Handmade Software, Inc. Image Alchemy v1.14
O „Europă suverană ar trebui să fie în măsură să îşi apere interesele” discutând cu preşedintele rus Vladimir Putin, aşa cum a făcut preşedintele american Joe Biden, a declarat vineri cancelarul german Angela Merkel, după respingerea unui summit cu Moscova de către mai multe state din UE, relatează AFP, potrivit agerpres.
„Preşedintele SUA s-a întâlnit cu Vladimir Putin pentru o discuţie serioasă, fără ca asta să lase impresia că ar fi o recompensă pentru preşedintele rus. O UE suverană, în opinia mea, trebuie de asemenea să fie în măsură să reprezinte interesele UE într-o discuţie similară”, a spus Merkel, la finalul summitului european.
Putin susține consolidarea dialogului cu UE
La o săptămână după întâlnirea organizată la Geneva între preşedintele american Joe Biden şi preşedintele rus, Angela Merkel a propus, cu sprijinul Franţei, organizarea unui summit între UE şi Putin pentru a discuta despre subiecte europene de interes major.
Însă propunerea a divizat statele membre, aşa că nu a fost găsit un consens. Ţările baltice – Lituania, Letonia şi Estonia -, Polonia, Suedia şi Olanda s-au opus reluării dialogului cu liderul rus, care şi-a înmulţit acţiunile agresive împotriva ţărilor din UE şi a celor din vecinătatea acesteia.
„Considerăm că este prematur şi că ar fi vorba de un fel de recompensă pentru preşedintele rus, pentru politica sa, din păcate agresivă, de provocare a ţărilor vecine, de atacuri de tot felul”, a declarat vineri premierul polonez Mateusz Morawiecki.
„Nu văd aceste discuţii cu preşedintele rus în termeni de recompensă şi de non-recompensă şi cred că trebuie să ne amintim că, chiar şi în timpul Războiului Rece, în condiţii mult mai dure (…), au existat mereu canale de comunicare”, a răspuns Merkel în conferinţa sa de presă la Bruxelles.
„Personal, cred că e mai bine să avem un canal de comunicare comun între toate statele membre şi instituţiile noastre, Comisie şi preşedinţia Consiliului, cu Rusia, decât ca numeroase ţări să o facă individual, deoarece vrem să avem o poziţie unită în relaţiile noastre cu Rusia”, a adăugat ea.
„S-ar putea să nu fie suficient din punctul de vedere ale UE să fie informată de discuţii ale preşedintelui SUA (…) Este important. Însă cred că trebuie să ne facem cunoscut punctul de vedere în discuţii directe”, a explicat cancelarul german.
Un britanic a fost diagnosticat cu COVID-19 timp de 305 zile (VIDEO)
Angela Merkel, care va părăsi scena internaţională în toamnă, s-a declarat de altfel puţin dezamăgită ca un dialog cu Vladimir Putin să fie perceput diferit, în funcţie de cine a fost iniţiat, de preşedintele american sau de UE.
„Acest lucru mă întristează deoarece arată că nu am ajuns la nivelul de încredere la care ar fi trebuit să fim (…) Trebuie să lucrăm la asta”, a spus Angela Merkel, considerând că este „incontestabil că preşedintele rus nu este un partener facil”.