X

Liderii UE atrag atenţia Londrei că ‘cele două părţi’ trebuie să aplice acordul privind Brexit-ul,

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au atras atenţia sâmbătă Londrei că „cele două părţi” trebuie să aplice acordul privind Brexit-ul, în cadrul unei întâlniri cu premierul britanic Boris Johnson pe fondul tensiunilor în legătură cu Irlanda de Nord, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.   

„Cele două părţi trebuie să aplice ceea ce au convenit. Unitatea UE pe acest subiect este totală”, au transmis cei doi lideri ai UE, în postări separate şi identice pe Twitter.

O nouă tranșă de doze de vaccin împotriva COVID-19, donate de România, au ajuns la Chişinău

Von der Leyen şi Michel au mai precizat că măsurile adoptate pentru Irlanda de Nord vor permite „menţinerea” păcii în această provincie britanică.

De partea cealaltă, premierul britanic Boris Johnson le-a cerut liderilor din UE să dea dovadă de „pragmatism” şi de „compromis” în privinţa dispoziţiilor post-Brexit pentru Irlanda de Nord, pentru a fi găsită rapid o soluţie, a spus purtătorul său de cuvânt, după o serie de întâlniri pe care şeful guvernului de la Londra le-a avut în contextul reuniunii G7.

Johnson „şi-a exprimat clar dorinţa de pragmatism şi de compromis din partea tuturor, dar a subliniat că protejarea acordului (de pace) din Vinerea Mare este primordială”, a precizat Downing Street.

Guvernatorul statului Texas doreşte să reia construcţia unui zid la frontiera cu Mexicul

Premierul britanic s-a întâlnit cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel şi liderii UE, Ursula von der Leyen şi Charles Michel.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button