X

Iohannis, acuzat de corupție: Ați transformat judecătorii în primitori de plicuri galbene

Judecătoarea Adriana Stoicescu a izbucnit la adresa președintelui Klaus Iohannis, după ce șeful statului a dat ieri mai multe indicații privind funcționarea justiției, la ședința de bilanț a CSM.

„În timp ce primul îngrijorat al țării dădea indicații prețioase magistraților, Înalta Curte consfințea concluziile Inspecției Judiciare cu privire la abuzurile DNA împotriva magistraților. În timp ce primul îngrijorat al patriei ne explica că suntem chemați să păzim pacea socială, arătând, încă o dată, că politicul ne vede ca pe niște anexe relativ utile, Înalta Curte confirma cele spuse de o mână de oameni, ani la rând: judecătorii si procurorii au fost hăituiți în numele unei fata morgana, numită pompos luptă anticorupție.

Nu l-am auzit niciodată pe primul îngrijorat al țării să declare că abuzurile dovedite și victimele colaterale ale mult stimatei lupte anticorupție sunt derapaje. Nu l-am auzit niciodată să bată cu pumnul în masă și să ceară devoalarea tuturor mânăriilor menite să șantajeze judecătorii, să îi transforme în primitori de plicuri galbene.

Și în timp ce primul îngrijorat ne învăța cam ce ar trebui să facem cu drepturile și libertățile oamenilor, primul trist al vieții mele se arăta oripilat de” grupul de presiune” din Consiliul Superior al Magistraturii care, vezi Doamne, vrea să distrugă ordinea de drept. Dincolo de enormitatea unei astfel de afirmații, aștept și eu, cu nerăbdare, o reacție pe măsură față de afirmațiile întâiului și, sper, ultimului trist al unei justiții veșnic reformabile și niciodată lăsată în pace de tot felul de neaveniți, cocoțați în scaune mult prea înalte pentru ei. Și, nu, nu vom judeca așa cum vă doriți, ci așa cum spun legea și conștiința noastră. Oricât de mult vă veți strădui să ne opriți!”, scrie Adriana Stoicescu pe Facebook.

 

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

One Comment

  1. „În acest context, misiunea justiției de a se asigura că restrângerea temporară a unor drepturi și libertăți este justificată și vizează doar protejarea sănătății cetățenilor devine cât se poate de importantă.”
    Până acum de ce nu era justificată? Pentru că un student la drept contesta măsurile arafatiene în instanță iar un judecător cinstit îi dădea dreptate declarând în sentință că măsurile nu sunt justificate și încalcă Constituția. Mesajul lui herr johhanis este ca justiția să nu-i mai dea dreptate studentului contestatar, dacă cumva nu ați priceput acest mesaj. Adică șeful statului ordonă justiției cum să judece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Avem nevoie de ajutorul dvs. pentru a menține OrtodoxINFO online VĂ RUGĂM SĂ NE SPRIJINIȚI!