X

UE ‘nu va repeta greşeala’ făcută după ultima criză financiară

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

UE „nu va repeta greşeala” făcută după ultima criză financiară, când Europa a considerat prea devreme că a ieşit din impas şi a plătit preţul pentru acest lucru, a promis miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite agerpres.

”De data aceasta, ne aşteptăm ca 19 ţări să revină la nivelul de dinainte de pandemie anul acesta, iar restul – anul viitor. Nivelul creşterii economice în zona euro l-a depăşit atât pe cel din SUA, cât şi pe cel din China în ultimul trimestru”, a spus von der Leyen în timpul discursului său anual privind starea Uniunii în faţa deputaţilor europeni, la Strasbourg.

Citeşte şi: Tot mai mulţi canadieni votează anticipat – Black News

Potrivit acesteia, prin programul NextGenerationEU, blocul va investi atât în redresarea pe termen scurt, cât şi în prosperitatea pe termen lung.

”Vom aborda aspectele structurale ale economiei noastre: de la reformele pieţei forţei de muncă din Spania la reformele sistemelor de pensii din Slovenia sau la reforma fiscală din Austria. Vom investi mai mult ca oricând în tehnologia 5G şi în fibră. Dar şi mai importante sunt investiţiile în competenţele digitale. Această sarcină are nevoie de atenţia liderilor şi de un dialog structurat la nivel înalt”.

Comisia va relansa în următoarele săptămâni dezbaterea privind revizuirea guvernanţei economice. Obiectivul este să se ajungă la un consens cu privire la calea de urmat cu suficient timp înainte de 2023, când Bruxelles-ul prevede relansarea Pactului de stabilitate, dezactivat temporar la începutul crizei sanitare şi care limitează deficitele publice la 3% şi datoria la 60% din Produsul Intern Brut (PIB).

Scăderea activităţii, combinată cu cheltuielile guvernamentale pentru protejarea întreprinderilor şi a locurilor de muncă, a dus la deficite mari. Rata datoriei publice a celor 19 ţări care împart moneda unică a atins pentru prima dată pragul simbolic de 100% din PIB în 2020, faţă de 86% în 2019, scrie AFP.

Citeşte şi: Prelaţii din Georgia, SPIONAŢI de serviciile de informaţii ale acestei ţări – Black News

Şocul a lovit mult mai puternic ţările din sud, cele mai îndatorate, care trăiesc mai mult din serviciile legate de turism, primele victime ale restricţiilor sanitare. Rata datoriei Greciei a crescut la peste 200% din PIB, cea a Italiei se apropie de 160%, în timp ce Spania şi Franţa se situează la aproximativ 120%.

”Trebuie să reflectăm şi asupra modului în care criza a afectat situaţia economiei noastre, de la datoriile mai mari la impactul inegal asupra diferitelor sectoare, precum şi la noi moduri de lucru”, a subliniat von der Leyen.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Datorie fata de cine?
    Fata de tipografiile jidanesti?
    De fapt se transfera toata proprietate unei tari – de stat, particulara, publica direct in buzunarul jidanilor.

    Ca asa scrie la cartea lor satanista, ca ei sint proprietari a tot si a toate… ca n-ai de unde tipari dobanda – adica bani sulimentari, “peste” banii primiti ca doar lor le-au dat voie sa tipareasca si atunci le dai ce ai: paduri, fabrici, pamnt, ape, srea, aurul, s.a.m.d. …. pana pierdem totul cu politicienii astia jidaniti.

    Nu mai sunem ca banii tipariti sint ai cui de fapt ii comanda – ca doar nu cumperi costum si ramane al vanzatorului…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button