france24.com
Uniunea Europeană s-a declarat „foarte îngrijorată” de o nouă lege adoptată în Ungaria – criticată de ONG-uri şi Washington, care o percep ca pe un atac la adresa drepturilor comunităţii LGBT – şi examinează legalitatea acesteia, conform unei declaraţii făcute miercuri de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite joi AFP, potrivit agerpres.
Textul legii adoptate marţi la Budapesta prevede că „pornografia şi conţinutul ce reprezintă sexualitate sau promovează devierea identităţii de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârsta sub 18 ani”.
Potrivit ONG-urilor, aceasta va duce la interzicerea programelor educative, a reclamelor, a cărţilor sau a serialelor în care este menţionată homosexualitatea.
„Foarte îngrijoraţi de noua lege din Ungaria. În prezent examinăm dacă ea încalcă legislaţia europeană”, a scris von der Leyen pe Twitter.
Comisia Europeană anunţase deja mai devreme în cursul zilei de miercuri că analizează din punct de vedere juridic legea iniţiată de partidul premierului Viktor Orban.
„Ceea ce vom face va depinde de ceea ce vom descoperi, trebuie să ne uităm în ce aspecte şi puncte legea respectă sau nu legislaţia europeană, principiile UE sau Carta drepturilor fundamentale”, a explicat o purtătoare de cuvânt a Comisiei, Dana Spinant.
Comisia Europeană a reamintit că în noiembrie a prezentat o strategie destinată combaterii discriminărilor şi a urii împotriva persoanelor LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transgender).
„Cred într-o Europă care îmbrăţişează diversitatea, nu într-o Europă care o ascunde copiilor noştri. Nimeni nu ar trebui să facă obiectul unei discriminări pe baza orientării sexuale”, a declarat von der Leyen pe Twitter.
La Washington, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat a comunicat „îngrijorarea” autorităţilor americane în legătură cu „libertatea de exprimare” din Ungaria şi a apreciat că legea stabileşte restricţii care „nu îşi au locul într-o societate democratică”.
Ungaria, sub conducerea premierului Viktor Orban din 2010, şi-a intensificat deja din decembrie 2020 ofensiva împotriva comunităţii LGBT, consacrând în Constituţie definiţia sexului unei persoane ca fiind doar cea de la naştere şi interzicând de facto adopţiile de către cupluri de acelaşi sex.
În 2018, Ungaria a fost vizată de o procedură – articolul 7 din tratat – declanşată de Parlamentul European pentru „încălcare gravă” a valorilor UE care, teoretic, poate conduce la sancţiuni, dar se află în prezent în impas.
Ha Ha Ha!
Homosexualii NU AU DREPTURI.
Isi iau libertatea de a distruge pe cei pe care ii corup.
Ca sintem slabi si coruptibili de viclenia solicitarilor si de slabiciunea credintei…
Nu exista „orientare sexuala” ci dez-orienatare sexuala impins de pofte demonice plantate de mass- media, falsa cultura – produs jidanesc si de degradarea scolii sub presiunea si coruptia jidanieasa, de asemenea. Singura „orientare” este relatia barbat-femei si asta u este „orientare” de fapt. Orentarea presupune „cautarea” si alegerea uneioptiuni – homoisexualitatea nu este o optiune de distrugerea aproapelui si sinucidere sociala.
Da’ nu vrem sa vedem ca ne jenam de paraziti!
–––-
Iar „diversitatea” idoatei asteia inseamna sa pui rahatu’ pe masa – asta este invatatura talmudica pentu goym!
Asta este preocuparea prioritara a infectiei marxiste, UE: sa faca pe politistul cu statele care atenteaza la practicile lor curente impotriva firii: pedofilia, homosexualitatea si transsexualitatea!! Caci in rest, totul merge perfect!
https://www.stiripesurse.ro/educatie-sexuala-scoli-sorin-cimpeanu_1850399.html