X

Polițiștii din Europol: Nu mai îndeplinim acțiunile specifice pandemiei

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol va analiza, după protestele care au loc în această săptămână, posibilitatea ca poliţiştii să refuze, începând din 1 ianuarie, să efectueze activităţi specifice pandemiei, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele organizaţiei sindicale, Cosmin Andreica, la începutul mitingului organizat de sindicat în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne.

Manifestaţia organizată de sindicatul Europol în faţa sediului MAI face parte din etapa a doua a acţiunilor de protest pregătite de organizaţia sindicală, poliţiştii fiind nemulţumiţi de faptul că Guvernul nu intenţionează să aplice din ianuarie majorările salariale prevăzute de legea salarizării pentru poliţişti.

„Am început cu data de 1 decembrie forma de protest de a sancţiona faptele de natură contravenţională cu preponderenţă cu avertisment şi nu cu amendă. Săptămâna aceasta am avut protestele fizice şi ulterior, după discuţiile pe care le vom avea cu colegii, vom analiza dacă începând cu 1 ianuarie 2022 vom recurge la a treia etapă a protestelor, respectiv de a refuza să mai efectuăm ore suplimentare şi de a refuza să mai îndeplinim sarcini şi atribuţii pe care noi ca poliţişti, nu le avem nici în lege, nici în fişa postului, şi aici mă refer la activităţile specifice pandemiei, verificarea carantinaţilor şi izolaţilor la domiciliu, acţiuni de domeniul covid şi aşa mai departe. Posibilitatea refuzului orelor suplimentare va genera, evident, un dezechilibru, pentru că şi în momentul de faţă, din cauza deficitului de personal pe care îl avem, un poliţist acoperă 2 sau 3 poliţişti la locul de muncă”, a afirmat Cosmin Andreica.

Liderul sindicatului EUROPOL a subliniat că poliţiştii solicită doar respectarea prevederilor legale privind salarizarea.

„Poliţiştilor li s-au plafonat sporurile începând cu 2018, şi ulterior în 2020 a venit acea ordonanţă a premierului Cîţu prin care s-a suspendat aplicarea legii salarizării, deci practic noi în acest moment suntem la jumătate din nivelul stabilit de lege pentru anul 2022. Colegii mei nu au înţeles de ce în cazul nostru nu se aplică nici măcar ce s-a stabilit în 2017 (prin legea salarizării, n.r.), nu vorbim de măriri salariale sau alte drepturi în plus. Deci nu cerem nimic în plus decât ceea ce era stabilit prin lege încă din 2017, lege care a fost votată de toate partidele politice de la acel moment, adică inclusiv de cele aflate la guvernare în această perioadă. Vă dau un exemplu: (…) existau poliţişti care aveau 3.000 de lei în lege salariul stabilit pentru 2022, ei aveau în plată 2.000 de lei, iar timp de 4 ani de zile diferenţa de 1.000 de lei era împărţită în 4 tranşe egale de câte 250 de lei, urmând ca în fiecare an să beneficieze de acea tranşă, până când vom ajunge la nivelul de 3.000 de lei, în aşa fel încât toate celelalte inechităţi şi discriminări salariale între ei să fie eliminate prin stabilirea noului prag de salarizare de 3.000 de lei prevăzut de lege. Iar acum, noi în loc să fim la valoarea din lege, începând cu ianuarie, suntem la jumătate din acea diferenţă, adică la 2.500 de lei. Deci vorbim de acordarea tranşelor din diferenţa salariului acordat în plată faţă de cel prevăzut în lege”, a menţionat Cosmin Andreica.

Preşedintele sindicatului poliţiştilor a precizat că propunerea salarială incompletă transmisă miercuri de Guvern i-a determinat pe sindicaliştii din Poliţie să continue protestele.

„Am avut o întâlnire cu ministrul Lucian Bode în cursul zilei de ieri, înţelegem că a avut şi dumnealui o întâlnire cu premierul şi cu ministrul Finanţelor în legătură cu protestele şi revendicările noastre, însă varianta propusă de Guvern la acest moment nu ne satisface pe deplin revendicările, respectiv aplicarea legii salarizării. Ne-a propus o variantă în care să ne aplice parţial o jumătate din aplicarea legii salarizării, respectiv o tranşă alocată specific anului 2021 care a fost suspendată, urmând ca cea de-a doua tranşă să fie acordată ulterior, însă fără a exista o certitudine în acest sens. Colegii mei nu au fost de acord, iar noi ne vom continua protestele. (…) Propunerea înaintată de premierul Ciucă, de ministrul Finanţelor, împreună cu domnul Lucian Bode este de a aplica parţial legea salarizării în cadrul nostru şi de a acorda doar a treia tranşă (de 250 de lei, n.r.) şi nu toate tranşele integral, aşa cum era prevăzut în lege pentru anul 2022”, a explicat Cosmin Andreica.

