aşa cum se aşteptase Stareţul, s-a şi petrecut. Şi-a pierdut pacea şi a rostit cuvinte tăioase împotriva lor.
Apoi, când a mers la chilia sa ca să se liniştească, simţea ca şi cum ar fi pierdut puţin Harul şi îi venea greu să se războiască împotriva demonilor. Experimentat în cele duhovniceşti cum era, a înţeles că ceva nu mergea bine. Atunci s-a întors cu stăruinţă la scăparea sa cea dintotdeauna, rugăciunea. S-a nevoit cu lacrimi, durere şi cu smerenie adâncă pentru a primi răspuns. S-a luptat timp de mai multe ceasuri în rugăciune şi după ce a simţit la sfârşit puţină pace, a mers să se odihnească. În somn i-a arătat Dumnezeu următorul vis, aşa cum ne-a povestit el însuşi:
„Se făcea că mă aflam pe o fâşie a Sfântului Munte intrată în mare si care era ameninţată să fie scufundată de valuri. Mă întrebam cum de am ajuns în acel loc atât de primejdios şi cugetam înfricoşat că de vreme ce acea fâşie se desprinsese de Munte şi se clătina de valuri, peste puţin avea să se scufunde, iar eu să mă înec, deoarece valurile începuseră deja să acopere stânca. Lângă mine însă vedeam Muntele uriaş, Athonul, ce spărgea orice val al mării. Atunci cugetam în sinea mea ca de îndată ce se va apropia stânca de Munte, să sar pe acesta, după care nu aveam de ce să mă mai tem. Şi astfel, cu primul prilej ce s-a ivit, am sărit pe pământul tare al Muntelui. Şi într-adevăr, peste puţin stânca cea mică a fost înghiţită de mare, iar eu am spus uşurat: «Slavă Ţie, Dumnezeule!».Şi îndată m-am trezit”.
Când s-a trezit a înţeles tâlcuirea visului şi de atunci a început a tăgădui corectitudinea poziţiei sale de mai înainte.
Dar şi părintele Efrem Katunakiotul, când s-a rugat pentru aceeaşi problemă, a fost înştiinţat de o voce puternică, care i-a spus:
„În persoana lui Hrisostom al Florinei ai renegat toată Biserica”.
În chip asemănător, puţin mai târziu, Stareţul Iosif a auzit în timp ce se ruga o voce dumnezeiască, zicându-i:
„Biserica se află la Patriarhia Ecumenică, la Constantinopol”.
Astfel, au înţeles că lucrurile nu stăteau aşa cum spuneau vechii calendarişti şi că Tainele celor de pe stilul nou sunt valide. Atunci au hotărât să-i ceară mitropolitului Florinei iertare în scris. Stareţul a scris o scrisoare în care a cerut iertare şi pe care a semnat-o el împreună cu obştea sa, precum şi obştea părintelui Nichifor. Kalatzis însă a voit a adăuga încă ceva la sfârşit, şi anume cuvintele:
„Pe voi vă considerăm a fi Biserică Ortodoxă…”.
Astfel, au semnat şi acel adaos, după care i-au dat scrisoarea, căci acesta avea să iasă afară din Sfântul Munte, ca să o dea în mâinile mitropolitului Florinei. Iar acesta le-a răspuns apoi că i-a iertat. De atunci Stareţul Iosif împreună cu obştea sa a preferat starea moderată a floriniştilor. […]
Astfel, începând cu anul 1937, Stareţul a început să primească ambele calendare, deşi a continuat să rămână zelotist. Această poziţie faţă de problema calendarului o avea şi atunci când am mers să rămân lângă dânsul. Puţin mai târziu însă, la 13/26 martie 1950, a fost emisă o nouă enciclică semnată de patru episcopi vechi-calendarişti: Hrisostom al Florinei, Gherman al Cicladelor, Hristofor al Hristianopolului şi Policarp al Diavliei. Enciclica am citit-o eu, fiindcă Stareţul nici măcar să o citească nu a vrut, deşi era zelotist. Printre altele erau scrise şi următoarele:
„Tainele săvârşite de cei de pe stilul nou, ca unii ce sunt schismatici, sunt lipsite de Harul sfinţitor. Pentru aceasta pe nici un neocalendarist nu se cuvine să-l primiţi în sânurile Sfintei noastre Biserici şi, prin urmare, nici să-l ajutaţi, fără o mărturisire a acestuia în care să osândească înnoirea neocalendariştilor şi să declare Biserica acestora schismatică. Cât priveşte cei botezaţi de înnoitori, să fie botezaţi si unsi cu Sfântul Mir de provenienţă ortodoxă, care se găseşte din belşug la noi…”
Când am citit acestea m-au cuprins fiorii. Am socotit pe cel care a scris enciclica a fi un călău. Vechii calendarişti renegaseră nu numai unul sau doi episcopi, ci întreaga Biserică a Greciei, care nici până astăzi nu a încetat să aibă legături canonice cu toate Bisericile Ortodoxe. De îndată ce am citit enciclica – era noapte, iar Stareţul îşi termina privegherea -, am mers şi i-am spus:
– Gheronda, în enciclică scrie asta şi asta.
