Europol: Guvernul și CNSU cunosc că aceste Hotărâri de Guvern sunt nelegale, dar se folosesc de ele pentru a introduce cumva frica în rândul populației

Author:

Bugetul.ro a discutat, luni, cu președintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica. Am vrut să aflăm și părerea Europol în ceea ce privește introducerea noilor restricții și a Certificatului Verde în centrele comerciale și în magazinele neesențiale.Cosmin Andreica a declarat, pentru Bugetul.ro, că aceste Hotărâri ale Guvernului și ale CNSU sunt nelegale, iar cei care le iau sunt conștienți de acest fapt. Însă, spune Andreica, mai-marii statului se folosesc de ele pentru „a produce efectul pe care ei și-l doresc, respectiv să introducă cumva frica în rândul populației, pentru a-și îndeplini dezideratele lor”.„Aceste hotărâri ale CNSU și aceste hotărâri, acte administrative, ale Guvernului, la momentul la care vorbim noi, reprezintă o încălcare flagrantă a democrației și a statului de drept. De ce vă spun acest lucru? Pentru că acești oameni, aceste persoane care sunt în aceste funcții publice, ce au astfel de atribuții, cunosc faptul că până la momentul în care Hotărârile de Guvern vor fi anulate, pentru că limitează, condiționează anumite drepturi constituționale, deja aplicabilitatea acelor HG-uri nu va mai exista. Adică va fi deja în vigoare o altă Hotărâre de Guvern.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Și am văzut cazul de la Cluj, primul care s-a judecat în faza de apel la ÎCCJ, unde motivarea instanței este exact în sensul încălcării drepturilor constituționale și a faptului că asemenea limitări ale drepturilor constituționale se pot opera doar prin lege, nu prin acte administrative ale Guvernului. Ulterior, noi vedem încă trei Hotărâri de Guvern care au fost anulate în fond și s-a menținut soluția din fond la ÎCCJ. Deci, practic, acum, în timp ce vorbesc cu dumneavoastră, Guvernul și cei care fac parte din CNSU cunosc interpretarea instanței, cunosc că aceste Hotărâri de Guvern sunt nelegale, însă, până la anularea lor în instanță, ei se folosesc de ele pentru a produce efectul pe care ei și-l doresc, respectiv să introducă cumva frica în rândul populației, pentru a-și îndeplini dezideratele lor”, a declarat, pentru Bugetul.ro, președintele Europol.

Cum reacționează polițiștii la noile restricții?

„Vă dați seama că și polițiștii nu mai sunt în aceeași situație ca în starea de urgență, când au răspuns la apelul președintelui, la acel moment, și al premierului Ludovic Orban, al Guvernului, de a fi foarte riguroși în aplicarea legii ș.a.m.d., pentru că, ulterior, am constatat că noi am fost țapi ispășitori la ceea ce s-a întâmplat în acel moment.

„Polițiștii nu mai cred în aceste acte normative pe care trebuie să le aplice”

(…) Sigur că, la acest moment, nici polițiștii nu mai cred în aceste acte normative pe care trebuie să le aplice. Mai mult decât atât, niciuna din aceste activități stabilite, cum ar fi asigurarea accesului în mall-uri, de exemplu, efectiv în acele județe unde polițiștii au fost folosiți ca să verifice clienții care intră în mall, n-au făcut altceva decât să ofere un serviciu operatorului economic, gratuit, pe banii dumneavoastră și pe banii cetățenilor. Nu se poate așa ceva, este inadmisibil!”, a subliniat Cosmin Andrei.

Ce spun celelalte sindicate

Președintele executiv al SNPR DECUS, Bogdan Bănică, a declarat, pentru Bugetul.ro, că noile sarcini trasate rup din timpul ce ar trebui alocat pentru adevăratele atribuții ale polițiștilor.

Gestionarea execrabilă a crizei pandemice și incoerența măsurilor restrictive afectează, în mare măsură și activitatea de zi cu zi a colegilor mei.

Evident că sarcinile trasate în cadrul acțiunilor pe linia Legii 55/2020 “rup” din timpul alocat îndeplinirii adevăratelor atribuții de serviciu, calitatea serviciului polițienesc în slujba cetățeanului având de suferit.”, a precizat Bogdan Bănică.

One thought on “Europol: Guvernul și CNSU cunosc că aceste Hotărâri de Guvern sunt nelegale, dar se folosesc de ele pentru a introduce cumva frica în rândul populației”

  1. Suirea cu bocancii peste Constitutia Romaniei si peste drepturile romanilor, a devenit la bestiile care ne conduc, sport national! Practic, au trecut peste toate liniile rosii ale unui stat de drept, pe care l-au transformat intr-un „stat de drepti” Sa vedem acum, care va fi reactia romanilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X