Şaptezeci la sută dintre adulţii din Uniunea Europeană au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunţat marţi Comisia Europeană, potrivit dpa, scrie agerpres.
„Uniunea Europeană s-a ţinut de cuvânt şi a făcut ceea ce trebuia. Ne-am propus să protejăm 70% dintre adulţii din UE cu cel puţin o doză de vaccin în luna iulie. Astăzi ne-am atins obiectivul. Iar 57% dintre adulţi sunt deja pe deplin protejaţi cu două doze de vaccin. Aceste cifre plasează Europa printre liderii mondiali. Procesul de recuperare a decalajelor a fost foarte reuşit, dar trebuie să continuăm eforturile”, a declarat ea.
Medicii avertizează că pandemia ‘a scăpat din nou de sub control’ în Turcia
Cu toate acestea, ratele de vaccinare diferă considerabil între statele membre.
În România, spre exemplu, doar puţin peste 30% din populaţia adultă a primit cel puţin o doză de vaccin, potrivit datelor Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, citate de dpa. În schimb, Danemarca a vaccinat complet 60% din populaţie, iar aproape 84% dintre locuitori au primit cel puţin o primă doză.
Deşi ratele de vaccinare s-au îmbunătăţit la nivelul UE, şefa Comisiei a îndemnat statele şi pe cetăţenii lor să nu lase garda jos împotriva coronavirusului.
Vaccin sau test obligatoriu pentru funcţionarii municipali din New York
‘Varianta Delta este foarte periculoasă’, a atenţionat Ursula von der Leyen, chemându-i să se vaccineze pe toţi cei care au această posibilitate. „(…) fac apel către toţi cei care au posibilitatea să se vaccineze. Pentru propria sănătate şi pentru a-i proteja pe ceilalţi. UE va continua să furnizeze cantităţi suficiente de vaccinuri”, a transmis şefa Comisiei Europene.
În ultimele săptămâni, propagarea variantei Delta, mai contagioasă decât anterioarele, a dus la o creştere a numărului de infectări în ţări din întreaga lume.
Or fi destui prosti si spalati pe creier printre europeni, dar in nici un caz 70%! Ca de obicei, aceste procente sunt masluite in scop propagandistic, doar, doar or mai prinde niste
…”pesti fraieri” in carligul „vaccinarii pt binele celorlalti”!
Unu la primarie, doua la prefectura.
Aceste asa zise vaccinuri au fost create pentru tot felul de boli,boli care intr un final duc la moarte;ce se vede acum este de abia inceputul;ele au fost create pentru exterminare.
Unii vor muri imediat,alții la cateva ore,zile,saptamani,luni.
Unii de avc (atac vascular cerebral) sau de inima (infarct miocardic acut),alții de tromboze, miocardita ori pericardita; insa cei mai multi vor muri la cativa ani dupa injectarea „salvatorului”, vor muri rãpuși de cancere galopante si boli autoimune;binenteles,cei mai multi dintre sinucigasi nu vor mai face legatura cu aceste asa zise vaccinuri;asta este si scopul:
-cu cat apar mai tarziu reactiile adverse,cu atat mai mici sunt sansele sa se puna in legatura cu otravurile continute de vaccin.
Nu trebuie sa mã credeți pe mine cei ce v ati vaccinat si cei ce urmeazaã sa vã vaccinați,veti vedea singuri!nasol este cã atunci nu veți mai putea face nimic!totodata puteti contacta rudele celor morti sa i intrebati direct cum erau acele persoane inainte de vaccinare.
Adenom
Blastom
Carcinom
Leucemie
Limfom
Mielom
Papilom
Sarcom
Oameni buni si rãi,nu vã vaccinați!!!
Daca țineții la integritatea voastrã fizicã,psihicã și sufleteascã,chiar de veți månca ceapã cu påine,NU vã vaccinați!!!
In ceea ce priveste procentul de 70%,nici daca va mai tine 5 ani propaganda,nu se va ajunge la cifra asta!