– S-a terminat! Ne retragem! Aceştia au căzut pe dinafară. Nu se poate ca adevărul lui Dumnezeu să fie acesta. Va trebui să luăm poziţia mănăstirilor. Dar mai întâi vom face rugăciune ca să vedem ce ne va spune Dumnezeu. Fiilor, rugăciune! Rugăciune, părinţilor, ca să ne descopere Dumnezeu şi să nu facem vreo greşeală. Ceea ce ne va descoperi Dumnezeu, aceea vom primi.
Staretul nu avea diplomă universitară de absolvire a teologiei de şcoală. Era însă un adevărat teodidact si, ca un văzător de Dumnezeu, era initiat în adevărata teologie.Niciodată nu-mi amintesc să fi făcut ceva fără să fi primit vestire de sus. Pentru această problemă atât de importantă ne-a pus pe toti să postim trei zile si să ne rugăm. Timp de trei zile nu am mâncat nimic, ci doar apă am băut.
În a treia zi Staretul s-a închis în coliba sa sitoată noaptea s-a rugat varsand siroaie de lacrimi. Iar noi îl asteptam afară pe Staret, ca pe un alt Moise, ca să ne dea rezultatele „sinodului”.
După rugăciune se pare că a avut o descoperire, căci, iesind afară, ne-a spus:
„Câti sunteti credinciosi…”. Părintilor, s-a terminat! Am primit vestire că trebuie să trecem de partea mănăstirilor. Acesta e adevărul. Zelotistii sunt înselati!
Cu adevărat, mare si bruscă a fost întoarcerea Starețului, căci fusese zelotist si încă unul înfocat. Până atunci fusesem cu toții zelotisti: bătrânul Arsenie, părintele Iosif cel tânăr, eu, părintele Efrem Katunakiotul, bătrânul Nichifor si altii… O astfel de schimbare bruscă a Staretului a fost ca un fulger. Dar fiindcă Staretul niciodată nu a fost fanatic si nici nu a urmat o cale cu împătimire, am înteles îndată că ceea ce ne spunea era adevărul, era Ortodoxia.
– Gheronda, ce ai văzut?
– Nu vă voi spune. S-a terminat! Vom urma calea pe care o urmează mănăstirile si vom pomeni pe Patriarh.
– Eu nu pomenesc pe Patriarh, s-a împotrivit părintele Atanasie. Este eretic!
Părintele Arsenie a mers atunci în spatele Staretului si i-a spus:
– Gheronda, multi s-au înselat. Chiar si Sfinti…
– Părinte Arsenie, unu si cu unu fac doi. Ia-ti traista si pleacă!
Atunci am înlemnit cu totii. Părintele Arsenie de îndată ce a auzit aceasta, a spus Staretului:
– Iertati, iertati!
Părintele Atanasie însă s-a opus, zicând:
– Dar, ăsta-i asa, celălalt e altfel.
Tu, părinte Atanasie, ia-ti traista si mergi la Lavra si spune-le că ne vom supune mănăstirii si Patriarhiei. Veti merge acolo ca să vă înscrieti. Repede! S-a terminat.Veti lua buletine si vom deveni în mod oficial monahi ai Mănăstirii Lavra. Aceasta este calea lui Dumnezeu. Zelotistii au pierdut calea. Auzi, să spună că Tainele nu au Har si că noii calendaristi sunt osânditi!
