X

Mesajul Patriarhului Daniel de Ziua Națională a Regalității

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Cu ocazia Zilei Naționale a Regalității, 10 mai 2021, Patriarhul Daniel adresează un mesaj de felicitare Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, și întregii Familii Regale, potrivit Basilica. ro.

„Majestatea Voastră,

Hristos a înviat!

La sărbătoarea Zilei Naţionale a Regalităţii, cu deosebită bucurie şi stimă, adresăm întregii Familii Regale felicitări, binecuvântări şi calde urări de sănătate.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele luminoase de vitejie şi de înţelepciune ale Regilor României, cărora le aducem un pios omagiu de recunoştinţă pentru tot ceea ce Monarhia Română (1881-1947) a realizat benefic pentru poporul român în plan spiritual, cultural, edilitar, educațional şi social-filantropic.

De aceea, în data de 10 mai 2021, la Catedrala Patriarhală, sunt comemorați cu respect şi evlavie Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, Regele Mihai şi Regina Ana. În mod deosebit anul acesta, 2021, se împlinesc 155 de ani de la întronizarea domnitorului Carol I (1866) şi 140 de ani de la încoronarea acestuia ca Rege al României (1881), precum şi 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României.

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să ne ajute ca să păstrăm şi să cultivăm valorile unității, libertății şi identității naţionale, obţinute cu multe jertfe şi multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele ţării noastre şi bucuria românilor de pretutindeni.

Cu stimă şi binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

  1. “Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a înviat din morți, să ne ajute să păstrăm și să cultivăm valorile unității naționale, libertății….”
    Mesajul nu-i rău, dar oare este implinit? Despre care unitate este vorba când vorbește de reluarea pelerinajelor doar pentru cei vaccinați? Sau despre ce libertate vorbim când ni se suprimă azi o mulțime de drepturi?
    Se pare că Patriarhul în funcție a învățat limba de lemn a comuniștilor, adică zile tu de bine dar de împlinit cu fapta nicidecum. Îi mai trebuiau după discurs o turmă care să-i strige:”Ura! Ura! și am fi aterizat chiar în epoca lui Ceaușescu.
    Nu credem nimic din cele câte afirmați, PS voastră, căci cuvintele nu vă concordă cu faptele. Cât va mai merge această placă? Până se va sparge urciorul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button