MagnaNews
Parlamentul European a votat miercuri seara Raportul privind viitorul relaţiilor dintre UE şi Rusia, conform căruia UE trebuie să respingă politicile agresive, punând în acelaşi timp bazele cooperării cu o viitoare Rusie democratică, transmite agerpres.
Evaluând starea relaţiilor dintre UE şi Rusia, Parlamentul European precizează că face distincţie între poporul rus şi regimul preşedintelui Vladimir Putin. Acesta din urmă este, după cum spune PE, o „cleptocraţie autoritară stagnantă condusă de un preşedinte pe viaţă înconjurat de un cerc de oligarhi”, conform unui comunicat de presă publicat joi pe site-ul legislativului european.
Citeşte şi: CUTREMUR puternic în China (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi! – Black News
Cu toate acestea, deputaţii subliniază că un viitor democratic pentru Rusia este posibil şi Consiliul trebuie să adopte o strategie a UE pentru acest scenariu, care să cuprindă stimulente şi condiţii pentru consolidarea tendinţelor democratice interne.
Raportul, realizat de Andrius Kubilius (PPE, Lituania), a fost aprobat cu 494 de voturi pentru, 103 împotrivă şi 72 de abţineri.
Conform textului, UE trebuie să stabilească o alianţă cu SUA şi cu alţi parteneri cu opinii similare pentru a contrabalansa eforturile Rusiei şi Chinei de a slăbi democraţia la nivel mondial şi de a destabiliza ordinea politică europeană. Aceasta ar trebui să prevadă sancţiuni, politici de combatere a fluxurilor financiare ilicite şi sprijin pentru activiştii pentru drepturile omului.
În ceea ce priveşte agresiunea şi influenţa Rusiei asupra vecinătăţii estice a UE, blocul comunitar trebuie să continue să sprijine ţările din aşa-numitul „Parteneriat estic”, precum Ucraina sau Georgia, şi să promoveze reformele europene şi libertăţile fundamentale în regiune, se spune în comunicat. Aceste eforturi ar trebui să servească, de asemenea, la încurajarea sprijinului rusesc pentru reformele democratice.
Textul mai precizează că UE trebuie să îşi reducă dependenţa de gazul, petrolul şi alte materii prime ruseşti, cel puţin cât timp preşedintele Putin se află la putere. În acest sens, Pactul Verde european şi stimularea noilor resurse vor juca un rol geopolitic crucial.
Citeşte şi: PROTESTE violente în Slovenia împotriva paşapoartelor de vaccinare – Black News
Deputaţii europeni solicită ca UE să îşi consolideze capacitatea de a detecta şi de a opri fluxul de bani murdari din Rusia şi de a descoperi resursele şi activele financiare pe care autocraţii şi oligarhii pro-regim le-au ascuns în statele membre ale UE.
Europarlamentarii concluzionează cerând ca UE să fie pregătită să nu recunoască parlamentul rus dacă alegerile parlamentare din următoarele zile se vor desfăşura cu încălcarea principiilor democratice şi a dreptului internaţional.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Da’ ce – „Bideu cu Robinet” si UE au ceva in comun cu PRINCIPIILE democrate?
Cand promovezi homosexualitatea ai omorat democratia!
Cand promovezi genderismul ai omorat democratia!
Cand promovezi colonizare deghizata … talmudic/frankist … ai omorat democratia.
Cand promovezi imbotnitarea fizica si intelectuala – ai omorat democratia!
…
China e „dusa” – prima forma de satanism „secularist”, tehnocratia.
Rusia – cu toate sovairile si erorile voit cosmetizate… e mai democratica decat tarile europene cu Marea Britanie…, decat SUA si decat Canada, Australia, Noua Zeelanda…
Cred ca rusa e mai usoara decat chineza, ce credeti?
Foarte adevărat frate Gheorghe.
Birocratii marxisti de la Bruxelles, impotenti din toate punctele de vedere, vor sa intarate Ursul, fara sa-si dea seama in cretinismul lor, ca prin aceste actiuni sinucigase vor juca Ruleta Ruseasca cu insasi Uniunea lor de tot rahatul bolsevic! E suficient doar un razboi cibernetic mai de amploare din partea Rusiei, ca sa o dezmembreze definitiv pe aceasta „Curva a Babilonului” si Lagar al europenilor!