Reuters
Premierul sloven Janez Jansa, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, şi-a anunţat marţi, la Strasbourg, intenţia de a relansa extinderea UE printr-un summit cu ţările din Balcanii Occidentali, reuniune prevăzută pentru octombrie, transmite AFP, potrivit agerpres.
Şase ţări aspiră la integrarea în UE: Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Serbia.
Citește și: Un avion de pasageri A DISPĂRUT de pe radar în estul Rusiei
”Slovenia ştie, din proprie experienţă, cât de importantă este perspectiva europeană atunci când este vorba despre a pune în practică reforme în cadrul negocierilor de aderare”, a subliniat Janez Jansa, care a prezentat în plenul Parlamentului European priorităţile preşedinţiei slovene a Consiliului UE.
”Obiectivul nostru este de a oferi o perspectivă europeană revigorată pentru ţările din Balcanii Occidentali. Această promisiune a fost făcută la summitul de la Salonic în 2003”, a adăugat şeful executivului sloven.
”Dacă reuşim să ajungem acolo, vom demonstra că suntem un actor strategic. Dacă nu reuşim, dacă nu facem un pas înainte în Balcanii Occidentali, atunci aceşti paşi vor fi făcuţi de altcineva, de cineva cu interese şi valori diferite” de ale UE, a avertizat el.
”Sunt convinsă că summitul UE cu Balcanii Occidentali, din octombrie, va transmite un mesaj important ţărilor vizate: mesajul că ele sunt parteneri strategici esenţiali pentru Uniunea Europeană”, a dat asigurări, la rândul său, şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Citește și: Ultima ascunzătoare a lui El Chapo poate fi câștigată la loterie
”Este o problemă de credibilitate, întrucât pentru Europa o promisiune făcută trebuie să fie o promisiune respectată”, a a accentuat Von der Leyen.
Portugalia, care a asigurat preşedinţia Consiliului UE în prima jumătate a acestui an, nu a înregistrat progrese în procesul de extindere a Uniunii. Orice nouă aderare impune un acord unanim al statelor membre. Procesul a devenit reversibil şi este supus îndeplinirii anumitor condiţii.