Pe tema impunerii certificatului covid la locul de muncă, liderul sindical a atras atenţia că sindicatul Europol nu acceptă sub nicio formă condiţionarea muncii de vaccinare.

„Noi ca organizaţie sindicală vom face tot ce ne stă în putinţă ca dreptul la muncă să fie respectat. Nu putem să acceptăm sub nicio formă condiţionarea desfăşurării activităţii de vaccinare. Milităm în continuare pentru testarea personalului, pentru că dacă ne uităm în nota de fundamentare a iniţiatorilor acestui act normativ, aceştia vorbesc de prevenirea infectării cu noul coronavirus prin introducerea acestei condiţionalităţi a certificatului. Însă pe baza declaraţiilor specialiştilor vedem că şi cei vaccinaţi pot transmite virusul. În aceste condiţii, nota de fundamentare nu prea se potriveşte cu realitatea. În continuare recomandările OMS sunt pentru a testa masiv populaţia, lucru pentru care şi noi milităm, astfel încât poliţiştii care nu sunt vaccinaţi să poată să fie testaţi la locul de muncă, evident, pe baza contribuţie asigurată de angajator pentru achiziţionarea de teste. Şi aici este o problemă, pentru că am vorbit cu colegi poliţişti din alte ţări şi ne spun că un test PCR acolo costă 10 euro, în timp ce la noi în ţară costă 250-300 de lei. Deci noi milităm foarte mult pe testări, gândiţi-vă că de la începutul stării de urgenţă şi a stării de alertă poliţiştii nu au beneficiat de teste gratuite, toate au fost achiziţionate prin contribuţia lor, n-au beneficiat de sporuri, drepturi salariale suplimentare, aşa cum au beneficiat alte categorii socio-profesionale, şi atunci, dacă se va impune acest certificat, măcar în ceasul al 12-lea să ni se pună la dispoziţie posibilitatea de a ne testa. Orice altă variantă de constrângere sau de limitare a dreptului la muncă va fi aspru criticată de către noi, prin formele de protest prevăzute de lege”, a încheiat Cosmin Andreica.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Milițienii tot milițieni.
    Au luat țeapă cu promisiunile despre cei 30arginti și acum sunt cu gura mare, sunt dispuși să facă orice, chiar lucrurile infracționale de partea cealaltă a legii, lucruri pe care trebuie prin natura profesiunii să le împiedice, atât timp cât sunt plătiți.
    Singurul lucru care-i salvează este aplicarea legii împotriva tovarășilor de la guvernare, prin care să demonstreze că opresc nebunia asta care deja merge prea departe.
    Dacă trece certificatul eutanasiei, mai primesc un os în plus la cină și se apucă cu entuziasm să aplice masurile naziste împotriva poporului sunt primii care află pe pielea lor ce pățește un câine turbat când atacă oamenii.
    Miliția este câinele de pază a regimului, cât este ținut în lanț și apără curtea este ok, însă să-i asmutesti împotriva oamenilor și să le dai drumul liber pe străzi……

  2. Bun. Şi…? Daca o sa va dea banii aia mult visati si asteptati, o sa va vina înapoi “cheful” de a cafti oamenii conform “legii” ?! Aaa, va doare la burdihan si la buzunar pentru ca nu aveti ce sa le puneti pe masa copiilor si cu ce sa le cumparati jucariile pe care si le doresc sau cu ce sa îi cumparati sotiei un cadou de care sa se bucure… Ce tragedie !!! Poate asa o sa va vina mintea la cap, ca sunteti doar o masa de manevra pentru niste borfasi si infractori care huzuresc, in timp ce voi le faceţi de gardă ca nişte lachei bine dresati in slujba lor. Ăia sunt dusmanii poporului român, nu omul care isi traieste viata asa cum i-a dat-o Dumnezeu. Voi nu aparați legea ci pe borfaşii care ruinează România. Si mai ales prin voi s-a ajuns aici, pentru ca ati slujit sistemul bazat pe infractionalitatea legalizata, in loc sa va iubiţi patria si parinţii

Dă-i un răspuns lui Mircea Serban Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button