Magneto – Proteinele prin care se poate controla de la distanță comportamentul

Prezentăm mai jos un articol din 2016 publicat în The Guardian in care se face un rezumat al cercetărilor științifice menite să găsească o modalitate de a influența / controla creierul , mai precis neuronii localizați in anume zone cerebrale, pentru a influența comportamentul uman. Această ramură a cercetării științifice din ultimii aproximativ 20 de ani devine foarte importantă datorită impunerii forțate a serurilor  anti-covid, seruri care conțin compuși  para-magnetici (graphene oxide), produc proteine bioactive care au și efecte magnetice (Spike proteine), seruri care determină fenomene magnetice locale (la locul injectării) sau generale.

Aceste seruri, deși pretind a fi anti-covid, nu opresc transmisia virusului, nu previn boala, nu previn formele grave sau fatale. Impunerea propagandistică a acestor seruri ca ”singura soluție de ieșire din pandemie” în ciuda tuturor evidențelor care arată contrariul, indică o agendă paralelă in care se includ motivele reale ale injectării globale forțate:  controlul tehnologic  al populației, visul de neatins al dictatorilor și tiranilor din toate timpurile.

(Nota Bucovina Profundă)

TheGuardian, 2016:

Noua metodă  folosește o proteină magnetizată pentru a activa celulele creierului rapid, reversibil și neinvaziv

Cercetătorii din Statele Unite au dezvoltat o nouă metodă de control al circuitelor cerebrale asociate cu comportamente complexe la animale, folosind ingineria genetică pentru a crea o proteină magnetizată care activează grupuri specifice de celule nervoase de la distanță.

Înțelegerea modului în care creierul generează comportament este unul dintre obiectivele finale ale neuroștiinței – și una dintre cele mai dificile întrebări ale sale. În ultimii ani, cercetătorii au dezvoltat o serie de metode care le permit să controleze de la distanță grupuri specificate de neuroni și să cerceteze funcționarea circuitelor neuronale.

Cea mai puternică dintre acestea este o metodă numită optogenetică, care permite cercetătorilor să activeze sau să oprească populațiile de neuroni înrudite la nivel de precizie de milisecunde cu impulsuri de lumină laser. O altă metodă recent dezvoltată, numită chimiogenetică, folosește proteine ​​proiectate care sunt activate de medicamente de designer și pot fi direcționate către anumite tipuri de celule.

Deși puternice, ambele metode au dezavantaje. Optogenetica este invazivă, necesitând inserarea fibrelor optice care livrează impulsurile de lumină în creier și, în plus, măsura în care lumina pătrunde în țesutul dens al creierului este sever limitată. Abordările chimiogenetice depășesc ambele limitări, dar induc de obicei reacții biochimice care necesită câteva secunde pentru a activa celulele nervoase.

Noua tehnică, dezvoltată în laboratorul lui Ali Güler de la Universitatea din Virginia din Charlottesville, și descrisă în revista Nature Neuroscience, nu este doar neinvazivă, ci poate activa neuronii rapid și reversibil.

Mai multe studii anterioare au arătat că proteinele celulelor nervoase care sunt activate de căldură și presiunea mecanică pot fi modificate genetic astfel încât să devină sensibile la undele radio și câmpurile magnetice, prin atașarea lor la o proteină de stocare a fierului numită feritină sau la particule paramagnetice anorganice.  Aceste metode reprezintă un avans important – de exemplu, acestea au fost deja utilizate pentru a regla nivelul glicemiei la șoareci – dar implică mai multe componente care trebuie introduse separat.

Noua tehnică se bazează pe această lucrare anterioară și se bazează pe o proteină numită TRPV4, care este sensibilă atât la temperatură, cât și la forțele de întindere. Acești stimuli deschid porul central al proteinei, permițând curentului electric să curgă prin membrana celulară; aceasta evocă impulsuri nervoase care se deplasează în măduva spinării și apoi în creier.

Güler și colegii săi au argumentat că forțele magnetice de cuplu (sau de rotație) ar putea activa TRPV4 prin tragerea porului central și, prin urmare, au folosit ingineria genetică pentru a fuziona proteina cu regiunea paramagnetică a feritinei, împreună cu secvențe scurte de ADN care semnalizează celulele pentru transport proteine ​​la membrana celulei nervoase și le-au inserat în aceasta.

