X

Comisia Europeană a lansat oficial Fondul european de apărare

UE

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Comisia Europeană a lansat oficial miercuri Fondul european de apărare, dotat cu aproape 8 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, în scopul co-finanţării proiectelor de cooperare între companii de apărare şi consolidării în acest fel a autonomiei europene, informează AFP, potrivit agerpres.

”Pentru prima dată, Uniunea Europeană investeşte o parte a bugetului său în apărare”, a declarat comisarul european pentru piaţă internă Thierry Breton.

UE prelungeşte sancţiunile economice împotriva Rusiei

Noul fond este dotat cu 7,95 miliarde de euro, dintr-un buget european de 1.074 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027.

Potrivit lui Thierry Breton, ”Fondul european de apărare este o contribuţie absolut esenţială la o mai mare suveranitate europeană”, Uniunea Europeană trebuind să devină ”progresiv un actor al securităţii la nivel mondial”.

Fondul este menit să finanţeze, împreună cu statele membre, proiecte de cooperare care promovează inovaţii tehnologice şi se adresează atât marilor grupuri din industria apărării, cât şi micilor întreprinderi şi start-up-uri.

Premierul portughez intră în IZOLARE după un contact cu o persoană infectată cu COVID-19

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button