Şi astfel, părintele Atanasie a pornit spre Lavra cu traista în spate, dar plin de gânduri. Se gândea: „Oare, Staretul are dreptate ori nu?”. Si asa cum mergea prin pădure, a obosit si s-a asezat ca să se odihnească putin. Atunci a adormit si a avut o vedenie care l-a încredintat despre pozitia corectă a Staretului. Când s-a trezit a pornit îndată înapoi si plin de entuziasm a spus Stareţului:
– Gheronda, mă supun. Şi pe Patriarh îl pomenesc si fac orice îmi spuneti. Ceea ce am văzut… este voia lui Dumnezeu.
Ce anume a văzut nimeni nu stie. Pe atunci eram mic, nu am cercetat să aflu ce văzuse. Si într-adevăr, am mers la Lavra ca să scoatem buletine. Însă unii zelotisti s-au smintit si au început să spună multe. Bătrânul Nichifor a început să strige. Până si părintele Efrem de la Katunakia i-a spus:
– Gheronda, ia aminte, căci Părintii au spus că până si cei alesi se vor însela în zilele de pe urmă.
– Părinte, i-a spus atunci Stareţul,dacă nu vrei să liturghisesti, pleacă! Să mergi la staretul tău.
Fiindcă vestirea o primise de la Dumnezeu, nu asculta pe nimeni. Iar noi, cei mici, nu ne împotriveam. Dacă Staretul spunea „da”, “da” rămânea. Spunea „nu”, “nu” rămânea. Pentru noi, cei mai tineri, nu exista împotrivire. Nu aveam nici cea mai mică neîncredere în hotărârea Staretului. Însă cei trei, care erau mai mari şi care aveau un oarecare cuvânt de spus, s-au împotrivit oarecum. Dar părintele Iosif cel tânăr si cu mine nu aveam nici o tulburare. L-am urmat pe Staret cu o încredere desăvârsită. Părintele Haralambie încă nu se afla lângă noi, căci a venit cinci luni mai târziu. Putin mai târziu a venit si părintele Efrem, duhovnicul meu din Volos, si Staretul l-a întrebat:
– Ia spune-mi, părinte, această enciclică pe care a dat-o Sinodul… Este adevărat?
Atunci acela a plecat capul si a răspuns:
– Nu trebuia să circule această enciclică. Nu este corectă.
– Prin urmare, părintele meu, ne-am înselat, nu-i asa?
– Ne-am înselat. Am deviat, asadar, si de aceea trebuie să luăm măsurile cuvenite.
După ce a trecut un oarecare timp, Staretul ne-a destăinuit vedenia în care a primit vestirea despre problema calendarului:
În timp ce se ruga a văzut o biserică frumoasă ce avea o poartă mică si prin care ieseau cu totii. În curtea ei însă se certau doi credinciosi si strigau unul la celălalt:
– Eu sunt cel corect!
– Eu sunt mai corect! striga al doilea.
– Eu sunt Biserica! striga al treilea.
Si ne explica Staretul:
– Aceasta arată că se certau, dar apartineau Celei Una Sfântă si Apostolească Biserică. Aveau aceeasi dogmă si acelasi Har, dar nu aveau libertate a Duhului si sfintire si pentru aceasta se certau.Cum pot eu acum să spun că Biserica Greciei este rău-slăvitoare si că nu are Harul lui Dumnezeu? Să o numesc rău-slăvitoare doar pentru faptul că ţine noul calendar?! Si să spun că episcopul este osândit? Tin calendarul vechi, dar nu cuget cum cugetă zelotistii.
Si într-adevăr, problema calendarului nu influentează mântuirea credinciosilor, deoarece este o chestiune calendaristică, iar nu dogmatică. Cu exceptia chestiunilor dogmatice, se poate să existe între Bisericile locale diferente izolate de natură administrativă sau liturgică. Aceasta însă nu alungă Harul lui Dumnezeu. Fiindcă Staretul era nepătimas, fără încăpăţânare şi fanatism, putea să-si vadă greseala si să primească si îndreptare.
Atunci când s-a auzit că Părintele Iosif Pestereanul a trecut de partea mănăstirilor, zelotistii din împrejurimi au spus:
A vorbit Dumnezeu. Acesta vorbeste cu Dumnezeu și de aceea a primit vestire în rugăciune. Prin urmare, acesta este adevărul. Căci Harul lui Dumnezeu vine în sufletele sfintite si le descoperă adevărul. Nu descoperă oricui s-ar întâmpla.
