The Conversation
Treizeci de ONG-uri au cerut miercuri Uniunii Europene să suspende „imediat” expulzările migranţilor afgani, din cauza intensificării luptelor în ţară, pe fondul ofensivei militanţilor talibani, relatează AFP, potrivit agerpres.
„Situaţia securităţii în Afganistan nu permite trimiterea de persoane înapoi către ţara respectivă fără ca acestea să-şi rişte viaţa”, au scris într-un comunicat comun ONG-uri europene, între care asociaţia France Terre d’Asile.
Atac terorist la Bagdad; cel puțin zece morți
Pe 11 iulie, Afganistanul a cerut ţărilor europene să oprească în următoarele trei luni expulzarea migranţilor afgani, din cauza intensificării luptelor în ţară.
„Unele ţări europene (precum Finlanda şi Suedia) respectă apelul guvernului afgan şi au încetat să aplice măsurile de expulzare către Afganistan, în timp ce altele continuă (expulzările)”, au deplâns ONG-urile.
Organizaţiile s-au declarat „profund îngrijorate” de soarta migranţilor afgani şi au cerut de asemenea ţărilor europene „să reexamineze toate răspunsurile negative date solicitanţilor de azil încă prezenţi în Europa” din cauza deteriorării recente a situaţiei securităţii din Afganistan.
Ele au cerut, de asemenea, ţărilor europene să se concentreze asupra adoptării de măsuri care vizează „împiedicarea escaladării în continuare a violenţelor” în Afganistan.
Un bărbat care a pătruns în ianuarie în sediul Congresului SUA, condamnat la opt luni de închisoare
Militanţii talibani au lansat la începutul lunii mai o ofensivă împotriva forţelor afgane, pe fondul retragerii forţelor internaţionale din Afganistan, programată să se încheie la sfârşitul lunii august. Ei au făcut progrese semnificative în plan teritorial şi controlează în prezent peste jumătate din districtele Afganistanului, întâmpinând doar o rezistenţă slabă din partea forţelor afgane, lipsite de sprijinul aerian crucial al forţelor americane.
În 2020, afganii au reprezentat 10,6% dintre solicitanţii de azil din UE (44.000 din cele circa 416.000 de cereri), al doilea grup după sirieni (15,2%), potrivit Eurostat.