iapss
Turcia şi-a exprimat vineri dezamăgirea faţă de concluziile summitului UE care o critică pentru atingerile aduse statului de drept, Ankara regretând, printre altele, lipsa de progrese în ce priveşte modernizarea acordului de uniune vamală între cele două părţi, transmite AFP, potrivit agerpres.
La Consiliul European de joi de la Bruxelles, liderii UE şi-au declarat ‘preocuparea’ cu privire la încălcările drepturilor fundamentale în Turcia, în plină derivă autoritară a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Citește și: Pacienții de covid își recapătă mirosul în termen de opt luni
Pe de altă parte, ei au solicitat executivului comunitar ‘să prezinte fără întârziere propuneri oficiale pentru continuarea finanţării refugiaţilor sirieni şi a comunităţilor gazdă din Turcia, Iordania, Liban şi alte ţări din regiune’.
Însă criticile legate de statul de drept şi absenţa unor angajamente concrete în anumite domenii, precum modernizarea uniunii vamale între Ankara şi UE, au dezamăgit Turcia, care întinsese o ramură de măslin statelor europene înaintea summitului, scrie AFP.
‘Concluziile (summitului) referitoare la Turcia sunt departe de măsurile aşteptate şi necesare’, a reacţionat vineri Ministerul de Externe de la Ankara, într-un comunicat.
‘Turcia a făcut mult mai mult decât ceea ce îi revenea pentru a contribui la scăderea tensiunilor şi la relansarea dialogului şi cooperării’, a adăugat Ministerul de Externe, reproşând Uniunii Europene ‘lipsa de bunăvoinţă’.
Potrivit ministerului turc, ‘reducerea cooperării în domeniul migraţiei la aspectele sale financiare este o mare eroare’, diplomaţia de la Ankara pledând pentru o ‘cooperare mai strânsă’.
Relaţiile dintre Turcia şi UE s-au degradat puternic începând din 2016, în special din cauza represiunii exercitate de regimul preşedintelui Erdogan împotriva oricărei forme de contestare după tentativa de puci.
Vezi și: Imagini APOCALIPTICE din Cehia! O TORNADĂ a distrus un sat întreg (VIDEO)!
Misiunile de explorare de zăcăminte gazeifere întreprinse de Turcia în apele greceşti şi cipriote în Mediterana de Est, prezenţa militarilor turci în Libia şi apropierea între Ankara şi Moscova au amplificat aceste tensiuni.
Tot mai izolată pe plan diplomatic şi traversând dificultăţi economice, Turcia şi-a înmulţit apelurile la calm în ultimele luni.