Însă unii zelotisti fanatici, care aveau o încredere exagerată în logica lor, au început să-l defaime pe Staret, zicând: icoana mica Gheron Iosif
– S-a înselat Părintele Iosif Pestereanul.
Cu toate acestea Staretul niciodată nu-i judeca, ci spunea:
– Nu vom scoate nici un cuvânt. Noi vom lua aminte să ne facem privegherea noastră, rugăciunea noastră, iar pe ei lasă-i să spună ce vor. Dumnezeu să-i ierte!
Când Staretul a adormit întru cuviosie si sfintenie, iar noi, fiii săi duhovnicesti, ne-am învrednicit să dobândim obsti cu multi ucenici, zelotistii au fost nevoiti să mărturisească:
Da, într-adevăr, astfel de călugări!… Atât de multi părinti virtuosi! Trebuie să recunoaştem că Staretul a avut dreptate, fiindcă nu se poate ca rădăcina să fie putredă si să scoată astfel de roade si să se adune astfel de obsti. „După roade se cunoaşte pomul”. Prin urmare, noi am greşit, iar Bătrânul Iosif avea dreptate, era Sfânt.
Când ne-am alăturat celorlalti părinti athoniti si i-am lăsat pe zelotisti, am cunoscut din experientă puterea Harului Tainelor săvârsite de noii calendaristi. De aceea, atunci când Staretul ne spunea că vede Harul umplând biserica, noi nu-l întelegeam. Și aceasta până când l-am văzut si noi. În orice caz, atunci când i-am părăsit pe zelotisti, cu totii am văzut Harul cu ochii cei trupeşti.
Mai târziu, când am devenit preoti, am primit si o altă vestire în rugăciune cu privire la problema calendarului. Despre aceasta ne povesteste părintele Haralambie:
staretul Haralambie „Când ne-am întors la calea urmată de mănăstiri, încă nu pomeneam pe Patriarh. Însă atunci când am venit la Noul Schit, a trebuit odată să liturghisesc la Mănăstirea Sfântului Pavel si negreşit trebuia să pomenesc pe Patriarh.
– Ce să fac acum, Gheronda? l-am întrebat pe Staret.
– Mergi si pomeneste! Iar când te vei întoarce îmi vei spune ce-ai simtit.
Cu adevărat pot să vă spun că arareori am primit atât de mult Har în timpul Sfintei Liturghii. Suvoaie de lacrimi am vărsat pe toată durata ei. Nici măcar ecfonisele nu le puteam rosti. Când m-am întors, Staretul mi-a spus:
– Cu sigurantă că te-ai umplut de Har.
– Da, Gheronda. Asta şi asta mi s-a întâmplat.
– Vezi, fiul meu, că nu păcătuieşti când îl pomeneşti pe Patriarh, până ce nu este caterisit şi câtă vreme nu există Crez si Potir comun cu ereticii”.
(Extras din cartea Părintelui Efrem Filoteitul: „Stareţul meu, Iosif Isihastul şi Peştereanul”)
Sinodul Intai a legiferat pentru ortodocsi, papa Grigorie pentru papistasi. Sunteti papistas? Da! Si antipatristic!
In anul 1925, după îndreptarea calendarului, Protosinghelul Ioanichie era în mare îndoială. Nu ştia dacă este bun sau nu „stilul nou”. Deci, s-a închis în chilie şi a început să postească şi să se roage până ce Dumnezeu îi va da un semn cum să ţină.
După aproape 20 de zile de post, bătrânul a fost găsit în chilie foarte slăbit. Apoi, întărindu-se cu Preacuratele Taine şi cu puţină mâncare, a doua zi a spus fiilor săi duhovniceşti:
– Multe ispite am pătimit în aceste zile de la diavoli. Că uneori mă ameninţau să mă omoare. Alteori mă băteau cu toiege de foc. Odată am văzut o ceată de diavoli, zicând: „Hai să tăiem pe bătrânul acesta, că vrea să se facă sfânt!”. Apoi au strigat cu mânie asupra mea: „Cine ţi-a spus ţie că astăzi se mai fac sfinţi?”. „Dar vouă cine v-a spus că nu se mai fac?”, le-am răspuns. În altă zi mi-au spus cu mânie: „Degeaba mai posteşti, că tot în mâinile noastre o să vii!”. Iar eu le-am zis: „Eu am nădejde în mila lui Dumnezeu, că mă voi izbăvi de mâinile voastre!”.
