Polonia vrea să fie în continuare membră a Uniunii Europene, dar „nu cu orice preţ”, afirmă ministrul polonez al Justiţiei, Zbigniew Ziobro, referindu-se la disputele dintre Guvernul de la Varşovia şi Bruxelles privind situaţia din sistemul judiciar, informează site-ul Politico.eu, informează mediafax.
„Eu sunt un opozant puternic al concesiilor în faţa şantajului ilegal exercitat de Uniunea Europeană prin intermediul Curţii Europene de Justiţie”, a declarat Zbigniew Ziobro într-un interviu acordat publicaţiei Rzeczpospolita.
Italia ÎNĂSPREŞTE regulile covid pentru profesori şi pentru călătoriile cu trenul
„Ideea că Uniunea Europeană este unchiul bun şi ne dă bani, ideea că noi ar trebui să acceptăm toate cererile cu orice preţ este propagandă falsă”, a adăugat Zbigniew Ziobro, subliniind că Polonia trebuie să rămână în Uniunea Europeană, dar „nu cu orice preţ”.
Polonia are o serie de dispute cu Uniunea Europeană pe tema situaţiei sistemului judiciar. Comisarul european al Justiţiei, Didier Reynders, a fixat termanul-limită de 16 august până la care Polonia ar trebui să aplice o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Polonia trebuie să dizolve un organism disciplinar judiciar, deoarece ar afecta „independenţa şi imparţialitatea” justiţiei. Activitatea organismului vizat de critici a fost suspendată parţial joi, printr-o decizie a Curţii Supreme de Justiţie de la Varşovia.
Conform unui sondaj de opinie efectuat recent, doar 17% dintre cetăţenii polonezi sunt favorabili retragerii ţării din Uniunea Europeană.
Fratele lui Aleksei Navalnîi a fost condamnat la închisoare
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.