X

UE se pronunţă împotriva oricărei renegocieri a regulilor post-Brexit specifice Irlandei de Nord

Anadolu

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Uniunea Europeană s-a pronunţat vineri împotriva oricărei renegocieri a dispoziţiilor post-Brexit specifice Irlandei de Nord, aşa cum solicită Londra, declarându-se deschisă pentru ”soluţii practice” la dificultăţile pe care aceste reguli le ridică în provincia britanică, informează France Presse, potrivit agerpres.  

Protocolul nord-irlandez anexat Acordului de retragere a Regatului Unit din UE prevede că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, care ar ameninţa Acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale se vor efectua în porturile nord-irlandeze, controale care se aplică şi pentru mărfurile venite din Marea Britanie.

Acţiune în justiţie la Tribunalul UE împotriva certificatului sanitar european

Acest text, criticat pentru că ar perturba aprovizionarea Irlandei de Nord, provoacă nervozitate în interiorul comunităţii unioniste, favorabilă rămânerii acestei provincii în Regatul Unit. Guvernul britanic, care a semnat textul, a cerut renegocierea acestuia, susţinând că este inaplicabil.

”O renegociere a protocolului ar însemna instabilitate, incertitudine şi impredictibilitate în Irlanda de Nord”, a subliniat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale, Maros Sefcovic, care joi s-a aflat în vizită la Belfast.

”Protocolul nu este problema. Dimpotrivă, el este soluţia. A nu aplica protocolul nu va face să dispară problemele, ci doar instrumentele pentru a le rezolva”, a explicat reprezentantul executivului UE.

Doi jurnalişti afgani, bătuţi de talibani până când nu au mai putut să se ridice în picioare

Joi, liderul unioniştilor nord-irlandezi, Jeffrey Donaldson, a ameninţat că va părăsi executivul local de la Belfast în următoarele săptămâni dacă dispoziţiile vamale post-Brexit în Irlanda de Nord nu vor fi renegociate. El a cerut ”schimbări semnificative şi substanţiale” ale protocolului nord-irlandez, ameninţând că în caz contrar Partidul Democratic Unionist ar putea declanşa noi alegeri.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button