X

Vă rugăm sprijiniți OrtodoxINFO în lupta cu cenzura!

De la ultimu apel am reușit să ne descurcăm până în această lună. Vă mulțumim!

Suntem nevoiți să vă cerem din nou sprijinul. Cheltuielile lunare cu serverul, administrarea (licențe, abonamente, publicitate) și onorariul cuvenit redactorilor au ajuns să depășească veniturile din publicitate și donații.

După cum vedeți, ne confruntăm cu o mare nebuloasă în privința vaccinării. Este esențial să menținem o linie echilibrată, încât să nu cădem nici în relativism, nici în alarmism de tip sectar. Cert este că trebuie să refuzăm vaccinul, să luptăm împotriva vaccinării obligatorii, să informăm pe toți cunoscuții despre alternativele sănătoase împotriva Covid. Vom aduce mărturii ale celor cu putere în cuvânt și luminați de Dumnezeu.

Apoi, trebuie să menținem unitatea dintre noi, ca popor, căci este un trend mondial al dezbinării, ca urmare a orientărilor politice și nu numai. De aceea vom promova orice inițiativă pentru România, dar vom și denunța pe cele anti-românești, fără a face vreo propagandă politică.

Am trecut prin cenzură anul trecut, încât a trebuit să ne schimbăm serverul în 3 țări diferite, ceea ce ne-au subțiat consistent fondurile. Probabil cenzura nu se va opri aici și va trebui să fim pregătiți, de aceea este vital ajutorul vostru.

Puteți să ne sprijiniți ca și până acum, prin donații bancare:

Asociația Sfinții Mărturisitori din închisori – Bucovina
Cod fiscal 36647190/2016
Cont LEI RO42BTRL RONCRT035 1168001
Cont EURO RO89BTRL EURCRT035 1168001
Cont DOLARI RO93BTRL USDCRT035 1168001
Cod SWIFT BTRLRO22
Banca Transilvania S.A.

Sau prin intermediul Paypal, accesând acest link.

Vă mulțumim!

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button