După mai multe zile de post, am văzut deasupra mea în văzduh trei sfinţi îmbrăcaţi arhiereşte care semănau cu Sfinţii Trei Ierarhi. Cel din mijloc mi-a zis cu glas ca de trâmbiţă: „Ioanichie, de ce te îndoieşti şi nu faci ascultare? Nu ştii că ascultarea este mai mare decât jertfa? Deci, ascultă de cei mai mari, că nu vei răspunde tu de îndreptarea calendarului. Apoi, binecuvântându-mă toţi trei deodată, s-au urcat spre cer şi nu i-am mai văzut”.
Din ziua aceea, bătrânul nu s-a mai îndoit de îndreptarea calendarului.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 550-551)
Stilistii au si grave abateri canonice. Iata care sunt cele mai grave
1. Nu asculta de hotararea Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, din anul 1923,
care a hotarat indreptarea calendarului celui vechi.
2. Nu asculta nici de Patriarhia Ierusalimului.
3. Nu asculta de Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane si de hotararea intai-statatorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, care s-au adunat la Moscova in anul 1948.
4. Episcopii si preotii lor, precum si crestinii condusi de ei, se departeaza de la slujirea si impartasirea cu preotii si ierarhii nostri, din ura, mandrie, razvratire si neascultare, cazand prin aceasta sub osanda canoanelor 12, 13, 14 si 15 ale Sinoadelor 1 si 2 din Constantinopol; 31 al Sfintilor Apostoli; 18 al Sinodului al IV-lea Ecumenic; 31 si 34 ale Sinodului al VI-lea Ecumenic; 5 al Sinoadelor din Antiohia si altele.
5. Boteaza si cununa a doua oara, savarsind o mare erezie si greseala dogmatica.
6. Au rupt legatura duhovniceasca cu ierarhia canonica a Bisericii Ortodoxe Romane.
7. Hulesc si defaima patriarhii, episcopii si preotii Bisericii care tin stilul nou, numindu-i ” catolici „, ” lipsiti de har „, ” eretici „, etc.
8. Au facut manastiri fara aprobarea Sfantului Sinod.
9. Preotii stilisti se duc prin sate straine si fac slujbe pe ascuns, fara sa tina seama de aprobarea episcopului locului si a parohului din acele parohii. Si acestea sunt cateva din greselile si abaterile canonice ale celor ce tin stilul vechi in tara noastra.
https://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/ne-vorbeste-parintele-cleopa-vol-3/stilul-vechi-81219.html
Ce are stilismul in legatura cu ce spun eu, eu nu sunt stilista, ce legatura are schisma Slatioarei cu Sinodul Intai de la Niceea? Pascalia veche e obligatorie pentru toste bisericile locale pana la Parusie. Tu daca esti papistas, tine calendarul nebotezatului papă, că de aceea lauzi umanismul si calendarul umanist, profan, neliturgic, nebisericesc, nepatristic si juridic!
Tu esti idolatra ca tii calendarul idolatrului Cezar Iulian ! Ai luat calendarul si-l izolezi ca un idol si te calauzesti numai si numai dupa calendar. Situarea calendarului inaintea si deasupra Traditiei Duhului Sfant a Bisericii duce inevitabil la idolatrie!
Contraargumente:
1. Se vede directia patriarhiei ecumenice și a lui Chir Barth, asa ca n-au pierdut nimic…
3. N-ascultă de epoleții de sub sutanele ălora:unde s-au adunat atuncea?! în Ierusalimul Roșu komunist??!!!!
6. Poate când *vor ieși la lumina* gradele ălora
Rușii, sârbii, basarabenii și slavii care țin calendarul vechi, sunt cu toții înafara Bisericii??!!!!
Iti raspunde Sfantul Apostol Pavel:
Tineti zile si luni si timpuri si ani?!Ma tem de voi, sa nu ma fi ostenit la voi in zadar (Epistola catre Galateni 4, 10-11)!
Cei care sunt pe RIT VECHI sunt ÎN COMUNIUNE cu Bisericile cu noul calendar!
Exemplu Ucraina recunoaște BOR, Patriarhia Ierusalimului recunoaște BOR și menționează ”În România recunoaștem NUMAI Biserica Ortodoxă Română”!
