X

Heiko Maas cere sancţiuni economice suplimentare împotriva Belarusului

dpa

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Ministrul german de externe Heiko Maas a cerut luni sancţiuni economice împotriva Belarusului, înaintea unei reuniuni a UE care va discuta noi măsuri punitive după deturnarea spre Minsk de către autorităţile belaruse a unui avion cu scopul arestării unui jurnalist al opoziţiei, informează AFP, potrivit agerpres.   

„Cred că sancţiuni suplimentare împotriva Belarusului sunt inevitabile”, a spus Maas într-un interviu care apare în ediţia de luni a ziarului Die Welt.

Putin încearcă să ofere partidului la putere în Rusia un impuls preelectoral

Luni, la Luxemburg, are loc reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE.

„Ar trebui să extindem sancţiunile la anumite părţi ale economiei belaruse, cum ar fi industria potasei sau sectorul energetic. Şi ar trebui să privăm guvernul de la Minsk de posibilitatea de a strânge fonduri în UE prin emiterea de obligaţiuni de stat”, a adăugat şeful diplomaţiei germane.

Miniştrii de externe din state membre vor discuta la Luxemburg despre noi măsuri de adoptat ca urmare a deturnării avionului, cel mai recent episod al represiunii brutale a opoziţiei întreprinse de luni de zile de regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Miniştrii vor discuta măsuri pe scară largă care să afecteze „portofelul” regimului Lukaşenko, a declarat vineri un diplomat european pentru AFP. Aceştia vor înăspri restricţiile la exporturile din UE de arme şi echipamente care pot fi utilizate pentru a înăbuşi revoltele.

Pe 23 mai, deturnarea spre Minsk de către autorităţile din Belarus a unui avion al companiei Ryanair care efectua o cursă de linie pe ruta Grecia – Lituania pentru a aresta un jurnalist de opoziţie, Roman Protasevici, precum şi pe prietena acestuia, Sofia Sapega, a stârnit indignare la nivel internaţional.

Ca reacţie, UE a interzis companiilor aeriene din Belarus să pătrundă în spaţiul Uniunii iar transportatorilor din cele 27 de state membre să utilizeze spaţiul aerian al Belarusului.

Luni, este de aşteptat ca miniştrii UE să aprobe sancţiuni (îngheţarea activelor, interdicţie de acordare a vizelor) la adresa a 80 de demnitari din Belarus.

SUA donează 2,5 milioane de doze de vaccin Taiwanului

Lukaşenko, aflat la putere din 1994, a rezistat până acum presiunilor graţie sprijinului acordat de principalului său aliat, Rusia.

Lidera opoziţiei aflate în exil în Lituania, Svetlana Tihanovskaia, care susţine că a câştigat în mod legitim alegerile de anul trecut, va discuta cu miniştrii de externe ai UE înaintea reuniunii de luni. AGERPRES/(AS – autor: Raluca Anghel)

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button