AFP
Spaţiul de liberă circulaţie ”Schengen nu este funcţional în acest moment”, a declarat sâmbătă premierul ceh Andrej Babis, într-un interviu acordat ziarului Pravo, el argumentând că acordul privind acest spaţiu încheiat în anul 1985 nu este în măsură, cu membrii săi actuali, să-şi îndeplinească misiunea de a oferi ”protecţia coerentă a frontierelor externe şi libera circulaţie în interiorul” UE, consemnează website-ul francez news-24, potrivit agerpres.
Nu a fost mai bine nici în timpul valului migrator din 2015, când ”singurul care a apărat frontierele Schengen a fost (premierul ungar) Viktor Orban, care a construit un gard împotriva migranţilor”, a remarcat şeful guvernului ceh.
Franţa a încheiat operaţiunile sale de evacuare din Afganistan
Majoritatea migranţilor sosesc pe mare, aşadar este ”absurd” ca ţări precum Bulgaria şi Croaţia, care controlează coastele europene ale Mării Negre şi, respectiv, ale Mării Adriatice, să nu facă parte din Schengen, consideră Andrej Babis. ”Să acceptăm Bulgaria, România, Serbia (ţară nemembră a UE n.red) şi Croaţia în spaţiul Schengen; să avem o strategie clară faţă de Balcanii occidentali şi să apărăm Europa împotriva migraţiilor ilegale la frontierele sale externe”, a îndemnat el.
Celelalte etape necesare pentru a rezolva această problemă ar trebui să includă ”lupta împotriva traficanţilor de fiinţe umane şi semnarea de acorduri cu Turcia, Maroc, Algeria, Tunisia şi Libia”, ţări traversate de refugiaţii care vin în Europa, a sugerat în continuare şeful guvernului de la Praga.
Aeroportul din Kabul continuă să fie sub control american (Pentagon)
El a mai justificat necesitatea de a proteja Europa în faţa afluxului de migranţi prin faptul că ”Danemarca, Suedia şi Austria, care au primit toate migranţi în 2015, acum îi resping”.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.