Mulţi comisari europeni se opun controversatului plan de reducere a poluării anunţat de Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, un proiect care, dacă va fi aprobat de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene, ar putea afecta puternic industriile auto, aviatică şi navală, informează mediafax.
În centrul planului este extinderea Sistemului tranzacţionării emisiilor poluante (ETS), o idee susţinută de doi politicieni germani, cancelarul Angela Merkel şi Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.
Armata sud-africană sună MOBILIZAREA! Zeci de mii de militari sunt trimişi să restabilească ordinea în ţară!
Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, crede că emisiile poluante trebuie reduse cu 55% până în 2030 şi propune măsuri severe pentru ca Uniunea Europeană să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Comisia Europeană a propus miercuri înăsprirea Sistemului UE de tranzacţionare a emisiilor poluante, reducerea drastică a emisiilor de dioxid de carbon în fermele agricole şi utilizarea energiilor regenerabile. În plus, Comisia Europeană vrea ca toate autoturismele şi vehiculele utilitare produse şi înmatriculate după anul 2035 să genereze emisii zero, adică să aibă motoare electrice. Camioanele par să nu fie vizate deocamdată în mod precis de planul ambiţios al Comisiei Europene. De asemenea, Comisia Europeană vrea reducerea poluării generate de avioane şi nave maritime. Pentru a intra în vigoare, ambiţiile Comisiei Europene vor trebui să primească aprobarea Parlamentului European şi Consiliului UE.
Planul a generat dispute puternice şi a divizat Comisia Europeană. Mulţi membri ai Comisiei Europene nu sunt de acord cu aceste măsuri stricte, iar situaţia aproape că a generat o revoltă, afirmă surse citate de site-ul Politico.eu.
Propunerile privind modificările din industria auto, aviatică şi navală, precum şi din agricultură şi din sectorul alimentar sunt contestate de Germania, Franţa, Spania şi Italia, care argumentează că impactul social al noilor măsuri riscă să genereze proteste de amploare de genul celor organizate în ultimii ani în Franţa de Mişcarea „Vestele Galbene”, care a denunţat creşterea tarifelor la transport şi erodarea nivelului de trai.
Boiko Borisov a fost audiat la sediul poliţiei naţionale bulgare într-un dosar de corupţie
„Este vorba de o propunere toxică”, a reacţionat eurodeputatul Pascal Canfin, membru al grupului Înnoim Europa şi preşedintele Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară din Parlamentul European, citat de publicaţia Süddeutsche Zeitung.
Proiectul legislativ al Comisiei Europene riscă să sufere modificări semnificative pentru a putea fi aprobat în Parlamentul European şi în Consiliul UE.
Articolul Mulţi comisari europeni se opun controversatului plan de reducere a poluării anunţat de Ursula von der Leyen apare prima dată în Black News.