ÎPS Longhin Jar RIT vechi a slujit cu ÎPS Teodosie pe nou în 2014!
De nu mă înșel chiar ÎPS Teodosie are sub ascultarea sa o Mănăstire lipovenească pe rit vechi!
Cu toate acestea nu putem face din calendar un idol caci este doar un instrument de masura al timpului:
Sfantul Ioan Gura de Aur ne lamureste:
„Nici sa mai tinem (cu strictete talmudica) zilele, timpurile si anii, si sa urmam cu sarguinta totdeauna si in orice imprejurare Biserica, punand mai presus de toate dragostea si pacea. Chiar daca ar gresi Biserica, totusi n-ar fi o fapta atat de mare praznuirea Pastilor exact la vremea cand a avut loc, cat pacat si cata paguba avem de pe urma schismei si dezbinarii acesteia. E pacat de neiertat, vrednic de osanda si aducator de multa pedeapsa, sa dezbini Biserica, sa pricinuiesti certuri in sanul ei, sa dai nastere la discordie, sa te lipsesti continuu de slujba din biserica”.
Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvantari impotriva anomeilor/Catre iudei, Catre cei ce postesc Pastele cel dintai, Cuvantul III.
Daca se intreaba cineva ce este idolatria, gaseste raspunsul in Apocalipsa.
„Stiu unde salasluiesti unde este scaunul satanei; si tii numele Meu si n-ai tagaduit credinta Mea, in zilele lui Antipa, martorul Meu credincios, care a fost ucis la voi, unde locuieste satana” (Apocalipsa 2, 13).
Hristos ne arata ca atunci cand oamenii se inchina idolilor, fie acum, fie in trecut, stim exact cui se inchina: lui satana.
Cum ar accepta persoana acest adevar daca i s-ar spune exact cui i se inchina? Nimeni nu poate defini precis ce inseamna inchinarea la idoli, cu exceptia vocii din cer, a lui Hristos. Vom vedea acum ca aceasta relatie care exista intre idolatrie si satana este cea mai directa relatie, deoarece potrivit lui Hristos, satana este intronat in idolatrie.
Omul nu se mai uita la Dumnezeu, ci la natura, natura pe care o divinizeaza acum. Idolii din natura devin una cu Dumnezeu pentru acea persoana.
In confuzia sa, omul se inchina caracteristicilor lui Dumnezeu reflectate in natura, care nu sunt Dumnezeu, ci doar reflectia Lui. Voi incerca sa caut dincolo de aceste reflectii ca sa intru in legatura cu ontologia lor, adevaratul Dumnezeu.
Din momentul in care ma lepad de de Biserica ca Trup al lui Hristos din pricina calendarului, incep automat sa alunec in idolatrie.
Astazi, sunt crestini care L-au tagaduit pe Hristos si au cazut automat in idolatrie atat in forma sa evidenta, cat si in forma subtila, care poate fi mai greu de recunoscut.
Idolatria este starea in care un om isi limiteaza orizontul duhovnicesc la creatie, fara sa se extinda dincolo de cele vazute pentru a fi inaltat catre Dumnezeu.
In cele din urma, oamenii ajung sa creada in puterea propriului intelect, puterea lor, interioara, increderea in sine, idolatrizandu-se, divinizandu-se pe ei insisi, sau inchinandu-se la calendarul bisericesc. Aceasta este dilema tragica a crestinului jalnic din ziua de azi.
Dumnezeu intotdeauna va distruge si va rasturna toti idolii.
Sa vedem cum caracterizeaza Hristos aceasta conditie: tronul lui Satana, locul Satanei. Dar cum este posibil ca Satana sa-si instaleze tronul in spatele lucrurilor care reflecta calitatile lui Dumnezeu? Satana se introneaza in umbra acestor lucruri; acolo locuieste.
Cand oamenii pierd harul Duhului Sfant, ei incep automat sa se inchine calendarului, ignorand faptul ca calendarul reflecta pur si simplu un ceas al masurarii timpului. Atunci omul incepe sa se inchine calendarului. Diavolul se grabeste sa se introneze intr-un copac, sau intr-un rau, sau intr-un munte, sau intr-un calendar atunci cand vede ca omul e gata sa se inchine acestor obiecte. Intr-un fel, un om inchinator la obiecte se inchina diavolului.
