Slovenian Prime Minister Janez Jansa speaks during a press conference after the presentation of the Slovenian Presidency at the European Parliament in Strasbourg, eastern France, Tuesday, July 6, 2021. (Christian Hartmannn, Pool Photo via AP)
O dispută a izbucnit vineri între premierul sloven, conservatorul Janez Jansa, şi compatriotul său, comisarul european Janez Lenarcic, acuzat că a „încercat să facă rău ţării sale” prin intermediul planului de relansare, relatează AFP, potrivit agerpres.
Planul de relansare sloven – în valoare de 1,8 miliarde de euro în subvenţii – a obţinut acordul Comisiei Europene pe 1 iulie, zi în care această ţară provenită din fosta Iugoslavie a preluat preşedinţia semestrială a UE. O lansare care a fost marcată de tensiuni între executivul european şi liderul sloven, acuzat de atingeri aduse libertăţii presei şi independenţei judecătorilor.
Boris Johnson presează UE să analizeze ‘cu seriozitate’ propunerile sale privind Irlanda de Nord
Janez Jansa, aliat al premierului ungar Viktor Orban şi admirator al preşedintelui american Donald Trump, l-a acuzat în această săptămână pe comisarul european care răspunde de gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, că ar fi „cerut să se stabilească condiţii pentru finanţările europene destinate Sloveniei”.
„Este primul caz cunoscut al unui comisar care încearcă direct să facă rău propriei sale ţări”, a postat şeful guvernului pe Twitter.
Janez Lenarcic, desemnat în 2019 de guvernul sloven precedent de centru stânga, a replicat vineri împotriva acestor „false acuzaţii”.
„Nu am cerut niciodată să se fixeze condiţii, restricţii sau chiar să se suspende resursele europene pentru Slovenia”, a afirmat el la sosirea la o reuniune a miniştrilor afacerilor europene la Brdo, în Slovenia.
„Am avertizat că anumite comportamente ale guvernului sloven ar putea pune Slovenia într-o situaţie defavorabilă în ceea ce priveşte finanţările europene”, a explicat el.
„Cele mai mari pagube cauzate Sloveniei sunt provocate de cei care subminează statul de drept şi independenţa media şi nu de cei dintre noi care avertizăm împotriva unei astfel de conduite”, a adăugat fostul diplomat, criticând „atacurile brutale şi insultele” din partea „unor înalţi responsabili guvernamentali sloveni”.
Şeful guvernului l-a acuzat imediat, la rândul său, pe comisarul european că „minte”, într-o reacţie pe Twitter, pe care îl utilizează frecvent.
Rusia a testat DECONECTAREA de la internetul global
A doua zi după lansarea preşedinţiei slovene a UE, pe 2 iulie, ministrul de interne Ales Hojs a insultat, în faţa jurnaliştilor, un responsabil european neidentificat, pe care l-a numit „porc”.
Comisia Europeană a publicat marţi un raport privind statul de drept în UE, care critică în special Polonia şi Ungaria, dar şi Slovenia, pentru „deteriorarea libertăţii presei şi a pluralismului media” şi îşi exprimă îngrijorarea privind întârzierea desemnării de către această ţară a celor doi procurori delegaţi la Parchetul European.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.