X

Restricțiile decise în CNSU pentru 30 de zile: Certificatul verde pentru acces în instituții, malluri, restaurante, hoteluri și pentru a ieși din casă după ora 22.00 / Nunțile, botezurile, mesele festive interzise / Masca obligatorie peste tot

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

G4Media

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat, vineri, restricțiile care urmează să fie aplicate începând de luni pentru o perioadă de 30 de zile. Pentru a intra în vigoare, măsurile trebuie validate și prin hotărâre de Guvern.

Certificatul verde va fi obligatoriu pentru accesul în instituții, dar și la malluri, restaurante, hoteluri și pentru a ieși din casă după ora 22.00.

Nunțile, botezurile, mesele festive vor fi interzise.

Masca de protecție va fi obligatorie în toate spațiile publice și private.

Creșele, grădinițile, școlile și after-school-urile publice și private vor fi închise în următoarele două săptămâni.

Astfel, va fi interzisă circulația persoanelor în afara gospodăriei noaptea, între orele 22.00 – 5.00, în toată țara, indiferent de rata de incidență din localitate, pentru o perioadă de 30 zile. Măsura nu se va aplica pentru cei care sunt vaccinați sau au trecut prin boală în ultimele 180 de zile. Testele negative nu sunt luate în considerare. De asemenea, vor fi excepții pentru cei care merg la serviciu, au o urgență medicală și alte câteva motive întemeiate.

Magazinele, restaurantele, mallurile, sălile de fitness, cinematografele, sălile de spectacole se vor închide la ora 21.00. Accesul în acestea se va face cu certificat verde.

Accesul tuturor persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, va fi permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării, cu obligația de a verifica la intrarea în locație, prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID-19.

Nu va fi necesar certificatul verde pentru activitățile religioase precum și cele din unitățile de alimentație publică în care doar se comercializează produsele alimentare și băuturile alcoolice sau nealcoolice dispuse în afara centrelor comerciale, dar și târgurile, bâlciurile și talciocurile.

Sunt exceptați de la prezentarea certificatului verde copiii sub 12 ani.

Barurile, cluburile și discotecile se închid.

Este interzisă organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cursurilor de instruire, workshop-urilor și conferințelor, precum și a concertelor și spectacolelor organizate în alte spații deschise sau închise cu excepția celor special destinate care aparțin instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

Competițiile sportive se vor desfășura fără spectatori.

Hotărârea CNSU nr. 91 poate fi consultată aici.

*****

BREAKING Fără restricții la malluri și hoteluri. Obligația prezentării certificatului verde nu a fost cuprinsă de Guvern în hotărârea cu noile măsuri, deși Raed Arafat anunțase acest lucru

Hotărârea adoptată, vineri, de Guvern pentru instituirea noilor restricții valabile de luni nu include, în varianta publicată în Monitorul Oficial, obligația de a prezenta certificatul verde la intrarea în malluri sau hoteluri.

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful DSU, a prezentat, vineri, noile restricții care urmau să intre în vigoare luni. Potrivit, acestuia, accesul în malluri urma să fie permis pe baza certificatului verde – care atestă că o persoană este vaccinată, a trecut prin boală în ultimele 180 de zile sau este testată negativ.

Și pentru hoteluri urma să fie obligatoriu certificatul verde.

Aceste măsuri au fost propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin hotărârea 91, și validate apoi prin hotărâre de Guvern, după cum a anunțat și Raed Arafat.

Totuși, în hotărârea de Guvern publicată în Monitorul Oficial acestea nu mai apar.

Singura măsură care vizează mallurile este cea privind programul, între 5.00 și 21.00.

Pe de altă parte, o prevedere din Hotărârea de Guvern (alineatul 3 al articolului 6) poate fi interpretat în sensul că și mallurile și magazinele non-esențiale se supun restricțiilor legate de utilizarea Certificatului Verde, ca în cazul restaurantelor. De notat însă că prevedera e ambiguă și nu se referă la ”centre comerciale”, ci la ”operatorii economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

Menționăm că reporterii G4Media.ro au verificat în câteva malluri din București și au constatat că lumea intră fără nicio restricție.

Amintim că și închiderea școlilor private, pe modelul celor de stat, a dispărut din hotărârea de Guvern.

invictuswebmedia.com

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

9 comentarii

  1. Deocamdată constat că banca nu îmi mai permite accesul la economiile de-o viață pentru că nu sânt vaccinat. N-am voie să intru în bancă și pensionar nu sunt. Adică, fără certificatul verde nu pot cumpăra. Nu știu dacă am voie să vând.

    1. Din ce în ce mai mulți afaceriști români sunt realiști și nu solicită certificatul verde. Nimeni nu le va proteja profiturile în caz că se vor grăbi să facă exces de zel. Căci noi, ăștia nevaccinați, nu știu dacă suntem neapărat proști, dar cu siguranță că suntem mulți și greu de intimidat.
      https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/exclusiv-bancile-dupa-restrictiile-cnsu-cec-da-inteles-limita-accesul-clientilor-certificat-verde-e-prevazut-bt-avertizeaza-efecte-adverse-neprevazute-romania-fiind-puternic-dependenta-numerar-20439858
      În fond, omul sfințește locul!

  2. Daca tinem cont de falimentele masive, de saracia, foametea, discriminarile si furia si disperarea populatiei, ce vor urma, este foarte clar ca ne indreptam cu pasi repezi spre o Revolutie extrem de sangeroasa, pentru libertate si supravietuire, cum n-a mai fost niciodata in Istoria acestei tari! Nu se mai pune problema

  3. Astăzi 25.10 , m-au enervat teribil cei de la Dedeman Giurgiului ,chiar am și făcut scandal ,nu mi-au permis să intru nevaccinat in magazin , asta va fi un motiv in plus pentru mine să ies in stradă de fiecare dată când este vreun protest ,pentru că nu mai am nimic de pierdut ,la muncă stau cu bagajul făcut cum se spune!

    1. Vorba medicului Razvan Constantinescu: trebuie sa mai avem putina rabdare, caci astia vor cadea in curand! Dar nu oricum, ci tocmai la demisol, adaug eu!

    2. Stai linistit, era gol in interior. In 30 de zile scrie faliment pe usa. Nu stiu celelalte magazine de bricolaj. Ieri la Mathaus nu cereau.

Dă-i un răspuns lui vlad tepes Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button