Pentru diavol, mandria este incurabila, iar el si-o satisface ascunzandu-se si incoronandu-se in obiecte naturale, adorate de oameni care L-au pierdut pe adevaratul lor Dumnezeu.
Acesti bieti oameni incep sa se inchine reflectiei calitatilor lui Dumnezeu in natura si, fara sa realizeze, devin idolatri si se inchina diavolului. Poate fi inchinarea la calendar, tehnologie, stiinta, bogatie si bani. Toate acestea pot deveni idoli la care se inchina oamenii, iar diavolul se cuibareste in toate aceste lucruri.
Idolatrizam aceste lucruri, de aceea suntem distrusi daca le pierdem. Daca eliminam obiectul de inchinare din ochii inchinatorului, atunci vedem raspunsul sau imediat: paraseste Biserica Ortodoxa!
Elucubratie intrupata, Pascalia a fost hotarata de Sfinti, antipatristicule, iar Pascalia patristica genereaza toate sarbatorile pentru fiecare an. Tu esti umanist papistas si poti sa tii calendarul papistas, ca sa te duci pe lumea cealalta unde se duce si papa! Corect? Corect!
Tu ai devenit antihrist caci judeci pe altii si le hotarasti sentinta in locul lui Hristos!
Pateric,
CAPITOLUL XV:
Auzit-a oarecare dintre sfinti, ca a cazut un frate in curvie si a zis : o, rau a facut ! Iar dupa putine zile a raposat fratele. Si a venit ingerul cu sufletul fratelui catre batranul zicand : iata-l pe cel pe care l-ai judecat. S-a mutat ! Unde poruncesti sa-l asezam. In Imparatie sau la chinuri ? Si a petrecut batranul pana la moartea sa rugandu-se lui Dumnezeu, sa castige iertare de aceasta, plangand si foarte mult ostenindu-se.
Un oarecare batran mare sedea in Siria, intre hotarele Antiohiei si avea un frate, care era gata sa judece, de vedea pe vreun frate gresind. Deci, de multe ori il invata pe dansul batranul, graind : cu adevarat, fiule, te inseli si-ti pierzi sufletul, de vreme ce nu stie nimeni ce este in om, decat duhul care este intr-insul. Caci de multe ori inaintea oamenilor fac fapte rele, iar in taina se pocaiesc inaintea lui Dumnezeu. Pacatul il vedem, dar pocainta si faptele cele bune ce le-au facut, numai Dumnezeu le stie. Pentru aceasta si cu ochii de vei vedea pe om pacatuind, nici cat de putin nu-l judeca pe el, ca numai unul Dumnezeu este Judecator. Ca tot omul ce judeca pe altcineva, se afla ca un antihrist al lui Hristos de vreme ce l-a rapit dregatoria si stapanirea ce l-a dat Tatal, facandu-se el judecator mai inainte decat Dansul.
Bisericile ortodoxe folosesc calendarul iulian indreptat sau revizuit. La Conferința interortodoxă de la Constantinopol din mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit. Acest calendar este format dintr-o parte solară, care este și va fi similară cu calendarul gregorian până în anul 2800 și o parte lunară, cu ajutorul căreia se calculează astronomic Paștele la Ierusalim. Toate bisericile ortodoxe au refuzat partea lunară, continuând astfel sărbătorirea Paștelui conform calendarului iulian, (Biserica Ortodoxă Finlandeză folosește calendarul gregorian pentru sărbătorirea Paștelui). Partea solară a calendarului a fost acceptată numai de unele dintre bisericile ortodoxe, și anume: Biserica Ortodoxă a Constantinopolului, Biserica Ortodoxă a Alexandriei, Biserica Ortodoxă a Antiohiei, Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Ortodoxă Cipriotă,Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Poloneză și Biserica Ortodoxă Bulgară (în 1963), acestea sărbătorind Crăciunul pe 25 decembrie.
Biserica Ortodoxă a Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Georgiană, Biserica Ortodoxă Ucraineană și calendariștii vechi greci au continuat să folosească calendarul iulian pentru datele fixe, de aceea ei sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie.
In realitate nu exista hotarari sinodale impotriva calendarului iulian indreptat sau revizuit pe care il foloseste si Biserica Ortodoxa Romana!
Hotararile sinodale existente osandesc calendarul gregorian care nu a luat in seama hotararea Sinodului I Ecumenic despre Pasti si a stabilit in mod gresit Pascalia!