Când au introdus această construcție genetică în celulele renale embrionare umane cultivate în laborator pe plăci Petri, celulele au sintetizat proteina „Magneto” și au introdus-o în membrana lor. Aplicarea unui câmp magnetic a activat proteina TRPV1 proiectată, dovadă fiind creșterea tranzitorie a concentrației ionilor de calciu în celule, evidențiat la microscopul cu fluorescență.

Apoi, cercetătorii au introdus secvența ADN Magneto în genomul unui virus, împreună cu gena care codifică proteina fluorescentă verde și secvențele de ADN reglatoare care fac ca acest proiect să fie exprimat numai în tipuri specificate de neuroni. Apoi au injectat virusul în creierul șoarecilor, vizând cortexul entorhinal și au disecat creierul animalelor pentru a identifica celulele care emit fluorescență verde. Folosind microelectrozi, au arătat apoi că aplicarea unui câmp magnetic pe feliile creierului a activat Magneto, astfel încât celulele să producă impulsuri nervoase.

Pentru a determina dacă Magneto poate fi utilizat pentru a manipula activitatea neuronală la animalele vii, aceștia au injectat Magneto în larvele de pește zebră, vizând neuronii din trunchi și coadă care controlează în mod normal un răspuns de evadare. Apoi au plasat larvele de pește zebră într-un acvariu magnetizat special construit și au descoperit că expunerea la un câmp magnetic a indus manevre de înfășurare similare cu cele care apar în timpul răspunsului de evadare. (Acest experiment a implicat un total de nouă larve de pește zebră, iar analizele ulterioare au arătat că fiecare larvă conținea aproximativ 5 neuroni care exprimă Magneto.)

Într-un ultim experiment, cercetătorii au injectat Magneto șoarecilor de laborator în zona Corpus Striatum, o structură profundă a creierului conținând neuroni producători de dopamină care sunt implicați în recompensă și motivație, apoi au plasat animalele într-un aparat împărțit în secțiuni magnetizate și ne-magnetizate . Șoarecii care exprimă Magneto au petrecut mult mai mult timp în zonele magnetizate decât șoarecii care nu au făcut-o, deoarece activarea proteinei a determinat neuronii din corpus striatum care o exprimă să elibereze dopamină, astfel încât șoarecii au ales acele zone magnetizate care le produceau satisfacții (dopaminice). Acest lucru arată că Magneto poate controla de la distanță declanșarea neuronilor adânci în creier și, de asemenea, poate controla comportamente complexe.

Neurologul Steve Ramirez de la Universitatea Harvard, care folosește optogenetica pentru a manipula amintirile din creierul șoarecilor, spune că studiul este „foarte tare”.

„Încercările anterioare [folosirea magneților pentru a controla activitatea neuronală] au necesitat mai multe componente pentru ca sistemul să funcționeze – injectarea particulelor magnetice, injectarea unui virus care exprimă un canal sensibil la căldură, [sau] fixarea capului animalului, astfel încât o bobină să poată induce modificări în magnetism ”, explică el. „Problema cu existența unui sistem cu mai multe componente este că există atât de mult spațiu pentru fiecare piesă individuală să nu funcționeze.”

„Acest sistem este un virus unic, elegant, care poate fi injectat oriunde în creier, ceea ce îl face din punct de vedere tehnic mai ușor de utilizt și mai puțin probabil să apară defecțiuni”, adaugă el, „iar echipamentul lor de influențare a comportamentului a fost conceput inteligent pentru a conține magneți acolo unde este cazul, astfel încât animalele să se poată deplasa liber. „

„Magnetogenetica” este, prin urmare, o completare importantă a cutiei de instrumente a neurologilor, care va fi, fără îndoială, dezvoltată în continuare și va oferi cercetătorilor noi modalități de a studia dezvoltarea și funcționarea creierului.

Referinţă

• Wheeler, M. A., et al. (2016). Genetically targeted magnetic control of the nervous

system. Nature Neuroscience, DOI: 10.1038/nn.4265 [Abstract]

traducerea: Bucovina Profundă

Bonus:

https://rumble.com/embed/vh9tw0/?pub=4