Fiind analfabeți teologic, neo-bolșevicii nu știu că ortodocșii văd în infailibilitatea papală o sminteală. (N-au habar nici că părerile papei Francisc despre vaccinare, circulația migranților, distribuția echitabilă a avuției pe glob, simpatia pentru homosexuali, nu sunt acoperite de respectiva sintagmă. Atunci vorbește în calitate de politician, șef de stat absolutist – ceea ce riguros definit e Vaticanul. Adică sunt egale cu părerile regelui saudit în raport cu Sharia.) Infailibilitatea papală acoperă doar pronunțările solemne ex cathedra pe probleme de dogmă și a fost inventată abia din 1868. Ea cuprinde și referirea superstițioasă la „tronul lui Petru” – „cathedra” înseamnă așezat – de parcă apostolul ar fi avut așa ceva, darămite să-l mai și lase moștenire, cu puterile magice incluse.
Ortodoxia e sobornicească, deci mult mai democratică decât își imaginează unii. Mai toți patriarhii contemporani au publicat cărți. Nu știu dacă le citea cineva. Nu-mi amintesc să fi auzit nici măcar un preot care să citeze din lucrări ale patriarhilor. Nici măcar ca exercițiu de erudiție, în niciun caz ca argument al autorității. Mai curând citează ce-a zis câte un faimos călugăr fără nicio funcție. Pentru ortodocși, autoritate după Scriptură au Sfinții Părinți, concentrați în Bizanțul secolelor III-VII. Ce e mai nou de o mie de ani, e prea nou și suspect. Se face excepție doar pentru teologi din secolul XX, dar și aceia, cu sfială.
E ca diferența dintre o monarhie constituțională și una absolutistă. Dacă un englez ar spune că nu trebuie respectată o lege, pentru că a spus într-un interviu un prim ministru sau chiar regina ceva, s-ar râde de el.
Noii tovarășii, care în mintea lor pun umărul la scoaterea țării din Evul Mediu dând cu pietre în Biserică, nu știu lucrurile astea. Ei își iau mesajele de la americani, care notează în rapoartele CIA sau în presă că „în țara cutare, Biserica Ortodoxă e foarte influentă”. Deci ca să schimbăm țara, trebuie să atacăm țintele a, b, c. Fără să înțeleagă ce fel de influență are instituția și pe ce căi. Unii sunt atât de inculți că invocă direct Inchiziția și arderile pe rug.
Mă uitam la felul în care e folosită imaginea Patriarhului de campania de vaccinare. A fost imediat preluat falsul citat colportat de Antena 3. Și credeți că l-au felicitat? Aiurea, curge cu tradiționalele insulte, tot „Marele Alb” e făcut, tot obiect de batjocură.
Ce se va întâmpla mai departe? Probabil, câteva săptămâni securiștii de presă vor primi consemnul unui nou armistițiu cu Patriarhia. Recorder nu va mai inventa anchete cu date false, CTP nu își va mai încleșta fălcile, Digi, B1, Antena 3 vor rări zoaiele cu care aruncă regulat. Dar ura pe care ei o sădesc metodic de decenii nu se va stinge și se va relua, cu alte pretexte.
E exact ce spun de mult timp. E o prostie strategică să asculți inamicii creștinismului și să „reformezi” o instituție pe care nu o frecventează și o vor distrusă. Au biserici deja reformate și nu se îndreaptă spre acelea.
Sper că Patriarhia va lua act de reacția asta pentru alte concesii pe care ar fi dispusă să le facă. Acum reacția a fost: „mda, s-a vaccinat, dar a spus-o așa în silă, cu aroganță….”. Nu, nu era aroganță, nici plictiseală, era iritare din partea unui om hărțuit. A vorbit ca un om. Din păcate nu ca un patriarh. Orice om ar trebui să fie scos din sărite când e întrebat de colegi, de șefi, de portarul de la Kaufland ce injecții sau supozitoare și-a făcut.
Dacă acum n-au fost mulțumiți și nu l-au luat în brațe, să nu se aștepte la mai multă recunoștință dacă mai cedează. Când va cununa primii homosexuali, tot așa o să i se spună: „mda, cu chiu cu vai, tocmai acum! Și nici măcar nu respectă persoanele trans….”
Deocamdată, efectele sunt echivalente gestului unei vedete. Nu sunt nule, dar nici uriașe. E pe același nivel de magnitudine cu Ilie Năstase, Hagi, Nadia. Oamenii rețin mai mult că Simona Halep nu mai are suflu de top 20 după cele 3 doze de început.
Credinciosii ii transmit marelui vaccinat vorbele lui Pavel „Te va bate Dumnezeu, perete văruit!”
haha!
Nu cred ca s-a injectat. Raspunsul lui a fost: „NE-am vaccinat, gata!”. Asta înseamna: „ia mai terminati cu prostiile astea”. Si presupun ca majoritatea oamenilor au înteles. A vrut probabil sa termine cu presiunile si întrebarile inutile. Am fost, personal în aceeasi situatie si am dat acelasi rapsuns.
Și eu cred la fel!
Faptul ca ss Daniel vorbeste despre persoana sa la plural e o meteahna de-a ierarhilor…
Se pare că elitele beneficiază de alte tipuri de seruri…
https://www.incorectpolitic.com/bomba-mediatica-o-asistenta-din-slovenia-rupe-tacerea-despre-vaccinuri-dozele-sunt-marcate-si-difera-in-continut/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=bomba-mediatica-o-asistenta-din-slovenia-rupe-tacerea-despre-vaccinuri-dozele-sunt-marcate-si-difera-in-continut
BINGO! Cineva foarte apropiat din familie vad ca are 01 trecut la numar.