Numărul migranţilor care vin în UE pe ruta balcanică aproape s-a dublat anul acesta (Frontex)

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Numărul migranţilor care ajung ilegal în UE traversând Balcanii Occidentali aproape s-a dublat anul acesta, majoritatea venind din Siria şi Afganistan, a anunţat joi agenţia europeană Frontex, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Circa 22.600 de migranţi ilegali au fost descoperiţi pătrunzând în UE pe această rută balcanică între lunile ianuarie şi iulie, o creştere de 90% faţă de perioada similară a anului trecut.

Cutremur puternic în Filipine; a fost lansată alertă de tsunami

În total, contabilizând şi sosirile pe alte rute, de la începutul anului au ajuns în UE peste 82.000 de migranţi, cu 59% mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Multe state membre ale UE sunt îngrijorate de riscul ca războiul din Afganistan – unde talibanii cuceresc rapid noi teritorii şi obligă populaţia să fugă – să conducă la o reeditare a crizei provocate de valul migrator din anii 2015-2016.

La acea vreme, sosirea haotică în UE a peste un milion de migranţi a pus la încercare sistemele de siguranţă publică şi de asistenţă socială din unele state membre şi a alimentat susţinerea pentru partidele de extremă-dreapta.

Anticiclonul ‘Lucifer’ lovește puternic Italia cu temperaturi record de 48,8 grade Celsius

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X