Charles Michel
Photographer: Geert Vanden Wijngaert/Bloomberg
Charles Michel, preşedintele Consiliului European, pledează, în contextul crizei generate de hotărârea SUA de a retrage trupele din Afganistan, pentru consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene, propunând şi intensificarea relaţiilor cu statele vecine, inclusiv cu Republica Moldova, informează mediafax.
Întrebat, într-un interviu acordat Institutului francez Grupul de Studii Geopolitice (Groupe d’études géopolitiques), ce învăţăminte va trage Uniunea Europeană în contextul crizei generate de hotărârea Statelor Unite de retragere a trupelor din Afganistan, Charles Michel a argumentat că în primul rând trebuie intensificată autonomia strategică europeană.
Merkel spune că va pleca din postul de cancelar având conştiinţa curată
„Este clar că noi, europenii, trebuie să fim încurajaţi să extragem unele învăţăminte. Criza afgană nu face decât să consolideze convingerea pe care eu o am de ceva timp şi care este împărtăşită de mulţi alţii. Este ideea autonomiei strategice europene, care vizează consolidarea abilităţii noastre de a exercita influenţă în conformitate cu interesele şi valorile noastre, dar şi să punem accent pe capacitatea de acţiona”, a afirmat Charles Michel.
„În contextul haosului generat de retragerea trupelor americane, toată lumea trebuie să fie preocupată. Faptul că una dintre cele mai mari puteri economice din lume, precum Uniunea Europeană, o putere democrată care are valori extrem de puternice, o putere militară formată din 27 de naţiuni, este incapabilă să garanteze în mod independent, fără susţinerea SUA, asistenţa necesară pentru evacuarea propriilor cetăţeni şi a afganilor care i-au susţinut, trebuie să fie un lucru preocupant. Din punctul meu de vedere, înţelegerea acestei situaţii nu face decât mai urgentă consolidarea autonomiei strategice europene. Acum trebuie să transpunem vorbele în acţiuni”, a subliniat preşedintele Consiliului European.
„Vreau să afirm foarte clar acest lucru: mai multă autonomie strategică europeană nu este bună doar pentru Europa, ci şi pentru restul lumii, întrucât valorile pe care le susţinem noi sunt valori universale precum demnitatea şi drepturile omului. Noi pledăm pentru o ordine bazată pe reguli. Autonomia strategică este bună şi pentru aliaţii noştri, dat fiind că este întotdeauna mai bine să fii într-o alianţă în care toţi partenerii sunt puternici şi capabili să acţioneze”, a argumentat Charles Michel, insistând că Statele Unite sunt un „aliat major” al Uniunii Europene.
Charles Michel propune consolidarea relaţiilor cu ţările din Parteneriatul Estic, inclusiv cu Republica Moldova
Preşedintele Consiliului European crede că Uniunea Europeană trebuie să aibă o nouă strategie faţă de Rusia, care să nu se bazeze „doar pe reacţii imediate la presiuni şi la tentativele în scopul destabilizării”.
Premierul spaniol Pedro Sanchez promite înăsprirea pedepselor pentru a preveni delictele de ură
„Pe de altă parte, există Parteneriatul Estic: sunt vecinii noştri şi este în interesul nostru ca aceste ţări să aibă dezvoltare economică, prosperitate, stabilitate, să împărtăşească valori similare cu noi cât mai mult posibil. Pe de altă parte, avem Balcanii de Vest”, a explicat Charles Michel.
„Nu putem ţine aceste două subiecte în frigiderul european, la Bruxelles, şi să organizăm la doi ani un summit pentru a face declaraţii care nu se transpun în rezultate concrete şi tangibile pentru cetăţeni. De aceea, eu am devenit mai activ, în mod modest, în contextul Parteneriatului Estic, pentru interacţiuni cu Georgia şi Republica Moldova, în timpul conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan în Nagorno-Karabah. De aceea, am susţinut o poziţie comună clară şi puternică faţă de Belarus. De aceea, în problema Balcanilor de Vest, am fost la Forumul de la Bled acum două zile, care a fost informal dar foarte util, în eforturile de pregătire a unui summit care va avea loc în octombrie şi care intervine după o reuniune virtuală desfăşurată în timpul Preşedinţiei croate. Avem nevoie de rezultate tangibile; acţiunile noastre trebuie să fie vizibile şi perceptibile. Trebuie să încurajăm cooperarea economică şi investiţiile în aceste ţări, să promovăm standardele noastre”, a insistat Charles Michel.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Ce idiotenii poate sa scoata din el, marxistul asta plesuv! Referitor la ce ne spune el, e ca si cum, o curva batrana care toata viata s-a ocupat de impresariat in domeniul sporturilor de contact, se hotaraste brusc sa urce si sa lupte in ring! N-are rost sa mai comentam despre ce sanse ar avea!